Postat de: Teofil Stanciu | 10/01/2011

„Știe mă-ta că ești prost?”

 

Când eram prin gimnaziu, ne adresam, între colegi, o întrebare care azi îmi apare ca fundamentală: „Știe m(aic)ă-ta că ești prost?”. Oricât de ridicolă vă pare sau de ofensatoare, credeți-mă că nu-i tocmai așa. Prostia are nevoie de aceste două lucruri pentru a fi ținută în control: de autoritate și de conștientizare.

În momentul când afli că ești cel mai dăștept din toată scara blocului, din toată curtea, de pe toată strada, din toată blogosfera, e numai bine să stai și să cugeți. Cu siguranță, dacă nu poți fi în niciun fel stopat din galopul propriei inteligențe trebuie să-ți pui serios problema genialități. Dacă n-ai primit încă nicio confirmare a geniului tău poate înseamna că, pe nesimțite, ascuns de ochii lumii, în taina cutiei tale craniene, ai fost blagoslovit cu asupra de măsură. Fără ironie! Cu timpul, nu-ți face sânge rău, te vom recunoaște cu toții. Chiar dacă post-mortem (există și riscul ăsta).

În această situație se află, fără îndoială, puțini, procentul de genii nefiind deosebit de mare raportat la populația lumii. Ceilalți luptăm cu porția de prostie personală. Sensul luptei este aici dublu: fie luptăm folosind prostia ca armă, fie ne luăm la trântă cu prostia din noi. Dar mi se pare că deja anticipez mai mult decât e cazul la acest nivel.

Să începem de la premisa că „molima” genialității nu s-a întâmplat să se lege și de scăfârlia noastră. Nu suntem nici dintre cei foarte sclipitori, care „scuipă intelingență”. Ne încadrăm în limite normale. Așadar, avem șanse considerabile să deținem o oarecare doză de prostie. Poate o cantitate neglijabilă, dar ia, acolo, cât să nu-i ducem dorul. Să presupunem și că nu știm cât de proști suntem. Și să mai adaugăm, de dragul demonstrației, și supoziția – tot mai puțin plauzibilă – că am vrea totuși să ne știm limitele.

Primul pas ar fi atunci să nu fugim de lângă cei pe care îi simțim mai deștepți decât noi. Cum îi reperăm pe ăia? Simplu. Sunt persoanele care ne fac să ne simțim ignoranți, ușor ridicoli, neștiutori, stângaci, depășiți de situație. Iar asta nu se întâmplă din cauză că ei ne batjocoresc și ne umilesc ori pentru că se dau în spectacol cu vreun pasaj recent lecturat din Dicționarul enciclopedic. Ci se petrece în chip natural. Omul vorbește, dezbate, dialoghează, însă argumentele lui sunt surprinzătoare, ne timorează, ne fac să dăm înapoi. Câștigă mereu pe drept o dispută verbală.

Unii s-ar putea să n-aibă cultura dialogului prea dezvoltată (și ăsta e un semn de prostie, într-o anumită măsură). Pentru ei, semnul că au întâlnit pe unul mai deștept este faptul că respectivul – fără să fie un arogant – îi enervează, căci se simt eclipsați. Iar dacă e să fie sinceri cu ei înșiși, ar trebui să admită că e just să nu fie în prim-plan.

Sesizarea celor care au capacități intelectuale superioare în raport cu propriul IQ este un pas util către conștientizarea limitelor personale. Astfel de repere trebuie căutate cât mai multe și periodic rememorate. Cărțile sunt de mare ajutor în acest punct. Foarte mulți dintre scriitorii deveniți clasici au fost deștepți, pătrunzători, geniali chiar.

Atenție mare, fiindcă nu oricine și-a pus numele pe o carte a fost implicit foarte deștept. Ăsta a încetat demult să fie singurul criteriu. Există tot felul de dezaxați care au scris te miri ce. Pentru a evita rătăcirea în labirint, e indicat să se apeleze la cei – horibbile dictu – studiați în școală. Dar citiți-i tocmai pentru a observa cât i-a dus capul.

Iată și un prim palier al autorității. Oricât te-ai simți de tare la mușchiul creierului, nu-i bine să te iei la trântă cu toată programa școlară și să vrei s-o restructurezi din temelii. S-ar putea să se fi strecurat și niște prostioare pe acolo (uneori chiar mai multe), dar autorii canonici ai literaturii universale, de pildă, sunt niște autorități intrate în patrimoniul umanității. Adicătelea au fost recunoscuți ca fiind valoroși de către foarte-foarte mulți pământeni.

În aceste situații, a lupta „împotriva curentului” înseamnă a alege să fii consecvent în prostie. Normal că există nuanțe ce pot fi adăugate, paranteze, interpretări, dar trebuie să fie ori genial ori prostalău să spui despre Dostoievski, Wilde, Exupery, Gogol, Hemingway, Gide, Borges etc. că sunt niște tăntălăi doar pentru că nu poți tu pricepe ce au zis sau că nu încap în logica îngustă a vieții tale.

Firește că, în timp, îți poți contura propriul panteon în care să figureze poate filosofi, poate oameni de știință, poate muzicieni, dar ar fi păcat să fie populat cu pițipoance și bășinoși care-și fac veacul prin televiziuni sau prin politică.

Acceptarea faptului că există autorități reprezintă nu doar un atu în gestionarea propriei doze de prostie, ci și un indiciu al unei înțelepciuni incipiente. Căci, în ultimă instanță, neputința inteligenței de a sălta peste un anumit prag nu constituie un impediment în realizarea personală. Întotdeauna există, pentru oricine, posibilitatea de a-și lua revanșa pe terenul înțelepciunii, care nu e indisolubil legată de nivelul IQ-ului. Ba dimpotrivă, aș zice.

Astfel că oamenii care refuză să-și accepte limitele, care nu vor să-și privească onest cantitatea de prostie cu care s-au pricopsit, își refuză accesul la înțelepciune. Poveștile copilăriei ne-ar fi acum de mare folos, dacă le-am fi ținut minte. În mai toate poveștile (oare înțelepciunea ne-o fi îmboldit să le catalogăm ca fiind „de adormit copiii”?) prostia blamabilă este asociată cu lipsa înțelepciunii. Oamenii mai puțin dotați intelectual de la natură sunt de obicei compătimiți atâta vreme cât își văd de treabă. Blamați sunt proștii fuduli.

Potrivit eclesiastului, începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu. Deci are de-a face cu recunoașterea și supunerea reverențioasă față de autoritatea ultimă. Însă chiar și pentru cei care nu iau de bună paradigma creștină, rețeta rămâne identică: subordonarea față de o autoritate constituie premisa necesară pentru administrarea eficientă a prostiei. Tezaurizarea experienței de viață sub forma înțelepciunii de viață presupune neapărat smerenie.

Nu degeaba toate marile și vechile religii ale lumii (nu astea noi, care se pot descărca de pe net) pun mare preț pe relația discipol-învățător. În măsura în care un individ reușește să-și găsească un mentor, un duhovnic serios, sporesc șansele să-și țină prostia sub control și să n-o lase să se destrăbăleze în public.

 

 

 


Responses

  1. […] „Știe mă-ta că ești prost?” « Cu drezina. […]

  2. […] (Florin Puşcaş) întreabă. Un teolog penticostal (Dr. John Tipei) răspunde. (vaisamar) 13. „Știe mă-ta că ești prost?” (drezina) 25. Ce Mai ÎnseamnĂ Biserica Pentru Unii (popaspentrusuflet) 54. Omul cu tichia […]

  3. Excelent e putin spus despre acest articol! Citeva mentiuni:

    1. Cineva spunea ca in viata conteaza sa stii ceea ce stii, dar mai ales conteaza sa stii si ce nu stii.

    Zici: „Căci, în ultimă instanță, neputința inteligenței de a sălta peste un anumit prag nu constituie un impediment în realizarea personală. Întotdeauna există, pentru oricine, posibilitatea de a-și lua revanșa pe terenul înțelepciunii, care nu e indisolubil legată de nivelul IQ-ului. Ba dimpotrivă, aș zice.”

    Concluzia pt mine e ca, cu cit ajungi mai repede la limita inteligentei tale, cu atit esti mai cistigat pentru ca ti se deschide dintr-o data tarimul intelepciunii unde poti sa incepi sa lucrezi de timpuriu, in timp ce altii cred ca inteligenta le e de ajuns.

    2. Marii si autenticii lideri in corporatii au o calitate foarte rara si nepopulara azi, adica smerenia. Adica acea smerenie care te ajuta sa realizezi ca nu esti dumnezeu in acea firma si ca altii din echipa ta pot fi mai despteti decit tine la anumite aspecte.

    3. De acord, lipseste foarte mult in jurul nostru relatia mentor-ucenic.

    4. Si da, lipsa supunerii fata de o autoritate ultima dauneaza grav sanatii.

    • Din fericire, există și o veste bună aici: creierul se poate antrena, anumite abilități pot fi dezvoltate. E drept că nu se poate crește IQ-ul, dar există o seamă de lucruri ce se pot face pentru a pune mintea la lucru și a-i îmbunătăți performanțele.

      N-am prea citit eu chestii de lidership, că nu-mi plac. Dar pe unde am mai răsfoit, am găsit mereu chestia aia cu „nu poți să le faci pe toate” și că e bine să-ți știi limitele. Deci corporațiile își întemeiază, în ultimă instanță, eficiența tot pe, bine spus, smerenie. Cu toate că mereu suntem învățați să fim „confident” și să ne „publicităm” singuri, să ne „vindem” cât mai apetisanți etc.

      • @Teo, inteleg unde bati cu lidership ul, si nici mie nu mi prea plac cartile alea. Din acest domeniu citesc carti care sunt scrise de oameni care au reusit sa faca ceva, nu numai sa spuna, fie in biznis sau in sport.

        Faza cu smerenia din cartea aia a aparut in urma unui studiu pe citeva mii de companii din USA, care au avut rezultate remarcabile, iar intrebarea care se punea era: ce au firmele alea ce altele nu prea au? unul din raspunsuri venit din cercetare a fost, lideri de nivelul 5, la care una din calitati, nu prea gasite la ceilalti lideri, era smerenia. Ma fascineaza cind ma intilnesc cu concepte care rezulta din munca de teren si care trimit dupa aia la concepte gasite in Scriptura, care confirma din nou si din nou realitati.

  4. […] Care e diferenţa? (lascaupetru) 6. „Știe mă-ta că ești prost?” (drezina) 10. Un cititor (Florin Puşcaş) întreabă. Un teolog penticostal (Dr. John Tipei) […]

  5. Legat de autori, un fotbalist a spus la publicarea celei de-a doua carte a sa: acum pot spune că am scris mai mult decât am citit.

    • Ar fi interesant de știut numele acestui geniu carpatin.

  6. Tare interesant imi pare faptul ca oamenii se streseaza incontinuu sa aiba mai multi bani, sa fie mai frumosi, mai sanatosi, mai populari etc, da’ sa fie mai destept nu se streseaza nimeni. Si totusi, cand vine momentul in care afli ca pretenului tau ii merge mintea mai repede, iese invidia la iveala. Faptul ca IQul nu se poate creste nu-i o scuza sa incerci sa citesti mai mult, sa asculti muzica, sa mergi la teatru, sa-ti imbunatatesti vocabularul etc.

    As spune ca inteligenta/intelepciunea/desteptaciunea sunt rar apreciate pentru ceea ce sunt. Ar vrea si omul sa fie mai inteligent doar atunci cand au ajuns deja altii acolo. Pacat

    • Eu zic că e un fel de reacție la deceniile anterioare. În America, de pildă, chestia cu inteligența emoțională e, măcar în parte, reacție la accentul care s-a pus începând cu anii ’60 aproape exclusiv pe IQ.
      De asemenea, de vreo 4 secole încoace rațiunea e la mare trecere. Nu cred că a ieșit din modă, însă oamenii simt nevoia să echilibreze lucrurile. Dar, știi cum e, fiecare după (ne)priceperea lui.

  7. Deci ce nu inteleg eu e asta. Sa zicem ca mergi cu trenu acelerat si te depaseste un tren rapid. De unde sa sti ca ala acelerat merge mai incet decat ala rapid. Ca nui asa normal.

    • 1. Dacă rapidul venea din spate și depășea acceleratul, logic se poate trage concluzia că rapidul merge mai repede.

      2. Analogia e doar parțial validă, deoarece inteligența nu ține numai de „a merge mai repede”, și de „a merge mai departe”. Respectiv de „a urca dealuri” pe care restul nu le urcă.

  8. Teo dragă,

    de când te știu eu pe tine (să tot fie vreo 13 ani), te-am „văzut” (mic la stat dar) MARE la cap!

    Iar ai pus punctul pe i, cum numai TU o poți face. Te felicit, colega!

    Îți doresc „prostie cât negru sub unghie și înțelepciune cu carul”!

    • Mulțam, Flori, mai ales de urarea aia de la urmă. Mi se pare că una dintre cele mai mari realizări în viață e să ajungi, dacă-ți dă Dumnezeu zile, un bătrân înțelept.

  9. […] 18,19,20,49,83. Cifrele morții (beniamincruceru) 11. Care e diferenţa? (lascaupetru) 19. „Știe mă-ta că ești prost?” (drezina) 24. Un cititor (Florin Puşcaş) întreabă. Un teolog penticostal (Dr. John Tipei) […]

  10. Legat de cuvintele ,,desteptaciune”, ,,inteligenta”, ,,intelepciune” … imi este din ce in ce mai greu sa cred ca aceste lucruri se leaga. Cel putin nu in cele mai multe cazuri.

    Cu siguranta ati auzit de proverbul ,,unde-i desteptaciune multa e si prostie multa”. Atentie, se spune ,,desteptaciune” nu ,,intelepciune”. De ce n-am considera ca opusul prostiei n-ar fi cum se crede, desteptaciunea, ci intelepciunea ?

    Adica perceperea propriilor limite.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: