Postat de: Teofil Stanciu | 04/03/2011

Plimbătorul de câini

cartoonstock.com

 

 

Nu cred să fiu singurul care, în copilărie, primea îndemnuri de genul: „Învață! Ce vrei, s-ajungi măturător de stradă?”. Mi-au trebuit ani întregi până să înțeleg că această profesie e una onorabilă. Fiindcă omul depune un efort pentru care este (răs)plătit. Cu siguranță nu e o meserie „curată” sau dezirabilă, însă alte cusururi nu văd să aibă.

Tot ani întregi mi-au trebuit până să sesizez un lucru elementar: că profesia de măturător de stradă e superioară, moralicește vorbind, celei de politician. Desigur că această afirmație poate fi susținută mai degrabă statistic. Și, firește, mă refer la politicienii din România, care și-au câștigat cu multă trudă și multă corupție această tristă faimă. Iertată îmi fie divagația.

Revin la oile mele. Mai precis la câinii mei. Căci profesia despre care vreau să fac vorbire are legătură cu patrupedele lătrătoare. „Plimbătorul de câini” (dog walker) mi se pare a fi una dintre cele mai bizare profesii sau îndeletniciri ale momentului. N-am nimic cu oamenii care prestează astfel de servicii, fiindcă sunt probabil nevoiți să mai facă și ei un ban în plus.

Însă găsesc că e halucinant unde s-a ajuns. Marii iubitori de animale, care nu mai pot de dragul câinilor proprii și personali, nu au vreme (sau vrere) să-și plimbe singuri potăile. Așa că plătesc pe unul care să facă treaba asta. Mi se pare mie sau e semn că inclusiv dragostea pentru animale e în declin?

Bona pentru copii e deja o prezență firească. Uneori, din păcate, foarte necesară. Dar mai nou nici cu câinii nu se mai descurcă Omul, ci are nevoie de bonă pentru animale. Serios că nu înțeleg de ce și-i mai ține atunci.

Hilar mi se pare că și câinii au ajuns victimele aceluiași tratament de care „beneficiază” copiii: n-avem timp să le acordăm atenție, atunci le demonstrăm financiar că-i iubim. Păcat că bietele lătrătoare nu știu cum să se răzvrătească la adolescență.

Repet, ca să fie clar: plimbătorii de câini sunt, în cel mai rău caz, niște mici profitori ai acestei slăbiciuni sociale, însă nicidecum principalii vinovați.

Răspunderea principală o poartă stăpânii care au permis profesionalizarea afecțiunii. Căci se cuvine să avem mult mai multă grijă de nevoile emoționale ale câinilor din dotare. N-o spun eu (ironic), ci o spune (foarte serios și grav) d-l Remus Cernea, care, într-un articol despre „drepturile animalelor”, precizează că între om și animal este doar o diferență „de grad, nu de esenţă. Avem în comun cu animalele foarte mult din simţămintele şi nevoile noastre şi chiar din gândurile noastre.”

Dacă așa stau lucrurile, mă întreb cât de ofensat ar trebui să se simtă un câine că e dat pe mâna unui străin plătit, în loc să se bucure de prezența afectuoasă a stăpânului său. Sunt convins că undeva în colțul minții îi mijește întrebarea: „Oare de ce nu-și face timp pentru mine, de vreme ce mă iubește?” – chiar dacă nu va ști s-o exprime articulat; însă e doar chestiune de limbaj, nu de mesaj, potrivit logicii în care ne-a introdus d-l Cernea.

Fundamental – după cum poate ați dedus, fiindcă am amușinat în mai multe rânduri chestiunea – cred că avem de-a face cu o problemă de iubire. Iar acum nu sunt ironic. Afecțiunea patologică față de animale (despre care am mai discutat) suferă de aceleași neajunsuri ca orice altă iubire a zilelor noastre: confuzie, neasumare, teamă, culpabilitate refulată etc.

Apărători pătimași ai drepturilor animalelor sunt adesea niște luptători pentru „principii”, precum cei care iubeau omenirea, dar îi cam irita prezența oamenilor. Mă opresc iarăși la d-l Cernea care povestește, în același text, despre un maidanez foarte „inteligent și blând” care a ajuns să-i fie „prieten”. Însă un prieten care a rămas cel mult pe casa scării. Iar apoi au venit hingherii (lui Băsescu!) și l-au rănit grav, după care câinele și-a dat, sub ochii povestitorului, obștescul sfârșit. Concluzia e că „nu-l poţi uita niciodată pe acela care îţi ucide câinele”.

Eu mă așteptam ca concluzia să fie că câinele ar fi trebuit luat în casă. Că, adică, cineva – dintre cei mulți care îl iubeau – trebuia să-și asume răspunderea pentru îngrijirea câinelui și pentru eventualele acțiuni imprevizibile ale animalului. Se pare însă că important e să ne emoționăm de nenorocirea patrupedului și să ne înverșunăm împotriva criminalilor care au ucis un câine fără stăpân, dar foarte „inteligent și blând”, pe care, surprinzător, nimeni nu l-a vrut în casă, cu toate că era atât de „uman”.

Această dragoste „principială” pentru animale mi se pare că își capătă o nefericită întruchipare în persoana plimbătorului de câini. Profesia ca atare nu e penibilă prin ceea ce presupune neapărat (cu toate că are părțile ei jenante), cât prin ceea ce semnifică. Dacă nici măcar dragostea pentru animale nu se mai poate manifesta nemijlocit, perspectivele sunt sumbre…


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: