„…din duh de ceartă” sau despre ecumenism

http://www.goodsalt.com/

Când Luther a început Reforma, se știe, n-a vrut să se desprindă de Biserica Catolică. Dimpotrivă, atâta vreme cât i s-a permis, a lucrat în interiorul bisericii, până ce n-a mai fost posibilă buna înțelegere între el și superiorii lui eclesiali.

După acel moment, părintele Reformei s-a dovedit în repetate rânduri foarte bătăios, fiindcă apăra ceea ce el socotea a fi drept și adevărat. Miza era mare: adevărul revelației divine. Luther a încercat să elimine distorsiunile și deviațiile care îndepărtaseră biserica de temelia Scripturii. E drept că ulterior și-a revizuit anumite opinii, însă tezele fundamentale ale poziției sale teologice era dispus să le apere cu orice preț. Dacă nu beneficia de simpatia și protecția lui Frederic cel Înțelept, poate că ajugea și să-și plătească „erezia” cu viața.

Despărțirile religioase din zilele noastre și-au pierdut greutatea mizelor și se produc mult mai fără eforturi. Nu ne place că o biserică are acoperiș înclinat spre stânga, nu-i nimic, facem una cu acoperiș înclinat spre dreapta. Nu e bine că într-o biserică ritmul se bate la tobe, niciun bai, facem o biserică în care se cântă numai cu harpe și flaute. Nu e de râs, știu despre o biserică scindată din pricină că unii admiteau că femeile pot purta și pălării, în vreme ce pentru alții baticul era sacru.

Miza s-a mutat de pe unitatea creștinilor și adevăr – fiindcă, la cum înțeleg eu, acestea două intrau în conflict în cazul lui Luther – spre… gusturile diverselor categorii de public. În cele câteva mii de confesiuni (neo)protestante sigur găsești una care să-ți „placă”. Iar dacă nu găsești, îți faci repede una cu acte în regulă. Îți trebuie doar puțină dârzenie și câțiva adepți.Citește mai mult »

Reclame