Postat de: Teofil Stanciu | 13/06/2011

La răsărit de Eden (filmul)

Dacă ați văzut filmul La răsărit de Eden (1955), în regia lui Elia Kazan, însă n-ați citit cartea, ei bine, atunci ați văzut altă poveste. Paul Osborn, care semnează scenariul, a modificat fundamental nu doar firul epic, ci și o seamă dintre ideile esențiale ale cărții.

Pentru mine, filmul e o mare deziluzie. Se prea poate ca această dezamăgire să-mi vină din faptul că tocmai am terminat recent de citit cartea. Oricum ar fi însă, nu-mi pot reprima nedumerirea.

Nu văd de ce filmul a trebuit să poarte același nume cu cartea lui Steinbeck, fiindcă se putea alege orice alt nume, nimeni n-ar fi sesizat asemănările. Pentru că deosebirile sunt cu adevărat semnificative.

Întâi de toate, în film e cuprinsă cam jumătatea finală a cărții. Fără flashback-uri care ar fi putut arunca niște raze de lumină asupra trecutului. Însă această stare de fapt musai acceptată ca fiind opțiunea realizatorilor.

Totuși, dacă se voia o ecranizare, atunci măcar anumite lucruri cred că ar fi meritat păstrate. De pildă, unul dintre cele mai interesante personaje din carte este Lee, un chinez americanizat, cu studii universitare, dar care se mulțumește să fie un soi de majordom al familiei Trask. Multe dintre ideile cu greutate ale lui Steinbeck sunt puse în gura acestui personaj.

Care personaj lipsește aproape cu desăvârșire din film. Cred că apare doar în vreo 2 secvențe, însă replicile sale sunt de o banalitate întristătoare. Partea leului din acest personaj suprimat i se transferă fetei. Abra preia practic rolul pe care în roman îl deține Lee. Ea se vrea a fi un fel de factor de echilibru în universul celor trei bărbați: Adam (tatăl), Caleb și Aaron (cei doi fii gemeni).

Nici asta n-ar fi cine știe ce. Până la urmă, partiturile pot fi redistribuite, cu anumite modificări, dacă necesitățile o impun. Însă odată cu reîmpărțirea partiturilor, a intervenit și o alterare a tonalității. Tot ceea ce Lee interpreta în cheie lucidă, cu un mare respect pentru adevăr, cu o deosebită înțelegere a sufletului omenesc, Abra din film este pusă să interpreteze în cheie melodramatică, în spiritul epocii.

Iar aici deja vorbim de trădare. Nu știu cum s-o fi simțit bătrânul Steinbeck când și-o fi văzut cartea făcută ferfeniță, dar nu mi-l imaginez prea încântat.

Conversațiile din film reprezintă o versiune sărăcită și ușor frivolă a dialogurilor din carte. Pe alocuri, replicile actorilor sunt exasperant de banale și potopite de platitudini. Însă acestea nu au nici măcar calitatea de a fi ideile lui Steinbeck, ci sunt „invenția” scenaristului.

Încep să mă întreb, după acest film, dacă nu cumva confuzia sentimentaloid-patetică a vremurilor pe care le trăim este una căutată și cultivată cu bună știință. Tot ceea ce Lee vede limpede, în roman – dar fără excese pedagogice, fără pretenții de infailibilitate –, datorită onestității sale cu sine și a percepției umanului din ceilalți, în film devine cețos în gura diverselor personaje. Nu e vorba însă de o imprecizie izvorâtă dintr-o complexitate suplimentară a lucrurilor, ci dintr-un fel de dogmă a confuziei căutate.

Între roman și ecranizarea lui mi se pare că există o deosebire esențială: cartea are o teză intrinsecă, pe care o argumentează neostentativ, convingător și onest, pe când filmul are o teză impusă, exterioară, pe care o înfățișează trădând semnificativ mesajul romancierului. De fapt, dacă ar fi să devin suspicios, aș zice că poate realizatorii filmului au vrut mai degrabă să se folosească de popularitatea romanului (care tocmai câștigase un Pulitzer în ’52) ca vehicul pentru propriile idei. Dacă veți urmări trailer-ul, veți vedea cât de mult se insistă pe faima cărții.

Mergând însă mai adânc, aș zice că deosebirea cea mai însemnată e aceea că Steinbeck descrie lumea așa cum e ea, cât se poate de realist, de lucid, de onest, pe când Elia Kazan și Paul Osborn conturează o lume așa cum și-ar dori-o ei. Sau așa cum o cer imperativele ideologice ale epocii.

Stigmatizarea religiei, militantismul pentru pace, accentul pe latura melodramatic-amoroasă sunt complet străine de spiritul romanului. Însă în film sunt linii de forță.

Dacă pelicula se dorea o interpretare a romanului, o încercare de a înțelege anumite resorturi ale personajelor și o tentativă de a reda povestea într-o limbă accesibilă marelui public, atunci cred că marea trădare e aceea că filmul își înlănțuiește protagoniștii cu lanțurile unor tezisme de sezon. Personajele trebuie să poarte povara ideologică a unor vremuri. Or asta, în raport cu o carte care apără tocmai libertatea funciară a ființei umane, chiar că e o denaturare impardonabilă. Poate că o fi neintenționată, dar e o tristă persiflare involuntară a sursei de la care se revendică.


Responses

  1. Mie mi-a placut si filmul, desi nu ma omor dupa regizori de tipul lui Kazan. E adevarat ca nu e fidel romanului, insa nici nu-si propune asta. Din cate imi amintesc, Steinbeck insusi a semnat scenariul. E, cred, un soi de poveste alternativa pornind de la anumite idei din roman.

    • Poate că altfel aș fi recepționat filmul dacă n-aș fi citit cartea. Probabil că, în sine, nu e un film prost. Deși m-a schinguit cu melodrama și bălăceala într-un sentimentalism destul de obositor.

      Scenariul e semnat de Paul Osborn, nu știu dacă Steinbeck o fi avut vreun amestec. Însă discrepanța asta dintre roman și scenariu mă face să mă gândesc la neplăcerea cu care Faulkner se ducea să scrie scenarii pentru Hollywood, ca să mai facă niște bani.

  2. Am ajuns tîrziu la discuţie, dar aceeaşi impresie am avut-o şi eu. Am prins filmul la televizor într-o seară şi am crezut sincer că văd partea a doua dintr-un film în două părţi care coincide ca titlu cu cartea lui Steinbeck. Dată fiind reputaţia filmului şi impactul pe care l-a avut cartea asupra mea cu ceva ani în urmă, am fost dezamăgit de contrast.
    Ca fapt divers, aproape acelaşi lucru l-am experimentat cînd am văzut Ultimul Mohican. Coloană sonoră de excepţie, Daniel Day-Lewis într-un rol foarte bun, peisaje mirifice, toate ingredientele pentru un film bun. Au schimbat însă destul de mult din carte şi nu mi-a plăcut, deşi filmul în sine este bun. O fi problema mea că ţin prea mult la cărţi.

  3. […] La răsărit de Eden (filmul) […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: