Și bogat, și fudul

 

cartoonstock.com

La un moment dat, circula pe internet o poză cu niște grași (erau obezi, dar n-avem voie să le zicem astfel, ca să nu-i jignim), cu niște lanțuguri povarnice atârnate de grumaji, care defilau în jurul unei piscine. Pentru toată lumea, ei reprezentau un fel de climax al îngâmfării parvenitismului. Atâta opulență de prost-gust frapa rămășițele noastre de modestie și, eventual, bună cuviință.

Nu e aici vorba, sper, de invidie, de răutate, ci mai degrabă de uluială, de o replică pe care decența o impune împotriva unor deviații. Cred că râsul pe care-l stârnesc e un fel de… râsu’-plânsu’, fiindcă, fără voia lor, respectivii sunt niște personaje triste. Această expunere ostentativă de podoabe e mai degrabă semnul absenței oricărei decențe decât al prosperității financiare.

Fără-ndoială însă că există și forme mai subtile de paradă și locuri mai comune în care efectele înavuțirii pot fi etalate. Nu doar milionarii (semi)analfabeți sunt vizitați de tentația trufiei. Nici măcar nu sunt ei cele mai facile victime.

În mrejele grandomaniei cad – parcă tot mai frecvent – oamenii care, altminteri, debordează de vervă creștină. Mă surprinde să văd mai ales în generația mea, tineri care, după ce au ajuns la un anumit statut economic, încep să privească de sus către… „prostime”. Cel mai lesne se vede acest lucru la progeniturile lor de bani gata, care, la nici 5 ani, au tot felul de „fițe”: ceas înainte să cunoască numerele, telefon înainte să știe să-l deschidă sau închidă etc.

Mămici preocupate să epateze cu cadouri colosale, tătici care se străduiesc să arunce bani cât mai mulți, ca să se vadă că au de unde, dom’le. N-ați auzit niciodată pe vreunul plângându-se că un obiect achiziționat costă „doar atâta”? Ei bine, există. Îi deranjează că trebuie să cheltuiască prea puțin, de vreme ce ei își permit… Și simt nevoia să spună asta public.Citește mai mult »