Postat de: Teofil Stanciu | 14/02/2011

(Co)lecție de Valentine’s Day

Resuscitez azi un text pe care l-am scris în urmă cu 3 ani tocmai cu prilejul Valentinului. Cred că, între timp, lucrurile au involuat binișor la nivelul „muzicii” românești, dar n-am mai avut nici răgazul, nici curiozitatea să mă aduc la zi cu inepțiile vehiculate mai recent. Mă mulțumesc cu cele descoperite atunci.

Îmi place să ascult, uneori, cântece de dragoste. Și de la asta mi s-a tras curiozitatea care m-a mânat să aflu cum mai e cântată iubirea pe plaiurile unde s-a inventat doina. Așa că m-am dus pe YouTube și am dat să caute cuvântul iubire. Iată mai jos ce am găsit. Cu mirare și cu, din ce în ce mai multă, groază. Apoi chiar cu scârbă. Nu m-am putut abține să nu comentez asemenea frumusețe de versuri. Însă bunul-simț m-a obligat să nu dau vreun link unde se poate asculta sau, mult mai crunt, vedea vreunul dintre videoclipurile acestor piese. (Notă: Titlurile pieselor sunt în bold și italic, textul în italic, iar comentariile mele sunt inserate între paranteze drepte – pentru a evita confuziile.)

Cristiana Raduță – Amor, amor…

I: Văd în ochii tăi, vrei să mă seduci
Primești tot ce vrei dacă mă asculți
Ți-ai dori să mă atingi ?
Vrei s-auzi șoapte fierbinți ?
Vrei să mă ai ?
[Dânsa care se exprimă aici citește în ochii lui dânsu’ ca în fântână, când se vede găleata stând invers. Metaforele sunt inutile. Așa că fata vorbește pe șleau precum orice cocotă hotărâtă. Băiete, vrei au ba? Că trecem mai departe și îmbiem pe altu’!]

Refren:
Amor, amor, amor
Sunt al tău fior
O noapte de amor la mine în dormitor
Hai!
[Nu știm dacă „eu liric”, pardon, erotic este în același timp și fiorul sau, între timp, s-a insinuat în pasiunea celui invitat. Probabil că asistăm la „producerea” de sine a unui personaj dialogic, profund scindat și conflictual. Așteptăm cu sufletul la gură următoarea strofă, sperăm reconcilinată.]

II. Pune mâna aici să simți cum bate inima
Vrei să fiu a ta ?
M-ai visat atât de mult
Noaptea asta pasiunea…
Vrei să mă ai ?
[Se pare că „eul liric”, pardon, erotic și-a pierdut de tot coerența. Cum de altfel se și cuvine într-o mare pasiune. A început să încurce noaptea cu pasiunea și posesiunea. Dragoste mare, foc încins. Sau poate că e doar incoerența unui autor ce și-a pierdut stiloul pe sub masă ori i s-a oprit curentul în timp ce compunea. Sau poate muza i-a jucat feste. Că se mai întâmplă.
Din păcate am rămas cu sufletul tot la gură, numai că mult mai zăpăcit, deoarece dilema refrenului se reia și rezolvarea nu se întrevede. Hai!]

Pops – Bum bum

Hey…
I. Este seară afară
Ne vedem prima oară
Și vom merge să ne distrăm.
Am emoții o mie
Oare cum o să fie
Când vom merge să dansăm ?
[Soro, parol că n-am idee ce legătura are faptul că e seară afară și cu prima întâlnire, ca să zicem așa. O fi vreun blind date și d-aia musai pe întuneric ca să nu se oripeleze prontagoniștii. Mă mai întreb eu și cum adică numai afară e seară. Înăutru ce o fi, plăcintă cu mujdei? Cum o fi, e bine că e și oleacă de emoție. Măcar la autor în creier, dacă nu la „eul liric”… mă rog, să-l lăsăm liric, în speranța că se va conforma.]

II: Mă fardez cam în grabă
Și mai am multă treabă
Am atâtea de făcut.
Nu pornește mașina
Se termină benzina
Dar un taxi a apărut.
[Din versurile 2 și 3 se înțelege că fata are mult de lucru, respectiv că e foarte ocupată. Unde mai pui că nu-și vede capul de fard, scuzați, de  treabă. Versurile următoare musai citite invers, că altfel se scurge logica în sus și nu-i bine. Sau poate doar mie îmi pare că e mai normal să se termine benzina înainte să nu mai pornească mașina. Deși poate că n-a avut timp „eul liric”, pardon, mecanic să explice toată tărășenia: cum că i-a cedat carburatorul, filtrul de aer ori s-a rupt cureaua de alternator (aia de tot fluiera zilele trecute la pornire) sau că a murit bateria. Devine însă palpitant.
Când începi să te temi că fătuca rămâne nemăritată din cauză de probleme tehnice, numai bine se arată taxiul providențial.
Dar mai e o chestie pe care n-o înțeleg. Unde a dispărut ăla? Că numa’ ce se văzură. O fi mers cu alta când a înțeles că fata nu face deosebirea între o cheie de 13 și un șubler? Ei, dă-ți peste gură!]

Prerefren: Seara asta e nebuna rău de tot
Însă tot am să dansez cu tine până nu mai pot.
[Ei, asta da promisiune. Nu prea văd eu legătura, dar rimează? Rimează!]

Refren: Mișcă, bum-bum-bum, mișca-te ca mine
Vreau să dansezi și tu așa
Bum-bum-bum, uită-te mai bine
N-am să te las să scapi ceva.
Bum-bum-bum, nu închide ochii
Vreau să te-apropii și mai mult
Ce noapte, noapte nebună
Ia-mă de mână și nu pleca
Dansează cu mine, mișcă-te bine
Strânge-mă-n brațe acum,
Nu pleca !
[Ehei, aici am avut o strângere de… inimă. Să mă mișc bum-bum-bum. De ce nu pac-pac, trosc-pleosc, hodoronc-tronc, cucurigu? Dar fie.
Însă câte are omu’ ăla de lucru!…. Mă, frate, danseanză, ține-o în brațe, uită-te bine, nu pierde nu știu ce pe jos… toate acum. Asta-i slujbă cu normă întreagă. Păi, el când se mai distrează? Că îl și văd asudat căutând un scaun liber și o damigeană cu apă, bere sau brifcor ca să nu se deshidrateze.]

III: S-a făcut ora două
Și incepe să ploua
Și vom merge să ne plimbăm.
Oare ce o să-mi spună
Daca mă ia de mână
Când pe străzi o să umblăm.
[„Eul liric”, pardon, meteorologic s-a zăpăcit. Ba vorbește cu unul, ba cu altul. Semn bun. Confuzia dragostei. Dar, mă scuzați că intervin. De ce musai la două să plouă și, pe deasupra, să vă și plimbați? Așa era în program? Că nu înțeleg. Și, nu că aș fi prea cârcotaș, însă mă tot sâcâie conjuncția aia „și” ca și cum musai să urmeze plimbarea cum începe ploaia. Nici tu umbrelă. Taxiul s-a dus. Mașina n-a pornit. Nașpa, ca să mă esprimez cu ce simt.
Atâta numai că băiatu’ o să aibă apă rece și nu i se mai usucă rinichii. Ce bine c-a scăpat…]

IV: Nu știu dacă e bine
Să-l invit sus la mine
Mai am timp să mă gândesc.
Nu vreau să-mi dea drumu’
Ce plăcut e parfumu’
Mi se pare c-amețesc.
[Vezi tu, fato? Io ți-am zis că e prea multă treaba. D-aia amețești. Iar parfumul ăla nu știu de unde vine, că, la cât de muncit e tipu’, miroase ca un cowboy nespălat. Povestea asta de dragoste e fără ocolișuri. Din câte remarc eu, iubăreții nu-și prea vorbiră, dar ajunsără la casa gazdei. Și iar lipsește ceva din firul epic (al poeziei, evident!). „Eul liric”, mda… epic mai bine, face aici ce vrea. Numai la numărătoare să-i iasă lui convenabil. Iar chestia asta de fonetică mă intrigă rău: de ce s-a afonizat l-ul final? Că doar avea loc. Sau era feciorul mai de la țară? Că Sadoveanu, după cum știți, se străduia să redea graiul personajelor din locul și timpul lor. Poate că asta e tehnica și aici.]

Candy – Ești băiatul care îmi place

I: Tu, băiete, uită-te puțin la mine
Nu-ți fie frică pentru că totul va fi bine.
Vom dansa, vom canta și ne vom distra până dimineața
Nu pot să cred că tu ai inima de gheață.
[Ei, ei, ce directă e fata aia. Aproape că am crezut că „eul liric” mi se comunică mie direct sau că se comunică pe mine, cumva. Dar m-am liniștit definitiv la versul 2. Promisiunea e atât de clară încât n-are cum să nu fie adevărată. Însă e jignitor să spui de inima de gheață când el nici nu s-a infiltrat bine în peisaj. Ce vină are el? Poate totuși că se știu ei de mai multă vreme. Eu așa cred.]

Refren(x2): Fetele acum strigă ‘Hei-hei’ și băieții ‘OK’
Ne distrăm de minune.
Fetele acum strigă ‘Hei-hei’ și băieții ‘OK’
Ne întâlnim și totul va fi bine.
[Manipulare curată. Omul să strige ce vrea el.]

II: Sunt chiar fata care-ți place, știi prea bine
Astă seara, dacă vrei, voi fi cu tine
Vom vorbi și ne vom plimba
Și așa vei afla mai multe despre mine
Sigur vei dori să ne vedem și mâine.
[Oooo, cred că aici e acțiunea pe care „eul liric”, mă rog, povestitorul ăsta sincopat a ascuns-o din celălalt cântec. Acum e vreme și de plimbat, și de vorbit. Dar e derutantă atâta siguranță de sine. Dacă ea știe dinainte, atunci care e rolul lui? Cred că ea este o clarvăzătoare. Altfel tot ce spune e doar strategie de marketing, și când se prinde ăla de-i cu ea acum, o lasă și pleacă. Constat că e multă acțiune în cântecele astea și prea puțină poezie de cercetat. Dar lucrăm cu ce avem. Totul va fi bine. OK.]

III: Dacă vrei să fii indiferent, nu-mi pasă
Dacă ești așa timid, mai bine lasă.
Mulți băieți roiesc în jurul meu
Dar tu știi că eu te-am ales pe tine
Să mă lași în pace cred că-i cel mai bine.
[Zăpăceală curată. Vorba scriitorului, luată din gura poporului: „Du-te-ncolo/, vino-ncoace/, șezi binișor/ nu-mi da pace”. Dar parcă în cântecul ăsta e și mai mare încurcătura. S-o luăm la pas. Deci ești cam indiferent sau timid. Oricum nu prea conteză. Cu toate astea, pe tine te-am ales așa că cel mai bun lucru e să mă lași în pace, dacă tot ești alesul meu. Gata, ce simplu a fost! Și e logic, nu?]

Giulia – Te-am ales

[Aici zice unu’ ceva cu voce de altist, dar n-am priceput ce. Cred că e doar pentru efectul de ecou.]
În dormitor, multe flori, lumânări, un pat gol,
Un pat mult prea gol…
Eşti sau nu… pregătit
Ai timp să îmi araţi până în zori ce ai de oferit
[Până la versul 2 avem impresia că „eul liric”, pardon, administrativ tocmai a descoperit că nu are saltea sau că și-a achiziționat un pat mult prea mare. Ar putea fie să își cumpere și saltea, fie să returneze dihania ca să nu-i provoace anxietăți. Versul următor constituie cheia întregului cântec: de fapt tot ce s-a spus până aici era o aluzie și individul, despre care nu știam că se află prin preajmă (iată, așadar, câtă subtilitate!) este invitat să arate ce poate până în zori. „Eul liric”, pardon… înfierbântat reia idea poetică din Dorință de Mihai Eminescu, însă nu atât de pe ocolite, fiindcă n-are vreme de pierdut.]

Aşa că te-am ales, pe tine te-am ales
Nu un actor modest, rolul meu e să te iubesc
Te-am ales, pe tine te-am ales
Nu-i greu de înţeles
(Să facem primul pas)
Nu îmi place cum te-mbraci,
ce conduci, cum te porţi… cum le privești
Însă te iubesc… din toata inima,
O zi fără tine, e o zi pierdută din viaţa mea
[Logica cititorului sau ascultătorului – în cazul în care se încăpățânează să nu renunțe la ea pe durata audiției/lecturii – este pusă la grea, dar grea încercare. După ce ea îl alege, spune ceva despre un actor modest. Dar cui și despre cine? „Eul liric”, mă rog… prolix are rolul să iubească pe cineva. Apoi zice că nu-i greu de înțeles. Ce? Aici intervine o paranteză în care cineva face primul pas. Deci acum învață să umble? Nu-i place îmbrăcămintea. A cui? E băiatul de la țară din povestea anterioară? Nu-i place apoi cum le privește. Pe cine? Și nu pricep cum se ajunge de la primii pași așa repede la iubirea matură și din toată inima. Aici e muncă de detectiv. Nu se poate așa. Probabil că fata, zic eu, îl știe pe băiatul ăla de mai multă vreme și, după ce l-a trecut prin probe similare cu alea din Pretty Woman (alb-negru), a ajuns la concluzia finală de la sfârșit cu care se termină. Altfel n-ar avea sens, nici înțeles și nu s-ar putea pricepe nimic.]

Te-am ales, pe tine te-am ales
Nu-i greu de înţeles
[Da. Vedeți, tocmai ce spuneam adineaori.]

Sexxy – E treaba mea

I: Luni ai plecat, nici nu m-ai privit
Iar joi ai sunat să spui ca ai greșit.
[Primul vers descrie o acțiune perfect inteligibilă și justificată. După weekend, în general, oamenii nu văd foarte bine. Este cunoscut faptul că nici iarba nu crește luni tocmai pentru că oamenii s-ar împiedica de ea. Deci eu îi găsesc scuză.
Dar faptul că n-a sunat decât joi e cam nasol. Poate era plecat în delegație și nu avea semnal sau i-a căzut bateria. Să vedem ce se mai întâmplă.]

II. O noapte cu mine, doar atât îți mai doreai
La ce înseamnă mâine, tu nu te gândeai
Nici nu iți doreai, nu visai...
[Uite, aici e o problemă. Băiatul ăla suferă dezorientări temporo-spațiale, e clar. Fiindcă e foarte grav să nu te gândești la vineri. Toată lumea abia așteaptă să vină vinerea, că e zi scurtă și apoi gata, weekend. Ăla ori e neserios, ori e bolnav.
Ori era marți? Că m-am pierdut.]

REFREN: E treaba mea pe cine iubesc
Nu cred că te interesează
Treaba mea cu cine vorbesc
Ce vrei să-mi spui nu mai contează.
[Lucrurile sunt mai lămurite acum. Nu puteau continua la nesfârșit dacă ăla nu zice care e problema cu dânsul. Așa că cineva trebuia să ia hățurile și să continue dialogul chiar pe cont propriu. Numai atenție la tendințele spre dedublare. Că se ia respectiva la bătaie de sine și își arde vreo două-trei scatoalce de vede stele verzi. Apoi va fi și cu bătaia încasată și cu singurătatea nerezolvată. Eu zic că-i început de nevroză.]

III: Dragostea mea, un parfum în gând
Nu voi regreta, un vis frumos și atât.
[Cu parfumul te dai pe dinafară, nu în gând. E ca și cum ai spune că mănânci în gând. Cu gândul te alegi, că mațele tot ghiorțăie. Iar când spune că nu va regreta, cred că, psihanalitic vorbind, se află în faza negării. Cum să nu regreți că te-ai parfumat în gând și îți miroase în continuu capul și toate ideile? Și visele. Te amușină toți curioșii cum apuci să cugeți nițel. Ori nu mai cugeți și pace! Măcar ai scăpat de paparazzi creierului.
Dacă ar fi spus și ce anume s-a întâmplat în visul frumos cu care se laudă, s-ar vedea limpede că am dreptate cu psihanaliza mea.]

Pepe – Numai iubirea

Mi-ai luat tot ce aveam pe lume…
Puterea de a mai iubi…
Mi-ai luat cu tine fericirea
Dorința de a mai trăi
Fructul iubirii noastre crește…
Mie greu fără iubirea ta
Dar amintirile cu tine…
Nimeni nu mi le poate lua…
[„Eul liric” este devastat. I s-au înecat toate corăbiile. I-a dispărut iubirea și fericirea – logic – odată cu ea. Însă a rămas cu ceva fructe. Ce m-a indispus de la bun început e că lu’ „eul liric” i-a dispărut púterea. Am simțit așa ca un miros care mă inhiba la lectură.]

Refren: Ești îngerul iubirii mele
Te simt acolo undeva
Numai iubirea ta imensă
Doar ea mă poate ajuta…
Tentații duri și mincinoase ..
Mă îndeamnă iadul să-l aleg
Iar bunătatea îmi face semne
De lângă ea să nu mai plec
[Chiar când credeam că sobrietatea a biruit, aflu că iubirea – uite-o-nu-i – a revenit și se joacă de-a v-ați ascunselea. După ce nu mai era nici urmă de dânsa. Iar acum că a apărut la loc, numai doar ea exclusiv poate îl ajuta pe el să. Tentațiile astea duri nu știu ce sunt și cum arată. Că dacă ar fi dure, n-ar mai fi tentante. Sau el nu știe că ele e dure și atunci ele îl minte și el nu poate să știe decât că numai doar apoi va ști.
Bunătatea aia de la urmă (care-l îndeamnă) eu cred că e Sfânta Vineri alias Zâna Bună alias Sfânta Duminică alias Ursitoarea alias Mama lu’ Ștefan cel Mare și Daniil Sihastru care îndeamnă la lucruri bune. Numai că pe dos, mă rog.
Și tot din această suprapunere cred că i se trage lu’ „eul liric” și imprecizia de la începutul strofei când și-a rătăcit pe undeva îngerul iubirii și nu vrea să declare cu subsemnatul că nu-și mai aduce aminte pe unde.]

Refren: Numai iubirea, doar iubirea
Îți dă speranță să traiești
Numai iubind și din iubire
Poti altora să dăruiești..
Numai iubirea este viața
Te cheamă într-un surd ecou
Ajută-mă, te rog!
Să-mi dai puterea de a mai iubi din nou…
[E clar că iubirea își intensifică prezența în mintea „eului liric”, pardon… obsesiv, care nu mai vede și nu mai aude nimic. M-a lăsat fără busolă în textul ăsta. Nu știu dacă iubirea sau viața mă cheamă – sau pe altul îl cheamă? – în ecou. După cum nu știu nici ce să fac după ce voi ajunge, ipotetic vorbind (ca cum am vrea să urmărim traseul ideatic al textului), la destinație. „Eul liric” vrea să fie ajutat să i se dea puterea de a mai iubi după ce mai înainte avea ceva pe care îl pierduse în prima strofă. Brrrr!]

Florin Salam feat Denisa&Modjo – Tu, iubire, ai încredere în mine

Denisa: Cineva mă sună cu număr privat
Și îmi spune că tu m-ai înșelat
Florin salam: Nu-i adevarat!
Denisa: E o voce de femeie care spune
Că m-ai înșelat pe bune, daaaa
Florin salam: Nu te-am înșelat!
[Dialogul între cele două „e-uri lirice” beligerante este foarte tranșant încă de la debut. Se simte Hiroșima plutind în aer ca o ciupercă otrăvitoare în ciorba de zarzavaturi. Și totul vine de la celularul ăla și de la numărul privat. Care, de fapt, înseamnă că s-a ascuns după o voce de femeie.]

MODJO: Îmi spui că sună cu număr privat cineva
Și-ți spune că te înșel, dragostea mea,
Dar dacă tu crezi că e adevarat,
Spune-mi mie de ce te sună cu privat!
Poate că te sună o prietenă bună
Care vrea să facă prin asta o glumă
Sau poate ca e din familia ta
Știi bine că maica-ta nu prea mă vrea.
[Uite aici logică și coerență. Spune-mi tu, dacă ar fi adevărat, nu-i așa că ar veni în persoană și ți-ar da declarație autentificată la notar că m-a văzut când te-am înșelat? Așa-i!
Apoi teoria conspirației începe să prindă contur. Poate bunica și cu alte rubedenii care nu-l au la inimă pe acest băiat – fidelitatea întruchipată – dând ele din andrele (na, că și rimează!) s-au gândit să-i bage o strâmbă, ca să-i întineze cazierul. Și au pus-o pe mama fetii, că e mai tânără și nu scapă proteza peste clapeta telefonului, să sune cu număr privat. Iar mama, precum lupul din capra cu trei iezi numai că invers, și-a schimbat glasul ca să n-o recunoască odrasla.]

Florin, Denisa: Tu iubire, ai încredere în mine
Că nu te-nșel pe tine cu nimeni, cu nimeni [2x]
[Refrenul e de o bogăție a expresiei și de o adâncime a ideii amețitoare. Iubita este întruchiparea iubirii celei mai înalte, pe care /:cu nimeni:/ el, adicătelea inculpatul, n-ar înșela-o pe ea. Argumentul lipsește, dar pledoaria este foarte convingătoare, datorită repetiției finale a pronumelui negativ (și a vocilor miorlăite din microfoane). E ca și cum toate existențele potențial amenințătoare ar fi fost supuse extincției. Ca atunci când a trecut eutanasia lui Băsescu printre câinii bagabonți. Și Brigitte Bardot era să nu mai poată salva pe nimeni, pe nimeni.]

Denisa: Câteodată nu-mi mai vine să te cred
Și încrederea mi-o pierd, daaaa
Florin salam: Treaba taa!!!
Denisa: Și m-am săturat să te întreb mereu
Ce însemn pentru tine eu, daaa
Florin salam: Sufletul meu!
[Când „eul liric” al ei își pierde încrederea în „eul liric” al lui, adică nu mai crede în ce spune el, adică nu-i mai acordă credibilitate, atunci se cheamă că avem un conflict liric care devine epic și, desigur, dramatic. „Eul liric” al lui se întoarce cum ar veni cu partea dorsală la „eul liric” al ei înfățișând incomunicarea ce domină individul modern. Nu reușesc să identific rolul particulei lungite „daaa”, că rima iese și fără. Probabil că prea plinul sufletului se revarsă în această văicăreală primitivă și profund umană, ca un behăit de durere al animalului rănit. Ce poate fi mai genuin! „Eul liric” al lui a fost disturbat cred că tocmai de acest sunet ancestral emis de straturile arhetipale ale „eului liric” al ei, astfel că ba spune că nu-i pasă, ba îi face declarații de te scapă lacrimile direct din suflet pe monitor.]

MODJO: Eu zic că te respect și vreau să-ți arat
Cel puțin atât cât pot
Dar nu am cu cine să mă înțeleg
Cu tine înainte eu nu pot să merg.
Tu îmi spui mereu că nu mai ai încredere și că…
Nu știi cât de mult însemni pentru mine dacă
Îmi mai spui odată că te-ai săturat
Cred că… eu te las în pace nu am ce să fac.
[M-a cucerit de la prima lectură rima superbă și că/ dacă, cu un foarte important accent pe silaba finală. „E-urile lirice” au devenit agresive – chestiune previzibilă de la început – și își dau seama că nu prea pot sta împreună fiindcăăă să iubesc de mor și nu au încredere unul în altul și căăă au o problemă de semnificație (a se studia cu atenție pentru acest caz Piramida lui Maslow). Amenințările curg, iar fata ar fi mai bine să cedeze, dacă nu vrea să se găsească singură precum suratele ei din alte cântece(vezi cazurile prezentate mai sus). El știe aceste cântece și tocmai pe ele mizează ca să schimbe subiectul de la ce i se reproșează lui, la pretențiile ei absurde.]

FLORIN, Denisa: Tu iubire, ai încredere în mine
Că nu te-nșel pe tine cu nimeni, cu nimeni[6x]
[După ce ți se repetă refrenul ăsta de 6 ori, sigur te pătrunzi de întreaga lui încărcătură ideatică și altfel suporți viața. E ca atunci când cumperi o chiuvetă cu garanție și știi că și dacă se sparge o poți duce înapoi la magazin. De fapt, nu e așa, ci doar mi s-a părut mie. Dar îmi place cum a ieșit comparația și nu mai iau seama la nimeni, la nimeni, la nimeni, la nimeni, la nimeni, la nimeni.]

P.S. 2011:

Mi-am amintit de un refren al celor de la Bambi. Mereu am avut un semn de întrebare când ascultam („întâmplător”, ca să le citez) piesa care se cheamă Doi ochi căprui. Mă limitez doar la versurile refrenului, fiindcă aici e deruta.

Plângeam când îi vedeam împreună,
Plângeam când îi vedeam tinându-se de mână,
Plângeam când îi vedeam întâmplător
Și nu știam ca plâng de dorul lor.

[După primele 3 versuri am priceput că fata suferindă plângea când îi vedea pe un el – „fostul” ei – cu o ea (o prietenă trădătoare) împreună. Însă, când ajunsei la ultimul vers am fost bulversat. Cum adică de dorul lor? Nu de dorul… lui? O fi de dorul ochilor? Atunci să mergem pe fir în sus, ca să înțelegem logica autorului. Carele autor mizează pe una dintre calitățile textului poetic: ambiguitatea. Și iese o minune de metaforă a ochilor care din când în când sunt împreună, iar alteori merg ținându-se de mână. Suntem în plin suprarealism. Dar cum am ajuns aici? Pesemne că eul feminin vexat a fost nevoit să se refugieze în suprarealitate ca să poată îndura despărțirea de un ochi, apoi de celălalt, în total de doi ochi căprui.]


Responses

  1. Bine ca ti-ai gasit si tu perecehea ca la cat de carcotas esti, ramaneai holtei, si-n viata asta si-n urmatoarele 5 re-ncarnari!

    Daca te-amestecai cu plebea simteai si tu rezonanta acestor compozitii, pana-n adancul sufletului! Da tu , nu, de la Hidisel, oameni cu frica de Dumnezeu, ai venit direct intr-un liceu baptist, oameni cu frica de alt dumnezeu, clar n-ai cum sa intelegi asemenea capodopere de mahala! Ia sa ne fi imprietenit noi pe vremea cand mi se spunea Conan Barbarul si faceam pasiune in a ma certa cu controlorii prin tramvaie, iti schimbai optica in mod sigur asupra ceea ce-nseamna lirica de cartier dar asta numai dupa ce stiai in ordine alfabetica toate carciumele din oras unde se putea bea cel mai ieftin rom!

    Asa , te-apuci si tu ca sa te afli-n treaba,sa dai cu stiletul in corasonul proletar…! Am comentat acum la postare pentru ca inca e de actualitate iar tu…, ai ramas neschimbat! Ce zici de-un rom,…..e un inceput….?


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: