Postat de: Teofil Stanciu | 12/03/2011

Dansând pe ritm de tsunami

 

intranet.adm.schoolofvisualarts.edu

E bizară lumea noastră. O știm cu toții. Doar că uneori se străvede, printre articulațiile sfâșiate ale măștilor bunei purtări, chipul hidos al unei lumi de care ne rușinăm. De fapt, sunt optimist spunând asta. Căci noi, în realitate, nu mai avem rușine, ni s-a atrofiat capacitatea de a ne rușina.

Când ne lovesc nenorocirile – pe care acum le putem „trăi” global –, atunci transpare câte ceva din realitatea societății pe care o întreținem și ale cărei produse suntem totodată. Aceste „evenimente” nu ne parvin decât mediat. Iar aici se dovedește că televiziunile pot fi, la urma urmei, de un oarecare folos. Cel mai recent exemplu: Japonia.

Începe așadar transmisia. Glasul prezentatorului e mai grav sau mai panicat, după firea fiecăruia. Unii sunt mai reținuți și comentează sobru și prudent, alții, mai sentimentali, se îngrozesc, strigă, exclamă. Imaginile oricum vorbesc aproape de la sine. Tocmai de aceea, pe nimeni nu interesează cu adevărat și dacă prezentatorul e mai incoerent.

Oamenii sunt copleșiți de catastrofa care se derulează chiar sub ochii lor. Nu le vine să creadă. Își amintesc de moarte, de neamuri din țări străine. Se gândesc la viitor, la familie, la suflet, poate. Unii se întreabă de ce, fiindcă nu pot adminte atâta lipsă de sens. Alții încep dăscăloși să-și explice cum că păcătoșii așa pățesc. Pe când neprihăniții scapă.

Și când deliberările sunt în toi, iar oamenii sunt „conectați” la întâmplărie de necrezut… se bagă reclamă. Și apare pe ecran unul zâmbitor care te îmbie cu asigurări. Îți povestește cât de mult îți folosesc și cum că trebuie să te gândești la viitorul tău și al familiei. Dar îți dai seama totuși cât de fals sună (deoarece trecerea e prea abruptă), cât de inutilă e o asigurare când te îmbrățișează un tsunami care poate devasta jumătate din coastele lumii.

Apoi vine altă moacă ce face reclamă la telefoane. Care nu mai funcționează când „pică” rețeaua. Iar după cutremur sigur pică. Și  pe urmă, la mașini. Care plutesc în valuri ca niște jucării de cauciuc.

Însă iată și adevărul care se ridică sfidător în fundal: oricât ar fi de mare tsunami-ul, mult mai importantă este publicitatea. Piară ei cu miile, cu milionele chiar, noi nu ne putem lipsi de felia de penibil care ni se servește odată cu reclamele. Ridicolul lor însă e dintr-odată frapant. Se vede cu ochiul liber – dar această evidență e fulgurantă – că ceea ce se consideră a fi „sufletul comerțului” e un soi de mare fâs, o realitate de carton, caraghioasă și autistă. Îți vine să urli: bă, da’ cui îi mai pasă acum de substanța activă din crema de ghete?

Această impresie nu durează decât până în clipa în care îți dai seama că tocmai stai și te uiți la o reclamă pe care, de obicei, o „zappezi” fără ezitare. Și simți înfigându-se în tine, diabolic, „mesajul”. Nu voiai decât să nu pierzi nimic din ce urmează, să realizezi amploarea dezastrului care i-a lovit pe niște semeni amărâți. Însă te trezești victima neputincioasă a mașinăriei de propagandă.

E inevitabilă întrebarea dacă nu cumva și acest cataclism e, de fapt, tot un prilej de rating. Iar răspunsul imediat e că… da, așa e. Ai putea chiar să te întrebi dacă nu cumva vreo minte foarte „abilă” debitează deja „campanii publicitare” care să profite de moment ca să-ți vâre sub nas o grămadă de lucruri inutile. Și n-ai niciun motiv să crezi că e cu totul imposibil să existe asemenea cinism.

E posibil, firește, să renunți la televizor și să te duci la internet, unde situația nu e cu nimic diferită. Fiindcă lângă „știrea” despre tsunami afli una în care se vorbește despre pipița care își dorește un mascul de prăsilă.

Nu, nu ne mai putem opri. Societatea noastră nu-și mai îngăduie să se oprească, să gândească, să jelească, să mediteze. Orice cataclism ar fi, noi continuăm să ne scălâmbăim, să ne preocupăm de câini, pisici, vuvuzele, scule de adunat rahatul de câine, orgolii mărunte etc.

Suntem niște saltimbanci oligofreni care, atunci când vine nenorocirea, nu mai știu dacă să râdă, să plângă, să dea o mână de ajutor sau să fugă. Așa că facem ceea ce știm mai bine: ne continuăm numărul ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Din inerție, de proști.

De teamă. De teama că ceea ce s-a întâmplat poate fi atât de adevărat încât – Doamne ferește! – să ne afecteze. De teama că și noi am putea veni la rând. De teama că viața noastră este la fel de fragilă ca a celor care au pierit. Așa că dăm înainte că spectacolele noastre penibile: băgați reclamă la spumă de ras sub braț, la zgarde pentru furnici. Orice, numai să nu vă opriți. Fiindcă dacă vă opriți… cine știe. Se cutremură pământul și ne înghite pe toți.

Noi îl ținem să nu se dezmebreze. Noi, cu dansul acesta bezmetic, frenetic și fără putință de întoarcere. Suferința altora este un spectacol din care facem bani. Când ei mor, nouă ne merge bine, ne crește PIB-ul de fericire! Suntem cu siguranță mai sfinți, mai demni, mai vrednici, de vreme ce și stihiile ne ocolesc cu decență. Poate că faptul că ne ocupăm de găinării e tocmai virtutea care ni se cere. Poate că ne-am găsit legitimarea care să ne țină pe pământ suficient încât să ne declarăm mulțumiți în ceasul de pe urmă.

Parafrazând o emisiune cu succes „global”, noi toți avem talent. Iar talentul nostru e supraviețuirea. Pentru ce supraviețuim? Nu contează. Scopul nostru e supraviețuirea în sine. Aceasta e mândria noastră de rasă. Odată scăpați teferi, o să găsim noi cu ce să ne omorâm timpul.


Responses

  1. Imi place articolul. Sa ne rugam pentru semenii nostri japonezi! Dumnezeu bunul sa i ajute! Sunt fratii nostri.

    • Da, ai dreptate. Să-i ajute Dumnezeu!

  2. Dumneze să-i ierte pe cei răposaţi şi să-i întărească pe cei loviţi de cutremur.

    De doi ani am învăţat că pot trăi fără TV. Am lăsat 11 posturi doar şi în post nu mă uit la TV. Am viaţa mai liniştită. Şi în fond dacă afli de un nou 11 septembrie după o lună ce mare lucru?

    Îţi e parcă mai la îndemână să cugeţi la Mt 24, Mc 13 sau Lc 21. Şi având pace în suflet, când afli de o grozăvie care s-a întâmplat poţi să gândeşti personal la faptele petrecute. Însă când ştii că doar ce s-au întâmplat sau că acum se întâmplă eşti panicat şi cucerit ce maeştrii comeţului cu moartea – cioclii.

    Ex.

    Dacă afli că cineva s-a sinucis acum o săptămână o să ai gânduri de milă şi neputinţă faţă de acel necunoscut. Dacă însă ţi se prezintă în direct sinuciderea sau înmormântarea vei fi răvăşit.

    • Acum… fiecare cu propriile alegeri aici. Unii ziceau că un creștin ar trebui să țină într-o mână Biblia, iar în cealaltă ziarul. Există creștini străluciți care au luat parte la disputele zilei, au scris în presă, erau în pas cu tot ce se întâmplă. Au fost însă și dintre ăia care nu citeau ziarele deloc – tot creștini absolut admirabili!

      Nu cred că este o regulă absolută.

      • TV a devenit pentru mine prea invaziv. Şi am găsit barierea aceasta. Să fac pauze lungi şi dese de TV. Dar cu ziarul stau încă în mână. Păcat că Biblia nu o prea ţin în cealaltă.

        • Eu n-am zis-o ca recomandare, ci doar cu titlul de exemplu: că există și așa, și altminteri.

  3. Salutare Teo,

    Menţionai preocuparea noastră pentru câini şi pisici alături de altele ca ceva ridicol şi atât de rău. Ca un „luptător pentru drepturile animalelor”, după cum sună eticheta care mi se pune ocazional şi mie în frunte, te întreb ceva simplu: ai prefera să măcelărim toţi câinii şi toate pisicile ca să scăpăm de astfel de preocupări netrebnice şi să ne dăm seama că există, acum în mod deosebit, oameni pe lumea asta care au nevoie de ajutorul nostru şi care, în esenţă, fac parte din aceeaşi specie, nu ca „micii noştri prieteni” ?
    Scuză-mi modul materialist în care privesc uneori problemele dar recent mi-am astupat antenele spre profund şi prefer să spun simplu ce gândesc.
    Chiar să fie animalele astea aşa o problemă mare ? Atunci înseamnă că şi noi suntem, doar avem aceeaşi structură biologică şi din acest sens suntem şi noi animale.
    Revenind la poveste, cred că te agiţi inutil. Penibilul există şi dacă nu suntem suficient de maturi să îl depăşim atunci îl merităm din plin. În ceea ce priveşte postmodernitatea ca o lume plină de penibil, vreau să-ţi spun că deşi o critici în mod regulat şi probabil (de fapt sigur) justificat din punct de vedere creştin sau biblic, în ultimele luni am avut de-a face mai intensiv cu înţelepciunea noastră lumească şi am constatat că în foarte multe puncte e bine gândită şi chiar are un rost bun. Bineînţeles noi oamenii nu creăm sisteme perfecte, dar măcar unii ne dorim perfecţiunea şi încercăm să ne apropiem de ea. Ceilalţi se cred sfinţi şi arată cu degetul, fără să contribuie cu ceva util omenirii (cu mare regret aici intră şi mulţi teologi).
    Vorba aceea, dacă tot am muşcat din măr măcar recunosc că e pe jumătate dulce !

    • Duțule,

      Don’t miss the point here. N-am nimic cu iubitorii de animale, ci cu cei care le venerează. Când pomeneam cuvintele respective în text mă gândeam – mă-i crede nu mă-i crede – la hoteluri și spa pentru câini, la oameni care au două camere din casă alocate pentru niște pisici pentru care au angajate menajere și bucutărese.

      Cum am mai zis și în alte rânduri, am crescut cu animale prin preajmă și știu ce înseamnă câine, cal, pisică, iepuri etc. Nu-mi plac găinile că-s proaste și porcii că-s jegoși, în rest, n-am probleme. Probleme am eu cu disproporțiile. E imorall să ții „pe mâncare și pe bere” (vorba lui Sorescu) o armată de câini când în Africa mor oameni de foame și hrana unui om pe zi ar costa mult mai puțin decât cea a unui câine de lux. Asta e problema mea.

      În rest, dacă vrei, fac o poză cu cei 2 câini pe care îi au părinții mei și pe care îi fericesc și io cu ce pot, de câte ori ajung pe acolo. Nu spun asta ca să mă fălesc, ci doar să înțelegi că realmente știu ce vorbesc (sau ce vreau să zic).

  4. Foarte fain articolul. Chiar mi-am adus aminte, vazand ce se intampla in Japonia, de textul tau de acum vreun an despre vulcanul din Islanda: iata, a venit si cutremurul ingenuncheat in cateva clipe o tara atat de falnica purtand pe ape vapoare si masini ca pe niste jucarii. Si noi tot nu vrem sa vedem ce mici si neputinciosi suntem. Si acesta, se vede din orice punct ai privi, este doar inceputul. E convingerea mea ferma ca ne aflam la sfarsit. Totul si toate se leaga.

    • Andrei,

      Nu vreau să fiu eu marele sceptic, însă creștinii, de la căderea Ierusalimului încoace, se tot pregătesc de sfârșitul lumii. Semne au fost mereu. E vorba, până la urmă, de niște indicii tipologice. Mult mai important decât momentul sfârșitului mi se pare pregătirea sufletului pentru acel moment.
      Îți spun și de ce nu vreau să ader la vreuna dintre teoriile escatologice: prea se vorbește alarmist despre toate astea. Uite, încă n-am văzut marile apostazii, creștinii încă există bine-mersi în multe țări. Iar în altele tocmai sunt pe cale să dobândească drepturi. Nu contest semnele, însă ele sunt… semne. Certitudinile, în acest caz, vin exclusiv ulterior.
      Desigur că s-ar putea foarte bine să ai dreptate. Pe mine m-au tot speriat (pastorii) de când eram mic cu povestea asta cu sfârșitul, auzeam că nu vom ajunge anul 2000 etc. Așa că am devenit cumva anesteziat emoțional la acest subiect.😀

    • Andrei, fenomene de genul acesta se întâmplă pe Pământ de milioane de ani. Acest cataclism nu e ceva nou. Nici măcar un lanţ de catastrofe n-ar fi ceva nou. Ele există şi mătură oameni, animale şi alte lucruri laolaltă în cantităţi mari, atunci când se petrec. Sau tu crezi în povestea aia oarbă şi anti-ştiinţifică cu 6000 de ani?

      Legat de cât de mici suntem, ce masă are un om şi ce masă de apă a fost conţinută în tsunami ? E logic că suntem mici, dar aia nu pentru că suntem „neputincioşi” cum trombonesc unii „atotştiutori” pe tonuri profetic-apocaliptice (eu aş spune mai degrabă schizofrenice). 2012 sau orice altă dată va fi doar sfârşitul anului şi vom muri cu toţii … de râs eventual de cei care chiar credeau că vine sfârşitul lumii. Şi în anul 2000 se bolborosea că vine sfârşitul cu cometa buclucaşă. Până mor eu o să prind zeci de apocalipse. Măcar bine că am timp să-mi iau popcorn şi chips-uri şi am loc rezervat în scaunele din faţă.

      Măcar ai nimerit-o cu o propoziţie: într-adevăr acesta este începutul. Începutul reclădirii civilizaţiei japoneze. Motivaţie în plus pentru ei, dar şi pentru cei care văd în aceasta un motiv să ne dezvoltăm şi mai mult, nu să ne plângem de „mila sfârşitului”. Aşa nu îmi place atitudinea asta reducţionistă, păi ce, Dumnezeu care e infinit şi e şi dragoste pe deasupra, deci dragoste infinită, e atât de mărunt şi de condus de sentimente umanoide încât să facă entertainment şi să se amuze aruncând ocazional câte un tsunami pe ici colo ? Chiar Einstein avea ceva de spus legat de asta, caută-i gândurile cu prietenul nostru Google. Şi ori de câte ori te simţi ispitit de a crede că vine finalul citeşte un articol de astronomie (nu astrologie!) pe Internet şi o să vezi că Universul acesta mai are multe mistere pregătite să le descoperim, sau nu, depinde cum ne mişcăm tehnologic.

      Teo, cam târziu ajung să-ţi răspund, dar trebuie să recunosc că mi-e cam încărcat programul. Cred că de data aceasta m-ai lămurit care e poziţia ta faţă de animale şi de acum încolo o să încerc să disting nuanţele înainte să te critic. Deşi, sincer, îţi dai seama că sunt om şi uneori ceea ce văd, aud, simt sau citesc pare altceva decât ce este în realitate. Nici eu nu sunt de acord cu majoritatea exceselor (poate cu unele sunt de acord dar alea nu afectează alte persoane decât cele implicate în ele). Totuşi să ştii că eu nu m-am confruntat decât cu cealaltă latură a problemei, cu animale comunitare omorâte fără să încurce pe cineva anume. Mai grav, chiar cu animalele cuiva. Nu numai că suferă animalul, dar şi stăpânul după el. Suntem experţi la a distruge natura cu tot ce e organic şi anorganic în ea, de aceea adopt o poziţie „verde” în ceea ce priveşte afinităţile mele pentru diferite organizaţii şi atitudinea mea printre oameni. Departe de mine venerarea animalelor. Îţi doresc numai bine !

      • Duțu,

        E bine că te-ai lămurit. E drept și că e dificil să recompui crezul, valorile, caracterul unui om doar din frânturi. Tocmai de aceea e recomandabilă prudența. Eu cred că e unul dintre motivele pentru care Biblia ne îndeamnă în repetate rânduri să nu judecăm.

        În această logică, aș zice să fii prudent cu felul în care îl dojenești pe Andrei. Nu-l cunosc personal (pe puțini îi cunosc dintre cei care-mi comentează), dar, de când îl știu (adică de vreo 3-4 ani), nu am rămas cu impresia că ar fi un bătut în cap, un tăntălău care se delectează cu ideologii ieftine. Firește că își are „fixurile” lui – toți le avem pe ale noastre. Însă e dispus să asculte și alte puncte de vedere, chiar și atunci când e exasperat de anumite „îngustimi”. Plus că e și un fotograf – după cum poți vedea pe blogul său – care știe că, în viața asta, nu se lucrează numai cu alb și negru.

        Nu m-am apucat să-i fac aici un panegiric, ci pur și simplu voiam să atrag atenția asupra faptului că presupunerile în ce privește motivațiile sau credințele intime ale unei persoane se pot dovei extrem de riscante.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: