Richard Wurmbrand – film de animație

Îi mulțumesc lui Florin Pușcaș pentru că mi-a amintit că azi se împlinesc 10 ani de la moartea lui Wurmbrand. După „anul Wurmbrand”, pastorul lutheran a cam dispărut încet din discuții. Din fericire, în fiecare sâmbătă (și în reluare duminică) seara, pe la 23.00, Alfa și Omega TV difuzează câte o predică a lui Wurmbrand, materialele fiind înregistrate în anii ’90.

Am găsit recent pe YouTube varianta integrală a unui film de animație, făcut de către Torchlighters și lansat în 2008, după viața lui Richard Wurmbrand, într-un ciclu întitulat Heroes of the Faith. Desenul animat, cam triumfalist și simplist pe alocuri, e totuși impresionant, din cauză că viața personajului a fost impresionantă.

Cred că materialul ar fi util pentru a-i familiariza pe copii cu eroi ai creștinătății de mărimea lui Wurmbrand. Inițiativa o găsesc lăudabilă. Aceeași organizație are în portofoliu filme de animație despre Perpetua, Tyndale, Bunyan și alții.

Citește mai mult »

Somnul rațiunii… și trezia intelectualilor

Goya - Somnul rațiunii

Se spune că somnul rațiunii… dar știți toți ce se spune. Ce rost are să repet? În creierul intelectualilor, teoretic, rațiunea este la ea acasă, am putea zice. Sau așa ne-am aștepta. Adică, la statutul de intelectual ajung niște oameni care au muncit cu creierul, prin urmare, sinapsele sunt bine unse și mai eficiente decât ale altora.

Cel puțin aceasta e imaginea tradițională despre intelectual. Iar faptul că activitatea intelectuală – alta decât cea care urmărește profitul pecuniar – e disprețuită azi, nu schimbă starea de fapt a lucrurilor. Ca să n-o lungesc, cred că admitem cu toții că, potrivit staturii standard a intelectualului, ne-am aștepta ca aceia dintre noi care poartă această denumire să-și folosească mai mult rațiunea decât cei care nu pun mâna pe carte din principiu.

Astfel că dacă rațiunea e foarte trează, monștrii ar trebui să se pitule prin colțișoare, piperniciți și nevolnici, nemâncați și disperați. Creierul intelectualilor ar fi cel mai senin loc, o zonă eliberată de tot felul de aderențe prostești. De aici ar trebui să iasă rectitudine, echilibru, luciditate, critică dreaptă. Aici, iar nu la jurnaliști, te-ai aștepta să găsești o sănătoasă imparțialitate, o justificată (și explicată) părtinire.

Firește că urmează să spun că lucrurile nu stau deloc așa. Iar asta, din păcate, nu-mi vine deloc greu să demonstrez. Problema e că mă zgândăre tocmai faptul că nu pot bate apa-n piuă și nu sunt nevoit să caut de nebun argumente și exemple.

Cel mai recent mi-a fost furnizat de Marga. Andrei Marga. Fostul țărănist de frunte, fostul minstru al educației, fostul reformator al învățământului românesc. Omul are un cv impresionant. Nimic de comentat. Însă felul în care tămâiază noua alianță (USL) e absolut respingător.

Iată câteva fragmente care ar trebui să zguduiască orice rațiune funcțională, orice conștiință care încă n-a abdicat de la funcțiile ei specifice. USL înseamnă „coalizarea forţelor sănătoase […] Nici unul dintre aceste partide nu a sprijinit politicile ce au dus în impasul actual. Această coaliţie este nouă şi nu i se poate imputa trecutul.”Citește mai mult »

Lăv stori

O poveste excepțională, plină de patos și melodramă. O patimă cât roata carului. Ada Milea cântă: Ăla (Era Vasile om frumos). Un lăv stori concis. Și concentrat. Ca sucul de TEC. Nu mai e nimic de adăugat, nimic de scos. Totul trebuie înghițit. Dragostea nu se discută. Se execută.

(Co)lecție de Valentine’s Day

Resuscitez azi un text pe care l-am scris în urmă cu 3 ani tocmai cu prilejul Valentinului. Cred că, între timp, lucrurile au involuat binișor la nivelul „muzicii” românești, dar n-am mai avut nici răgazul, nici curiozitatea să mă aduc la zi cu inepțiile vehiculate mai recent. Mă mulțumesc cu cele descoperite atunci.

Îmi place să ascult, uneori, cântece de dragoste. Și de la asta mi s-a tras curiozitatea care m-a mânat să aflu cum mai e cântată iubirea pe plaiurile unde s-a inventat doina. Așa că m-am dus pe YouTube și am dat să caute cuvântul iubire. Iată mai jos ce am găsit. Cu mirare și cu, din ce în ce mai multă, groază. Apoi chiar cu scârbă. Nu m-am putut abține să nu comentez asemenea frumusețe de versuri. Însă bunul-simț m-a obligat să nu dau vreun link unde se poate asculta sau, mult mai crunt, vedea vreunul dintre videoclipurile acestor piese. (Notă: Titlurile pieselor sunt în bold și italic, textul în italic, iar comentariile mele sunt inserate între paranteze drepte – pentru a evita confuziile.)

Cristiana Raduță – Amor, amor…

I: Văd în ochii tăi, vrei să mă seduci
Primești tot ce vrei dacă mă asculți
Ți-ai dori să mă atingi ?
Vrei s-auzi șoapte fierbinți ?
Vrei să mă ai ?
[Dânsa care se exprimă aici citește în ochii lui dânsu’ ca în fântână, când se vede găleata stând invers. Metaforele sunt inutile. Așa că fata vorbește pe șleau precum orice cocotă hotărâtă. Băiete, vrei au ba? Că trecem mai departe și îmbiem pe altu’!]

Refren:
Amor, amor, amor
Sunt al tău fior
O noapte de amor la mine în dormitor
Hai!
[Nu știm dacă „eu liric”, pardon, erotic este în același timp și fiorul sau, între timp, s-a insinuat în pasiunea celui invitat. Probabil că asistăm la „producerea” de sine a unui personaj dialogic, profund scindat și conflictual. Așteptăm cu sufletul la gură următoarea strofă, sperăm reconcilinată.]

II. Pune mâna aici să simți cum bate inima
Vrei să fiu a ta ?
M-ai visat atât de mult
Noaptea asta pasiunea…
Vrei să mă ai ?
[Se pare că „eul liric”, pardon, erotic și-a pierdut de tot coerența. Cum de altfel se și cuvine într-o mare pasiune. A început să încurce noaptea cu pasiunea și posesiunea. Dragoste mare, foc încins. Sau poate că e doar incoerența unui autor ce și-a pierdut stiloul pe sub masă ori i s-a oprit curentul în timp ce compunea. Sau poate muza i-a jucat feste. Că se mai întâmplă.
Din păcate am rămas cu sufletul tot la gură, numai că mult mai zăpăcit, deoarece dilema refrenului se reia și rezolvarea nu se întrevede. Hai!]

Pops – Bum bum

Hey…
I. Este seară afară
Ne vedem prima oară
Și vom merge să ne distrăm.
Am emoții o mie
Oare cum o să fie
Când vom merge să dansăm ?
[Soro, parol că n-am idee ce legătura are faptul că e seară afară și cu prima întâlnire, ca să zicem așa. O fi vreun blind date și d-aia musai pe întuneric ca să nu se oripeleze prontagoniștii. Mă mai întreb eu și cum adică numai afară e seară. Înăutru ce o fi, plăcintă cu mujdei? Cum o fi, e bine că e și oleacă de emoție. Măcar la autor în creier, dacă nu la „eul liric”… mă rog, să-l lăsăm liric, în speranța că se va conforma.]Citește mai mult »

„…din duh de ceartă” sau despre ecumenism

http://www.goodsalt.com/

Când Luther a început Reforma, se știe, n-a vrut să se desprindă de Biserica Catolică. Dimpotrivă, atâta vreme cât i s-a permis, a lucrat în interiorul bisericii, până ce n-a mai fost posibilă buna înțelegere între el și superiorii lui eclesiali.

După acel moment, părintele Reformei s-a dovedit în repetate rânduri foarte bătăios, fiindcă apăra ceea ce el socotea a fi drept și adevărat. Miza era mare: adevărul revelației divine. Luther a încercat să elimine distorsiunile și deviațiile care îndepărtaseră biserica de temelia Scripturii. E drept că ulterior și-a revizuit anumite opinii, însă tezele fundamentale ale poziției sale teologice era dispus să le apere cu orice preț. Dacă nu beneficia de simpatia și protecția lui Frederic cel Înțelept, poate că ajugea și să-și plătească „erezia” cu viața.

Despărțirile religioase din zilele noastre și-au pierdut greutatea mizelor și se produc mult mai fără eforturi. Nu ne place că o biserică are acoperiș înclinat spre stânga, nu-i nimic, facem una cu acoperiș înclinat spre dreapta. Nu e bine că într-o biserică ritmul se bate la tobe, niciun bai, facem o biserică în care se cântă numai cu harpe și flaute. Nu e de râs, știu despre o biserică scindată din pricină că unii admiteau că femeile pot purta și pălării, în vreme ce pentru alții baticul era sacru.

Miza s-a mutat de pe unitatea creștinilor și adevăr – fiindcă, la cum înțeleg eu, acestea două intrau în conflict în cazul lui Luther – spre… gusturile diverselor categorii de public. În cele câteva mii de confesiuni (neo)protestante sigur găsești una care să-ți „placă”. Iar dacă nu găsești, îți faci repede una cu acte în regulă. Îți trebuie doar puțină dârzenie și câțiva adepți.Citește mai mult »

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig

Piesă pe versurile lui Serghei Esenin. Poezia a fost publicată în 1922 (anul căsătoriei sale cu Isadora Duncan), în ciclul Corăbiile iepei, iar varianta românească de față i se datorează lui George Lesnea.

În paranteză fie spus, am încercat să mai citesc versurile lui Esenin și în alte tălmăciri (Ioanichie Olteanu, de pildă), dar parcă nu sună la fel. Poate-s eu de vină că m-am legat de o anumită traducere, dar mi-e clar că, pentru mine, Esenin sună cum zice Lesnea.

Fac și precizarea (dacă mai e necesar) că piesa e cântată de Ducu Bertzi. E ciudat că pe site-ul său nu se specifică cine sunt autorii versurilor.

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veștejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcnești ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme.
S-o pornesc din nou la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii.
Și pierdutul prospețimii har
Cu vioiul clocot al simțirii!

În dorinți încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viață?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineață.

Toți suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fragii frunzele deșarte…
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc și că mă duc spre moarte.

Pledoarie pentru televizor

by ~Vylc3n; deviantart.com

 

I-am auzit pe mulți oameni, mai ales din medii eclesiale (dar nu numai), vituperând împotriva televizorului. La o primă vedere, atitudinea lor ostilă ai zice că e pe deplin justificată. Însă, după cum anunță titlul, mă erijez de data asta în avocatul respectivului instrument.

E foarte simplu să critici televizorul azi, când există numeroase alternative. Internetul e cea mai bogată sursă de informații, căci nu mai există ziar care se respectă, televiziune cu pretenții sau chiar radiou cu oleacă de ambiț fără un site adiacent. Așa că, cu ochii pe monitoare și smartphone-uri îți dă mâna să te plângi că televizorul distruge… mai știu eu ce.

Admit că s-ar putea să fie ceva nociv în felul în care imaginea comunică și este recepționată de către creier. Dar asta e o altă discuție, ce ține de domeniul științei și al medicinei. De obicei însă, argumentele împotriva televizorului nu vin din această sferă, ci mai degrabă se incriminează conținutul transmis prin imaginile respective. Deci obiecțiile sunt cu preponderență morale.

Țin să atrag atenția că înainte să se inventeze telefonul mobil și internetul, televiziunea era unul dintre cele mai la îndemână și mai rapide canale de informare. Promptitudinea televiziunii prin satelit a fost responsabilă, în 2001, că majoritatea românilor au aflat despre atacul terorist împotriva Americii. Tot televiziunea a vorbit lumii despre Piața Tiananmen, despre Nelson Mandela, despre ororile unor războaie. Aceeași televiziune a fost martoră a primei aselenizări umane.

Singura problemă adevărată a televizorului e că de ambele părți ale sale există oameni. Iar unde sunt oameni, există imoralitate și există corupție. Există sete de putere și există mase de manevră. Eliminarea televizorului dintr-o casă, spre exemplu, nu rezolvă nicio problemă, fiindcă în lume există în continuare cei din fața televizorului și cei din spatele lui. Ei rămân acolo și continuă să coexiste într-o simbioză bolnăvicioasă, nefericită.Citește mai mult »

Sunetul muzicii

geekologie.com

 

Am remarcat de câteva luni că un vecin ascultă constant muzică house. Nu înțeleg în ruptul capului de ce i s-o fi dat tocmai acest nume. E, după părerea mea, un soi de „muzică” pe care numai în casă (house) n-ar fi indicat s-o asculți. Iar când casele sunt suprapuse una peste alta e jale, e dezastru.

Ritmul e infernal de monoton și obositor. O fi chestie de gusturi, însă nu pot înțelege cum larma aia poate fi numită muzică. Nicio variație, nicio schimbare. Ceasuri întregi același bubuit înnebunitor. Nu sunt un împătimit al muzicii clasice, nici nu ascult doar chestii „soft” și „romantice”, însă, dacă ar fi fost să-mi închipui o formă de tortură muzicală, n-ar fi diferit cu mult de ceea ce aud eu prin pereți.

Dar ce zic eu „aud”? Că nu e vorba de auz, aici. Acest soi de zgomot cvasi-perpetuu și sâcâitor nu trebuie ascultat, fiindcă îl simți. Pur și simplu pereții transmit mecanic vibrațiile respective, care, la un moment dat, îți lovesc timpanul creând doar un disconfort fără nume.Citește mai mult »

Ce am înțeles de la colocviu

 

 
Photo By Dom Dada; Installation by Robert Stadler

Pentru cei mai mulți e greu de crezut că acest colocviu, desfășurat la Provindeța, ar fi avut loc și în absența „amenințării” pe care o reprezintă gruparea „Străjerii”. Asta cu atât mai mult cu cât, în urmă cu 10 ani, conferențiarii de azi se situau pe poziții beligerante într-una dintre despărțirile cu cântec (și răsunet) petrecute la Universitatea Emanuel. Iar după aceea s-au menținut în tabere separate. E însă cât se poate de evident că acest tip de manifestări sunt necesare și, pe termen lung, s-ar putea dovedi folositoare.

Fiind vorba despre patru voci relativ notorii ale spațiului evanghelic, e de presupus că mesajul lor ar trebui să poată fi socotit reprezentativ măcar în cadrul cultului baptist. Aceasta e premisa cu care lucrez în textul de față.

Am remarcat, în primul rând, că niciunul dintre cei patru nu este cesaționist. Deci miza dezicerii de „străjeri” nu este, așa cum ar fi putut părea la un moment dat, cesaționismul. Se prea poate ca dr. Iosif Țon să aibă dreptate, și să existe un cesaționism practic, care să fi caracterizat – mai ales în trecut – bisericile baptise a căror mentalitate să fi fost astfel modelată în așa fel încât să conteste „teologic” (unii ar spune chiar „biblic”) manifestările penticostale. Dar având în vedere că dr. Silviu Tatu, dr. Radu Gheorghiță, dr. Emil Bartoș și dr. Marius Cruceru sunt dascăli în școli evanghelice, blogări, pastori, conferențiari – deci formatori de opinie – înțeleg că direcția dată de ei e necesaționistă.Citește mai mult »