Prostitutio in integrum

 

spreadshirt.co.uk

Nu sunt deloc original cu acest titlu, ci l-am cules, cu ani buni în urmă, dintr-un număr al Academiei Cațavencu. Iar acum că m-am spovedit, pot să mă apuc de treabă.

E (iar) la modă, văd, dezbaterea privind legalizarea prostituției. Ori de câte ori vine vorba despre legiferarea unui viciu, tarele religioase ale națiunii se deșteaptă și își exhibă potențele rămase multă vreme în stare de adormire.

Într-o primă instanță, legalizarea prostituției n-ar fi decât o recunoaștere oficială a unei stări de fapt. Prostituate* există? Există! Au clienți? Au! Că altfel ar trebui să fie oligofrene fetele alea să stea unde le-am văzut nu demult, pe un frig de crapău pietrele. Știau ele că nu vor fi lăsate prea multă vreme să aștepte. Deci „boborul” creștin practică sporturi sexuale periculoase.

Foarte multă lume se scandalizează când vine vorba de această „profesie”. Nu trebuie legalizată prostituția, auzim, fiindcă noi suntem un popor creștin! Adică morala noastră, continuă argumentul, nu ne permite să consfințim prin lege dreptul prostituatelor de a-și practica îndeletnicirea. E de ajuns însă să te dai numai un pas în spate și perspectiva se schimbă, argumentul trebuie modificat substanțial.

Dacă morala creștină e atât de puternic impregnată în fibra noastră națională, n-ar fi de așteptat să ne oprească de la practicarea acestor vicii? Cum se face că acest popor, în covârșitoarea lui majoritate creștin, umblă la curve cu atâta fervoare încât e necesar să se pună problema legalizării bordelurilor? Aici cred că e punctul în care morala și activismul etic ar trebui să insiste să găsească un răspuns satisfăcător. Târfele nu sunt nici pe departe atât de apetisante încât să constituie o „ispită” irezistibilă și să poată fi socotite, astfel, principalele vinovate.Citește mai mult »