Postat de: Teofil Stanciu | 28/04/2011

Adrian Țuțu – doamna noastră Bovary

N-am urmărit decât chiar sporadic concursul „Românii au talent”. Dar am aflat că s-a desemnat câștigătorul și am vrut să văd ce „talent” a câștigat. Am văzut, însă am rămas nedumerit. În ce mă privește, n-am remarcat decât un mesaj gen positive thinking aplicat la poporul român.

O voce bizară

În contextul actual, Adrian Țuțu e o bizarerie. Contrar atitudinii multor congeneri, el recunoaște niște merite țării în care s-a născut și s-a format până acum. Ceea ce e cu adevărat neașteptat. Mai puțin neașteptată e mândria de a fi român. Asta încă se mai poartă printre cei tineri și e un capital valoros, atâta vreme cât nu e deturnată către naționalisme patologice și găunoase.

Având în vedere că versurile sunt compuse de către interpretul însuși, merită apreciată maturitatea lor și preocuparea pentru lucruri fundamentale, definitorii pentru destinul unui om. Sper doar că și peste douăzeci de ani îl vom găsi pe Adrian tot în România, în ciuda faulturilor succesive de care îi va face parte statul prin toate instituțiile sale hrăpărețe. Că nu va porni dezgustat spre orice altă destinație posibilă.

Glasul unei neputințe

De la mesajul lui Adrian până la câștigarea premiului cel mare e însă un drum destul de lung. Românii, e știut, nu sunt așa cum și-ar dori tânărul hip-hop-er. Toată istoria stă mărturie că nu există acea capacitate de autosugestie pozitivă care să mâne hoarde de români spre înfăptuirea unor mărețe idealuri (altele au fost mereu motivele și pricinile care ne-au împins în luptă). Dragostea de țară e, în prezent, un soi de sentimentalism violent, fără legătură cu acțiunile de fiecare zi. Țara ne-o iubim în conflictele cu ungurii, când ne stârnește Vadim sau când câștigăm în întrecerile sportive. În rest, aruncăm gunoaie pe stradă și rahat în capul vecinilor.

Nu sunt eu psihologul nației, dar cred că tocmai această distanță mare dintre mesajul optimist al cântecului și neputința congenitală a românilor de a proceda așa cum sunt îndemnați i-a determinat pe mulți să-l voteze. Cred că s-a activat în ei coarda sentimentaloid-naționalistă, iar un apel telefonic a fost un preț relativ accesibil pentru confirmarea dragostei de neam și țară.

Această aspirație nobilă trezită de un cântec – profund patriotic în esența lui – nu va fi niciodată transformată în realitate. Dar neputința trebuie compensată cumva, măcar prin girul dat ideii ca atare. E frumos să auzim că putem, că suntem, că facem, că dregem.

Nepotrivirea de caracter

Mai există o discrepanță insurmontabilă, cred eu, între miorițismul nostru funciar și filosofia ce animă gândirea pozitivă. În afară de câțiva entuziaști, n-aș crede că pe nană Catiță și pe baciu Gheo îi gâdilă la sentiment tot self-help-ul occidental. Altele-s grijile lor, iar între ele nu se află și o filosofie de viață mai optimistă.

Nici nu prea sunt convins de utilitatea acesti proiecții bovarice, însă poate că folosește unora. Pe mine mă sperie orice realizare de sine prea măreață, fiindcă intră în flagrantă contradicție cu creștinismul. Mi se pare dizgrațios tot ceea ce se face având ca obiectiv unic și absolut binele propriu. Dacă așa s-ar fi gândit de-a lungul istoriei, n-am mai avea eroi, nici martiri, nici artă…

Tocmai de aceea, votul dat lui Țuțu mi se pare împotriva naturii, ca să zic așa. E ca un divorț în forul interior al românului care votează. Deși mă îndoiesc că ar putea fi resimțit ca atare. Cel mai probabil, oamenii s-au entuziasmat că cineva mai zice și de bine despre țara asta și au zis: „Ia, băiete, un vot de la mine, că vorbești frumos”.

Ca să nu mai pomenesc și faptul că, deși cânta de zor despre români, interpretul purta o șapcă cu NY pe frunte. O fi un amănunt, dar îmi pare grăitor.

Deruta

Dacă tot vorbim de un concurs de talente, tânărul Adrian nu prea are decât talent de orator. Fiindcă ureche muzicală nu știm dacă deține, voce (de cântat, vreau să zic) e neclar dacă are. Cei de pe locul II și III au voci admirabile. Hip-hop-ul însă folosește muzica doar ca fundal, însă mesajul sacadat e singurul care contează cu adevărat. De altfel, nici nu prea există o legătură certă între text și melodie decât arareori.

Luând votul de bun, atunci nu putem decât să ne resemnăm că tot vorbele care ating miocardul au de câștigat. Deci anul viitor urmează să ne ungă la suflet politicienii. Iar dacă textele lor vor fi cel puțin la fel de inspirate, ne-au „făcut” din nou.

În orice caz, confuzia e mare. Dacă juriul a selecționat un recitator ca fiind talent… Apoi oamenii s-au repezit să-l voteze. Poate că greșesc eu, dar mereu am asociat talentul cu ceva mai ieșit din comun, cu o abilitate ce nu e specifică majorității. Iar cu cât această abilitate e mai neobișnuită, talentul ar fi mai mare. În această logică, Narcis Ianău și Valentin Dinu îmi par net mai talentați.

Disperarea

Și totuși, Adrian este o voce a exasperării. Dacă n-ar fi așa de nașpa în țara asta, n-ar fi nevoie de mesaje atât de pozitive și încurajatoare, care să ne încălzească la suflet. Tot ceea ce spune el trebuie citit pe dos, pentru a vedea cum stau lucrurile în realitate. Cu o floare ca el nu se face primăvară.

Tânărul câștigător dă glas unei disperări naționale. O disperare care nu mai ține cont de profilul concursului, ci vrea doar să-și facă auzită vocea. Putea fi și concurs de Miss, de mâncat mici și băut bere, dacă exista o probă în care să se vorbească, impresia mea e că tot Adrian Țuțu ar fi câștigat. El este cel mai recent țipăt al unei nații aflate în acută și îndelungată suferință.


Responses

  1. M-au întrebat elevii ce părere am despre concurs şi câştigător. Răspunsul a fost pe aceeaşi frecvenţă. Însă brusc mi-am dat seama de un lucru şi le-am şi spus, incluzându-mă în „propoziţie”, de bună seamă.

    Anume că degeaba mă nemulţumeşte şi spun că mă nemulţumeşte abia acum. Spun că nu mi se pare corectă decizia, că nu a fost pusă bine în balanţă, că nu s-a votat pentru ceea ce fusese scopul concursului, însă eu nu am votat. Aşteptam din partea celorlalţi să voteze după cum simţesc eu, realizez că au votat cei cu mai puţină cultură muzicală; şi ce dacă…
    Sunt de acord cu toate punctele, ba chiar mi se pare lipsit de motivaţie să mă pun să votez cu suprapreţ pentru un „război” care nu mă prea priveşte, pot să am o opinie pe marginea întâmplărilor şi fără a fi în mijlocul evenimentelor, pot condamna pe cei care au votat că au fost prea tineri sau prea neştiutori, dar mi se pare oarecum şi nepotrivit să condamn prea tare dacă n-am făcut nimic să.. echilibrez balanţa. Exagerez?

    • Nu exagerezi, dar există o premise profund eronată care e foarte adesea folosită. Nu tu ai inventat-o însă e falsă. Anume că nu poți să te pronunți asupra unui lucru decât în măsura în care te „implici”. Completamente fals! Există erori axiologice care trebuiesc pur și simplu enunțate. Cine vrea implicare, n-are decât să caute concret eroarea, dacă asta-l liniștește.

      Mie mi se pare că situația de aici e oarecum similară. Eroarea e că se confundă merele cu perele. Iar ăsta e un fapt. Nu poți numi muzică ceea ce face Adrian Țuțu decât cu derogări și indulgență. E, incontestabil, un soi de mesaj ce conține o revoltă, e și în versuri, dar nici poezie nu prea ai putea spune că e. Asta câtă vreme mai vrem să păstrăm oarecare distincție între stilurile funcționale ale limbii. Pentru alte epoci, să compari acest discurs versificat cu arta cântului ar fi fost o enormitate. Oricum, dacă e vorba de mărimea talentului, tot mai mult suspectez că au cei care fac ceva și cu vocea, nu doar cu cuvintele – iată și o evaluare cantitativă.

  2. Dar culmea e că, în politică (adicătelea alegeri), nu consider că implicarea are vreo importanţă, poate din cauză că oricum eşti şi aşa destul de implicat în ţară, trăind, iar asta îţi ocupă suficient de mult timp încât votul (când nimic nu ai a vota) să nu mai conteze.

    Doar o notă de subsol: mai mult mă gândeam la indulgenţă vizavi de votanţii piesei câştigătoare, nu vizavi de piesă, care e sub… critică şi a cărei valoare nu prea e debatable.

  3. […] Mai 1931 – 27 Aprilie 2011 (suceavaevanghelica) 52. David Wilkerson (romaniaevanghelica) 60. Adrian Țuțu – doamna noastră Bovary (drezina) 78. Corul si Orchestra JUBILATE (petricamoisuc) 92. Tanarul crestin si internetul […]

  4. […] anul trecut consideram că alegerea publicului e un gest bovaric, acum mi se pare că opțiunea pentru acest candidat reprezintă un fel de confesiune aproape […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: