Banii Bisericii

http://www.sodahead.com/

Nu știu ce grad de plauzibilitate are observația pe care am de gând s-o fac, dar mă hazardez să o supun atenției și sancțiunii dumneavoastră.

Există de-a lungul istoriei Bisericii câteva momente de cumpănă. Unul dintre ele e cel inițial, când Biserica, la scurtă vreme după fundare, urma să-și îndeplinească mandatul încredințat de către Cristos. Trebuia să se extindă până la „marginile pământului”. Atunci, cei care alcătuiau biserica au decis să facă un lucru oarecum neașteptat: și-au vândut averile și au pus banii laolaltă.

În secolul IV, când Biserica a căpătat trecere înaintea lui Constantin și a început să aibă parte de favoruri (inclusiv de natură financiară), o seamă de creștini au renunțat la orice posesiuni și la eventuale ranguri (ce confereau putere) și s-au retras în pustie.

După schismă, prin secolul XII, când Biserica Catolică începuse să cam huzurească și totodată să deraieze către practici destul de bizare, au venit Francisc din Assisi și Dominic de Guzman care pledau pentru sărăcie, pentru lepădarea posesiunilor. Din păcate, ideea lor n-a ținut prea multă vreme, căci la vreun secol după petrecerea lor din lumea asta, ordinele franciscan și dominican începuseră să dețină averi însemnate.

Când Luther s-a ridicat împotriva Bisericii Catolice, una dintre nemulțumirile lui era legată tot de posesiuni și înavuțirea frauduloasă a clerului. Desigur că din această goană după averi, decurgeau o seamă întreagă de alte vicii.

Aș mai remarca și faptul că mulți dintre misionarii secolului XIX (secol în care înflorește liberalismul) s-au aruncat în sărăcia lucie a Lumii a Treia (așa o numim noi azi), unii, e drept, cu susținere financiară, alții doar cu o vocație deosebit de puternică și mistuitoare.

Nu știu dacă se poate stabili neapărat un model, însă, nu pot să nu remarc că există câteva situații reprezentative când Biserica traversa o criză majoră, iar soluțiile s-au asociat cu lepădarea de bunurile pământești.

Poate că unii veți obiecta că banii în sine nu sunt problema. Tot ce-i posibil. Dar e cert că în acele situații considerate de restriște, niște oameni au renunțat la tot confortul – poftiți, dacă vreți – lor de la acea dată și au căutat fața lui Dumnezeu în condiții extrem de aspre.

În prezent se vorbește foarte mult despre criza Occidentului creștin, despre criza bisericii occidentale, însă, din câte am văzut, soluțiile descoperite până acum fac uz masiv de bugete colosale. Oamenii fie scriu cărți (care mânăncă bani), fie fac strategii, studii, proiecte, propun viziuni salvatoare etc. Se fac întâlniri, se discută… dar toate astea costă. E drept, că au existat și în perioadele pe care le aminteam, însă aveau ca pandant niște oameni dispuși să-și asume o existență ascetică.

Asta lipsește în chip strălucit din biserica occidentală a zilelor noastre. Sărăcia, dacă avem parte de ea, e doar impusă. În rest, mănăstirile sunt latifundii în toată legea, creștinii sunt oameni la casa lor, cu mașina lor, cu contul lor. Maica Tereza e una, mai avem eventual câte-un preot catolic rătăcit prin vreo țară bananieră. În rest, suntem bine mersi… Vorba ‘ceea: de bine de rău, trăim bine.

Bisericile cu oarece tradiție își vând pe bani buni istoria proprie. Pe lângă asta, mai au și o industrie întreagă de produs lumânări și kitsch-uri religioase, vândute pe post de suvenire în talcioc, în rând cu Dracula și babele pe mătură. Bisericile mai recente colectează fonduri din zeciuieli, curtează antreprenori de succes pentru sponsorizări etc. Niciunele nu-și imaginează cum ar putea dăinui fără bani. Poate că teoretic mai pot, dar practic se îngrijesc să aibă contabili buni, să facă proiecții bugetare judicioase și evaluări minuțioase la final de an fiscal.

Chiar n-am nici cea mai vagă idee dacă am dreptate, dar mă întreb ce s-ar întâmpla dacă o biserică ar renunța la clădire, ar reduce la minim orice cheltuieli (asta însemnând să stea fără aer condiționat, fără căldură) și să dea banii respectivi la nevoiași. Așa, fără niciun interes. Fără să aștepte, în schimb, vreo trezire spirituală, vreo creștere a numărului de enoriași. Ba chiar așteptându-se la ce-i mai rău… așa cum promite Biblia.

Nu știu. Mă întreb și eu… Poate chiar există ceva mântuitor în lepădarea de avere…

Publicitate