Din nou despre homosexualitate

churchbytes.me

Am început să discut aici despre acest subiect. De data asta, voi încerca să creionez câteva delimitări pe care le socot necesare. Mai întâi cred că ar trebui trasată o linie

cât mai groasă între predispoziția homosexuală și activitatea homosexuală. Nu știu de ce și cum s-a ajuns la ideea că orice om care resimte în sine această preferință (înclinație, pornire) pentru cei de același gen devine în mod obligatoriu și homosexual practicant.

În DSM, homosexualitatea a fost multă vreme trecută în rândul bolilor mintale. Însă, prin 1973 – sub presiunea ideologică zic unii, mai degrabă decât în urma unor conclusive studii medicale – a fost scoasă din rândul bolilor și, implicit, socotită comportament acceptabil și normal. Interesant mi se pare însă că tocmai faptul de a fi considerată boală contribuie la absolvirea bolnavului în bună măsură de vina îmbolnăvirii sale sau de aspre sancțiuni morale.

Ce rețin însă de aici pentru uzul textului de față este ideea că există încă destule neclarități vizavi de etiologia acestei predispoziții sexuale. Trebuie admis că sunt oameni care nu și-au dorit niciun moment să se simtă atrași de semenii lor de același gen, dar care nu pot contesta că așa stau lucrurile în cazul lor.

Ar fi inutil să urcăm cu responsabilitatea până la existența intrauterină, căci mamele respective, orice vor fi făcut, e tardiv să fie acum trase la răspundere. La fel și familiile care vor fi săvârșit cine știe ce eroare capitală în copilăria timpurie a celui rămas cu sechele (gay). Așadar, consider că nu se cuvine ca un om să fie învinovățit pentru o predispoziție de care nu este răspunzător, ci doar s-a descoperit a fi purtătorul ei.Citește mai mult »

Reclame