Postat de: Teofil Stanciu | 15/06/2011

Minerii și aplaudacii

Celebrând realizările minerilor (screen-shot)

Mi-am făcut un nărav (e deja al treilea an) să scriu despre mineriade. Dacă aveți chef și răbdare, puteți citi ce am scris în 2009 și în 2010. Eu n-am avut curiozitatea să mă recitesc, așa că habar n-am cât de tare m-am repetat. Scriu dintr-un soi de încăpățânare de a nu uita istoria recentă, răul făcut altora (ei sunt singurii în drept să-l ierte), reperele unei istorii subiective.

Reiau foarte pe scurt istoria. În 1990, la scurtă vreme după alegerea demagogului Iliescu (care declarase în vremea „revoluției” că nu va lua parte la alegeri) în fruntea țării, Piața Universității a fost ocupată de protestatari anticomuniști. La chemarea lui Iliescu, în București au sosit mai multe trenuri cu mineri din Valea Jiului. Aceștia au năvălit în Piață și au căsăpit pe cine au prins (mai ales dacă prezenta semnalmente mai „intelectuale”: barbă, plete, ochelari).

Mineriada respectivă n-a fost singura, ci se înscrie într-o suită de incidente cu mineri ai căror instigatori și autori morali au fost acoliții lui Iliescu din perioada ianuarie-iunie 1990. Au urmat însă și replici, minerii profitând de girul tacit al autorităților și forțând demisia guvernului Roman. Evenimentele au rămas neelucidate cu largul concurs al actualului PSD și al procurorului Dan Voinea. Recent, Asociția Victimelor Mineriadelor a cerut redeschiderea dosarelor trecute în uitare.

Cred că demersul ce vizează dreptatea și adevărul este socialmente aproape inutil. Pe de o parte, nu mai există interes pentru poveștile astea din trecut. Cu atât mai mult cu cât mereu sunt reluate și, practic, epuizate mediatic. Devin agasante. Pe de altă parte, nici măcar semnificația lor simbolică nu mai intersează o societate pentru care altele sunt mizele care contează.

De fapt, acest gen de societate a făcut posibilă prezența minerilor. Intervenția ca atare a minerilor nu e atât de semnificativă în sine, căci e știut că n-a fost izvorâtă din cine știe ce nobile sentimente patriotice sau atașament față de anumite valori, ci coordonată abil de către pseudo-mineri, care n-au mai purtat nici de atunci, nici până atunci cască, cizme și salopetă.

Mult mai gravă mi se pare bucuria femeilor (le pun primele, fiindcă așteptam mai mult de la simțul lor matern) și a bărbaților care salutau cu aplauze și flori retragerea minerilor. Acei oameni tocmai îngropau niște idealuri și dansau fericiți peste cavou.

Istoria – așa cum ne-am construit-o – le-a dat lor dreptate. Mulți dintre cei care împărtășeau convingerile celor din Piața Universității, și pentru care protestele respective aveau valoare de simbol, au trecut ulterior la chestii mai concrete. Au prins ideea că democrația nu putea fi instaurată, așa că s-au mulțumit să profite de relativa libertate economică post-decembristă.

În loc să mai lupte pentru idealuri, principii, convingeri, s-au mulțumit să-și folosească mintea – destul de bine mobilată – ca să agonisească un confort în care să-și înece frustrările. Au priceput că țara lor nu îi vrea, așa că destui au luat drumul străinătății. Unii au devenit cinici (și profită de pe urma confuziei generale a societății), alții blazați.

Cert e că aplaudacii minerilor au câștigat. Au instaurat ordinea. Însă o ordine a mediocrității, o liniște netulburată decât de grija pentru pâinea zilei de mâine. Aplaudacii dimpreună cu toți cei ai căror simbol erau în acele zile au preferat demagogia iliesciană, au optat pentru politicianul abil, mincinos și cu caracter găunos. Prin urmare, l-au instaurat pentru multă vreme în viața politică. Acum e plini de iliești mai mici, mai mediocri, mai parșivi.

Personal cred că, la nivel simbolic, atunci și-a ales țara asta viitorul. Iar al doilea moment crucial a fost când a condamnat PNȚCD-ul la moarte. În primul caz, și-a refuzat viitorul, a refuzat să-și asume saltul spre maturitate (care ar fi pornit tocmai de la o temelie principială nouă), preferând concubinajul cu trecutul imediat, comunist și dezumanizant. În al doilea caz, a refuzat să-și asume adevăratele valori ale trecutului românesc pre-comunist. Societatea românească a ales inerția, a preferat o existență mediocră, fără bătăi de cap.

Ceea ce avem acum în România, făcând abstracție de criza economică, e în primul rând urmarea acestor alegeri și, abia pe cale de consecință directă, e și rezultatul felului în care a fost condusă țara. Fiindcă țara a fost condusă de către politicienii aleși după chipul și asemănarea aplaudacilor care i-au felicitat pe mineri pentru isprăvile din 13-15 iunie 1990. În acest sens, e cât se poate de evident că avem ceea ce merităm.


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com […]

  2. Reușită poză. Mă refer la articolul tău nu la fotografie.
    E și o doză de masochism în răsfoirea albumului times to times?
    Sau e o declarație de ne-asociere cu inculpații, mineri, pseudo-mineri și autentici simpatizanți ai ambilor laolaltă.

    • Sam,
      Cred că e și masochism și o încercare de delimitare. Într-o anumită măsură, e o exorcizare, ca să zic așa. Fiindcă eu, băiat de gimnaziu, cu toate că știam că Iliescu e mincinos (deja prinsesem ideea asta pe cont propriu), totuși l-am crezut atunci când ponegrea manifestarea din Piața Universității la televiziune. N-am reușit atunci să îmi dau seama care e miza ascunsă a acelei înfruntări și, ca urmare, nu am sesizat că și aici se manifesta duplicitatea iliesciană și fesenistă. Am înțeles io mai târziu, dar, vorba lui Stratan, „d-amu era tărzău”.

  3. […] 2011 – Teofil Stanciu: Minerii și aplaudacii […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: