Știu că nu se poartă și că pot cădea în păcatul patetismului. Dar nu mă pot abține. Momentul a fost prea neașteptat și frapant în economia faptelor din ultima vreme.
Era întuneric și, peste larma orașului în adormire, am auzit… zvon de păsări. Nu știam de unde vine. Gâște n-aveau cum fi prin preajmă, așa că am ridicat privirea și am văzut un cârd de cocori – cu V-ul caracteristic – pe fundalul cerului negru.
Nu ascund că mi-a trecut prin minte următoarea întrebare: de ce s-au întors în țara asta? Ca și când ei ar avea înțelepciunea să înțeleagă că țara noastră seamănă tot mai mult cu o cocină. Ca și când ar avea vreo vină că nu pricep că le-ar fi mai bine să stea departe. Sau să facă, repede, cale-ntoarsă.
Cu drezina 