Postat de: Teofil Stanciu | 29/04/2011

Rușii au simțit ceva…

Auzisem că există ruși care s-au retras din iureșul vieții contemporane în niște sate din taiga, însă nu știam că sunt atât de mulți. Oare asta să fie soluția? Oare chiar intuiesc rușii o viitoare (și iminentă) criză a civilizației contemporane? N-ar fi exclus.

În orice caz, deja au furnizat și o posibilă soluție. Iar soluția e cu atât mai interesantă și mai surprinzătoare cu cât vine de la niște indivizi care au ajuns să aibă parte de satisfacții profesionale și financiare mult peste medie. Le-aș da crezare (mai degrabă decât oricărui occidental) tocmai pentru că au avut mult de pierdut în momentul în care au abandonat confortul socio-economic, preferând, în schimb, tihna unui sat cu minime condiții de subzistență.

Doar timpul va dovedi cine are dreptate. Însă merită ținut minte că, în momentul în care toate privirile sunt ațintite spre modele occidentale, niște ruși, care au încercat pe pielea lor binefacerile mediilor de business, au ales să renunțe la tot și să se întoarcă la „preistorie”. Nu știu de ce, dar retragerea lor din lume m-a făcut să mă gândesc la călugării care, în sec. IV, odată cu oficializarea religiei creștine, s-au retras în pustie. Însă gestul lor nu marca o fugă de realitate, ci tocmai înfruntarea dârză a noilor condiții politico-religioase. Pe termen lung, gestul (cu toate excesele aferente) s-a dovedit benefic pentru creștinătate și pentru tot ceea ce putem numi azi civilizație.

De remarcat că în iurtă se vede, într-un cadru, biblioteca. Scenă parcă decupată din Călăuza lui Tarkovsky.


Responses

  1. De cate ori vad o chestie de genu, imi aduce aminte de extraordinara predica a parintelui Schmemann: http://schmemann.org/byhim/betweenutopiaandescape.html

    Din care imi permit sa citez:

    „And so, there is this vision of the created, fallen, and redeemed world. Until this triune vision broke apart, there was no way for our culture, which is rooted in the Gospel, to either go all the way into utopianism or all the way into escapism. And today, the real intellectual and spiritual work that we, Christians, face is not simply to choose either Utopia or Escape. It is not to sell religion as a little Valium, a holy Valium pill. Our real challenge is to recover that, which I call the fundamental Christian eschatology. Whatever the Other World is (and we know nothing about it) this Other World is first of all revealed to us here and now. Nowhere else, but here. If we do not know it today, we will never discover it. If we cannot find the Kingdom of God, I repeat again, in Chicago, Wilmington, Times square, and so on, we will never find it anywhere else. If you think we can find it somewhere in Transvaal, and you are rich enough, go there. And you will find that it is no different there from what it is here.”

    Apropos de „rich enough”, oamenii aia au fost bogati si si-au permis experimentul. Nu sunt chiar complet rupti de civilizatie, lucrurile care le au in casa – de exemplu nu le-au facut ei artizanal, samd.

    Hristos a inviat !

    • Schmemann insistă pe acestă recuperare a perspective escatolgice care, spune el, ar influența semnificativ toată viața noastră.

      Ce voiam să spun când îi lăudam pe rușii ăștia e faptul că au avut tupeul să aleagă altă variantă. Probabil că, în stilul lor specific, au ajuns la o soluție extremă. Dar ideea e destul de clară: conviețuirea sănătoasă cu spiritul vremii (workaholism, obsesia profitului etc.) e imposibilă. Trebuie puse niște limite precise, altfel ne cam pierdem sufletul. Firește că, într-un anume sens, soluția lor e mai simplă, tocmai pentru că urmează unei decizii drastice. Odată luată hotărârea inițială, lucrurile se simplifică. Dar, după părerea mea, spiritul unei soluții în mijlocul orașului trebuie să fie cam același.
      Îmi amintesc, că tot era vorba de Schmemann, că părintele ajuns în America era deosebit de atent la fiecare rază de lumină pe care i-o oferea orice plimbare prin New York. Se bucura de fiecare clipă de liniște din interiorul bisericii, când stătea să se roage în altar, era atent la râsetele zglobii ale nepoților. Iar toată agitația (fie ea și pios-religioasă) îl obosea și îl îngrijora. Mă îndoiesc că un om care nici măcar nu mai știe ce anotimp e (decât din pricina faptului că trebuie să-și schimbe garderoba) are vreo șansă să se desprindă de iureșul în care s-a aruncat și să se gândească la cele ale sufletului, să mediteze pe marginea exitenței proprii.

  2. Da, Teofil, treaba-i oabla ca covrigu: daca scapam de presiunea vietii contemporane ajungem direct in Nirvana. Eventual, cu escala in Urali🙂

    Intre timp omenirea asta are de hranit 6 miliarde de oameni, in curand 7. Dar desigur, solutiile simplificatoare si simpliste, au parfumul lor de fata morgana.

    Poate nu e cazul sa-mi dau aici cu parerea, dar daca cineva simte presiunea jobului si a corporatiei si a workaholismului dimprejur, poate sa caute o chestie salvatoare, sau poate sa-i multumeasca lui Dumnezeu, pentru nenumaratele binecuvantari zilnic: „Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl”.

    Mesajul central al credintei crestine nu este sa meditezi pe marginea existentei proprii, ci sa iti slujesti aproapele. Paradoxal sau nu, se prea poate ca indeplinind orice job marunt in societate, contribui mai mult la bunastarea (sau macar subzistenta) semenilor tai, decat daca iti faci o coliba in Urali.

    Intre timp, in toate bisericele ortodoxe cantam ” Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime Ca Slava Domnului peste tine a rasarit!”. Dupa cum bine observa si parintele Schemann, chiar daca vrem sa fugim in Urali, se pare ca Dumnezeu are planuri sa ne aduca inapoi la oras.

    • Costine,

      Știi că nu-i chiar așa. Uite, până-una alta, continuu să locuiesc în oraș, să postez pe blog. Dar cred cu toată convingerea că există ceva binefăcător în contactul direct cu natura aia în care am fost noi făcuți să locuim inițial. Indiferent cum am interpreta primele capitole din Geneza, grădina e o prezență inevitabilă. Ni se putea spune de la bun început că omul a fost așezat într-o cetate și pus s-o stăpânească. Dar nu fu așa… Ceea ce mă face să cred că tot de glia strămoșească (din care a fost și plămădit) e omul mai aproape și tot acolo simte anumite lucruri pe care cu greu le-ar putea înregistra oriunde altundeva.

      Argumentul cu slujirea aproapelui ne inversează pozițiile (din punct de vedere confesional). Asta ar trebui să apăr eu, iar tu să justifici retragerea anahoreților😉 Dar, hai, că-i interesant și așa. Doar n-o să zicem că toți cei care se retrag fug de lume. Dimpotrivă, cum ziceam și în text, unii au slujit mult mai bine în acel mod. Exemplele ilustre sunt grăitoare (Antonie, Evagrie, tot pomelnicul din Pateric… și asta și fărăă să-l socotim pe Daniil Sihastru).

      Cred că am mai zis asta pe undeva, nu știu dacă nu cumva tot într-o conversație d-a noastră. Nu idealizez viața la țară, tocmai pentru că am avut parte de ea. Însă cred că pentru unii s-ar putea să fie o soluție. Așa cum pentru foști alcoolici soluția e să fugă de alcool. Cei care n-au această problemă, pot să bea o bere fără să le tânjească rânza după o beție cu leșin, vomă și amnezie.

  3. Hmmm,

    Eu cred ca ai o imagine cam stereotipizata despre ortodoxie🙂 Nu-i bai, ca multi orotodocsi au aceeasi imagine.

    Dar daca vrei sa cauti criterii obiective vei vedea ca aproape toate pastoralele p.f. Daniel o dau inainte cu misiunea sociala a bisericii (spre disperarea unora mai msitici de felul lor). Ceea ce inseamna pe de o parte a avea grija de cei multi si necajiti, dar si pe de alta parte a-i invata pe restul cum sa traiasca invatatura Evangheliei. Ceea ce n-ar fi putin lucru daca s-ar reusi.

    Unde vad eu o diferenta substantiala este ca pe de o parte biserica ortodoxa cauta sa mentina un fel de cultura inalta („high culture” in ce priveste arta liturgica (vezi linkurile postate pe blogul meu), inclusiv textele liturgice, si un anume conservativism foarte bine inradacinat. (Si chiar daca in bisericile mai mici sau dintrun fund de lume n-ai cum sa organizezi un cor perfect, totusi, liturghia merge dupa compunera sf. Ioan Gura de Aur, sau a sf. Vasile cel Mare, adica arta poetica la inalt nivel). Chiar si faptul ca in noaptea invierii preotii nostri renunta cu umilinta sa „produca” ei o predica adecvata momentului si recita inegalabila predica a sf. Ioan Gura de Aur, spune ceva.

    In timp ce, cu parere de rau, dar voi dragi frati protestanti, ati cam dat-o pe cultura pop. Ceea ce e ok, pana la un punct, dar dilueaza substantial mesajul. De exemplu daca dau google dupa „Hristos a inviat” si in loc sa aflu troparul invierii, aflu tot felul de coruri evanghelice cantand pe muzici demne de Marius Teicu, ma apuca o tristete iremediabila. Nemaivorbind de ambitul fiecarei biserici evanghelice de a afisa pe situl propriu, inca o marturisire de credinta, pentru ca se vede treaba ca bunul Dumnezeu a sadit mult talent literar si teologic intr-o anumita parte a crestinatatii, care simte nevoia sa se exprime🙂

    Cat despre pustnicii ortodoxiei, daca o sa cauti cu atentie, sunt sigur ca vei afla ca tot in slujba aproapelui se retrag in pustie

    • Costine,
      Hai că știm că nu așa văz eu ortodoxia. Știu că, în vreme ce unii se refugiau în pustie, Gură-de-Aur hrănea mii de sărmani din jurul catedralei Aghia Sophia. Dar și că Vasile cel Mare a organizat obști, a întemeiat azile și spitale. Plus că eu am și zis în text că cei din sec. IV se retrăgeau nu ca să fugă, ci ca să ajute. D-aia admit că și acum, în alte vremi, ar fi posibil ceva similar. Măcar ca ipoteză tot nu o pot suprima.

      Însă despre noi, da… Marius Țeicu s-ar simți mândru, avem o grămadă de șlagăre în genul lui. Nu mai comentez celelalte spuse de tine, fiindcă, evident, nu prea ai cum să te înșeli în privința veleităților teologice evanghelice. Ai noștri vor vizibilitate, iar dacă se fac de râs, o fac la vedere. Cu toate că au și niște calități, mai discrete… care merită apreciate. Ca orice calități însă, pot repede să devină idoli.

  4. Da, Teofil.
    E adevarat, in schimb, ca avem si noi problemele noastre. Trebuie sa completez ca sa nu para ca exagerez intr-o singura directie.

    Ca de exemplu ca fiind asa de conservatori, n-am bagat de seama ca gusturile au mai evoluat intre timp si ce gadila in mod placut urechile bizantinilor, nu prea mai are efectul scontat asupra lui fiu-meu. Macar daca ne-am face un upgrade pana la Bach, tot ar fi bine.

    Argumentul contrar venind din partea unor ortodocsi foarte docti e ca estetica imnografiei bizantine tine de teologie, si ca, spun ei, aua gadila in mod placut urechile ingerilor. O fi si aia, dar e greu sa-i explic lui fiu-meu. In schimb pot sa-i explic ca asa o atitudine prudenta te pazeste de „inovatii”.

    Cat ii priveste pe rusii care isi cauta fericirea in Urali, Domnul sa-i aiba in paza. Ma indoiesc foarte tare ca sunt un model de urmalt

  5. Cu privire la muzică vă pot spune din experienţa proprie.

    15 am ascultat numai punk şi rock. Punk în primul rând. Din plăcere şi cu o doză mai mare sau mai mică de integrare în subcultură. Am avut tot timpul o plăcere să ascult muzică, fără să ţin cont de versuri. În fond şi vocea o asimilez cu un organ.

    La prima mea spovedanie părintele mi-a zis că ce ascult eu este muzică satanică şi că muzica adevărată este doar cea închinată Lui Dumnezeu. Cea clasică fiind doar muzică fără dedicaţie. Mi-am zis că deşi era tânăr părintele respectiv este deja fixat în tipare şi că vorbeşte fără să ştie.

    Şi am dat şi eu jos de pe net psaltică.

    Link-ul de mai jos pentru mine a fost o exorcizare:

    Am 7 ani de când nu am mai ascultat punk/rock/paraziţii/bug etc. Schimbarea a fost prea violentă pentru stilul meu de viaţă ca să nu o pun pe seama unui drac care a fugit. A fugit inclusiv cu ieşit în cluburi, motoare etc.

    Intervenţia a fost pentru Costin şi fiul său.🙂


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: