Postat de: Teofil Stanciu | 09/05/2011

Critica bună

Dacă în urmă cu 4-5 ani te apucai să vorbești – în mod public – critic despre biserică, erai dojenit și îndemnat să încetezi „cârtirile” și să nu dai prilej celor „din lume” să vorbească de rău „lucrarea”. Această atitudine „pozitivă” datează însă de mulți ani, e o adevărată tradiție evanghelică, cu toate bunele și relele ei. Atitudinea critică a fost mai mereu privită cu rezervă, ba chiar cu asprime. Cei care voiau totuși să comenteze erau încet îndepărtați, trimiși către alte biserici/confesiuni sau pur și simplu stigmatizați și decredibilizați. Nu neapărat prin acțiuni de discreditare, ci printr-un fel de consens tacit al celor mulți.

Așa găsea cu cale organismul social al bisericii să se păzească de „tulburări”. Prefer să mă refer la organism social, fiindcă, altminteri, în prezent am avea o gravă problemă, pentru că criticismul s-a radicalizat și a început să capete credibilitate. Nu știu dacă această nouă atitudine își are originile în vreun plus de maturitate, în democratizarea mijloacelor de exprimare sau pur și simplu în infantilismul celor care deschid gura. O fi câte puțin din fiecare…

Evenimentele relativ recente – pe care chiar nu cred că mai are rost să le numesc sau recapitulez – au dezvăluit o calitate cu totul inedită a criticismului. Dintr-odată, comunitatea evanghelică a consimțit – indiferent de ce parte a baricadei se afla – că se justifică și merită să faci ceea ce până nu demult era apanajul „certăreților” sau al „cârcotașilor”. Critica poate fi bună! Nu doar atât, dar critica e necesară! Critica poate fi făcută „din dragoste” de orthodoxie, nu e obligatoriu să fii cu cazier eclesial ca să critici.

Desigur că nu se spune asta nicăieri explicit, ci se vorbește despre scopuri, motivații, valori, adevăr etc. Însă toate războaiele „drepte” purtate folosesc cu prisosință arma criticii, validând-o implicit. E absolut necesar să faci delimitări, evaluări, să evidențiezi erori, să aperi valori. Or asemenea întreprindere nu se poate face numai periind, lăudând, elogiind, păstrând un registru al aserțiunilor imparțiale decât foarte rar.

Exista, era să uit, și mai înainte o critică bună. Era acea formă a ei care seamănă mai degrabă cu autocritica, un soi de autoflagelare duminicală a cărei perpetuă concluzie era că nu suntem buni, că nu merităm nimic, că suntem o șleahtă de păcătoși netrebnici – și nici măcar n-aș cuteza să spun că nu așa stau lucrurile.

Dar acum avem acces – liber! – la o nouă formă de critică. De pildă, în lumina evoluțiilor teologice recente, putem să criticăm piese din repertoriul muzical actual, să contestăm poezii care erau aproape literă de lege în biserici de ani întregi (invocate uneori ca argumente teologice populare), să denunțăm practici dubioase sau credințe bizare, să interpelăm interpretări consacrate etc.

Se pare că am constatat recent – ca grup social – că „mărturia” și „critica” pot coexista. Tabuul mărturiei ce trebuie apărate cu orice preț a căzut, iar pe urma spărturii lăsate s-au ivit oamenii care se îndeletnicesc fățiș cu critica.

Părerea mea e că, fundamental, această achiziție de ultimă oră ar putea fi una bună, dacă și-ar păstra ingenuitatea și echilibrul. În sfârșit putem adeveri, cu dovezi certe, că nu toți cei care critică vor răul comunității. Ba mai mult, că unii sunt atât de aprigi tocmai pentru că doresc binele ei.

Sunt însă mai multe probleme care ne pândesc de după colț. Mai există încă tabuuri pseudoteologice ale evanghelicilor care ar putea să cadă. Ochiul unora dintre criticii proaspăt lansați (ori dintre cei care vin din urmă) s-ar putea să se îndrepte și într-acolo. Schelete prin dulapuri mai sunt vreo câteva. Va fi greu însă de distins între schelete dezgustătoare și idolași simpatici (și dragi).

Mă întreb, în aceste condiții, cum se va administra această achiziție evanghelică – critica folositoare? Cei mai în vârstă dintre enoriașii bisericilor evanghelice vedeau adesea în orice discuție în contradictoriu o potențială „ceartă”, de care le era teamă (n-aș zice că erau greșiți întru totul). Așa că una dintre reacțiile posibile ar fi replierea în cadrele stabile ale tradiției de non-combat. După ce „spectacolul” actual se va fi încheiat, „cârcotașii” care și-ar putea găsi un subiect mai sensibil ar putea fi puși la zid sistematic (de către cei autorizați să deschidă și să închidă balul), iar vocile lor vor deveni cu timpul mai firave sau odioase.

Ori, mai există și altă variantă, aceste voci disonante ar putea fi încorporate de micro-cosmul social, acceptate și, mai ales, ascultate. S-ar putea ca aici să se regăsească tocmai anticorpii unui consens riscant și nesănătos. Existența lor ar ține comunitatea alertă și deschisă la eventuale îmbunătățiri, la posibile derapaje, la feedback negativ (care e cel puțin la fel de necesar precum cel pozitiv).

Odată ce am înțeles că cei care critică nu sunt cu necesitate rău-intenționați, scandalagii sau slujitorii diavolului, ba chiar că pot fi nobili, virtuoși și profund credincioși, va fi greu să ne scoatem asta din minte. Circumstanţele cu siguranță că se vor schimba, însă acest adevăr va rămâne valid.

De cealaltă parte însă, desigur că există și personagii care vor folosi acest prilej să-și legitimeze derapajele constante și ieșirile gălăgioase, atacurile la persoană și campaniile denigratoare. Oameni puși pe harță și spurcați la gură ar putea găsi un nesperat sprijin în faptul că și alții critică sau că e voie să critici. Deja s-a văzut că, de cum anumiți lideri de opinie au dat dezlegare la beșteleală, o seamă de obrăznicuți au sărit la beregate cât mai înalte. N-așteptau decât un semn…

Cum terenul e destul de vag jalonat, iar perimetrul just e greu de demarcat, ar putea deveni foarte dificilă discriminarea între criticii buni și simpli zurbagii oportuniști, de vreme ce motivațiile ne sunt aproape cu desăvârșire inaccesibile (și, în orice caz, niciodată deplin cunoscute). Tocmai de aceea poate fi necesară o rediscutare a spațiilor legitime în care critica poate fi practicată.

Aici părerile sunt împărțite. Însă ieșirile în public au devenit, vrem nu vrem, o procedură uzuală. Odată instituit acest model, va fi foarte greu de explicat altora, cu mai puțin discernământ decât cei care se consideră justificați în demersul lor, care sunt riscurile, rigorile și legitimările ce stau la baza denunțului public al unor persoane, învățături, metehne.

Poate că e doar o părere extrem de subiectivă, însă mi se pare că apele sunt chiar mai tulburi decât în urmă cu câteva luni, că problemele abia au fost destupate, iar mesajele care s-au propagat sunt cu totul altele decât cele intenționate de către expeditorii lor. Ceea ce nu face decât să-mi dea apă la moară când spun, ca un soi de concluzie cu pretenții de înțelepciune, că critica e o armă greu de manevrat și efectele ei nu pot fi, în ultimă instanță, anticipate.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: