Postat de: Teofil Stanciu | 23/12/2010

E greu titlul de erou

 

Cristian Pațurcă a intuit mult mai puțin și mult mai mult decât putea părea în ’90, când cânta acest cântec după represiunea mișcării din Piața Universității.

Evenimentele din vremea mineriadei nu diferă însă cu nimic de cele din timpul așa-zisei revoluții petrecute cu șase luni mai devreme. Actorii erau fundamental aceiași, metodele similare. Eroii… hm… aici începe adevărata poveste.

Epoca noastră gheboșită de povara divertismentului nu mai are apetit pentru eroi. Aceștia au fost depășiți. Palpitanți sunt super-eroii. Adică acele personaje care n-au existat niciodată decât în universuri ficționare. Nu există vreun erou în carne și oase care să poată concura cu Spider-Man, Wolverine, Superman etc.

Iată și de ce amestec în asemenea hal lucruri care ar trebui să stea separate. Urmăream zilele trecute un documentar făcut de francezi despre lovitura de stat din ’89. Toți cei care au intervenit cu opinii pe parcursul filmului erau convinși că a fost vorba de prima și cea mai mare intoxicare din istoria televiziunii.

Între intervievați erau inclusiv corespondenți de presă care fuseseră în acele zile în România și care au descoperit cu stupoare că, deși se întâmplau lucruri tragice, amploarea nu era nicidecum cea pe care o dăduse TVR-ul crimelor săvârșite la Timișoara, de pildă.

Revoluția română a fost un reality-show extrem de bine pus la punct și foarte reușit. Atât de reușit încât orice dezmințiri ulterioare date de către presa franceză n-au mai putut șterge din memoria publicului ceea ce s-a fixat odată cu imaginile îngrozitoare însoțite de comentarii fabricate în laboratoarele securității.

Așadar, puterea prospăt instalată în România acelor zile a făcut ceva ce, potrivit comentariilor unui analist francez, urma să fie luat ca exemplu și implementat de către americani în primul război din Golful Persic. Nu știu dacă această afirmație poate fi verificată. În orice caz, după ce s-a descoperit ce mult s-a manipulat prin intermediul TVR în acele zile (și românii au ajuns la concluzii similare), e limpede că toată lumea a urmărit un film foarte bine regizat și foarte credibil.

Forța acestui film vine din faptul că simula extraordinar de bine realitatea. Și că exitau victime pe bune. Au fost împușcați oameni acolo, au existat criminali și carne de tun. Însă tot ce înconjura aceste fapte era ficțiune, diversiune, manipulare. Iliescu, FSN-ul, televiziunea, „libertatea” românilor nu s-au aflat niciodată în pericol, fiindcă totul era bine cunoscut și nimic nu se întâmpla absolut accidental.

Așadar, prima dificultate în atribuirea titlului de erou vine din această concurență a unor morți naivi cu televizia. Ei fac parte dintr-un film după care nu se mai cere niciun remake. Între timp, pe același ecran au trecut zeci de mii de crime fictive, de supereroi mult mai potenți și mult mai emoționanți, de cadre în care drama este potențată muzical până la paroxism.

După această mascaradă, eroi au devenit cei pe care îi voia noul regim. Pe lângă aceștia, au mai scăpat și câțiva nebuni care azi fac figură de dizidenți pururi nemulțumiți. Eroii cu acte în regulă sunt cei validați de șleahta instalată în anii ’90. Nu ei sunt cei care au inventat „certificatul de revoluționar”?

Aceste certificate au fost împărțite cu larghețe tuturor celor care făceau sluj în fața noilor stăpâni. Așa s-au trezit revoluționari și oameni care au văzut totul la televizor sau, mai rău, fuseseră de partea din care se trăgea.

Odată semănată confuzia, nimeni nu mai știe exact unde sunt eroii și unde sunt măscăricii. Titlul de erou devine astfel greu de obținut și greu de păstrat. Oricum, într-o bună măsură, eroii oricărei națiuni sunt ficțiuni cosmetizate. Însă eroii „revoluției” române nu se mai știe cine au fost cu adevărat.

Cert e însă că au existat niște oameni idealiști, care au ieșit în stradă fiindcă atunci credeau că pot să lupte pentru libertatea lor. O parte au murit. Ei ne sunt erorii, dar trebuie debarasați de sub tone de moloz mediatic, ideologic, politic. O parte dintre acei idealiști au sesizat repede că „libertatea” era o făcătură de-a lui Iliescu și ai lui, așa că au ieșit în iunie ’90 să strige ca să audă țara.

Dar țara n-a mai auzit. Căci i se înfundaseră urechile subit. Aceeași populație care, cu șase luni înainte, răspundea prompt la chemări însoțite de imagini emoționante, afla acum că în Piața Universității s-au adunat niște „huligani”, care stau pe spațiul verde. Mulți dintre ei erau aceeași și în decembrie și în iunie, dar titlul se schimbase. Nu mai erau tinerii care „cu prețul vieții”, „eroic” apărau democrația, ci erau „golani”, „care vandalizau”, care periclitau „stabilitatea țării”.

Astăzi, țara privește la televizor cum sunt pomeniți „eroii revoluției”. De fapt, tot la televizor am făcut cei mai mulți și „revoluția” ca atare. Oare acele zile și rememorările lor bazate pe imagini atent selecționate (țineți minte că exista o singură televiziune) vor fi fost suficiente să lase o urmă adâncă și dureroasă în amintirea unui popor? Tare mă tem că nu. Faptul că Iliescu a fost ales cu un procent năucitor în mai ’90 îmi spune că românii nu și-au cunoscut niciodată eroii din decembrie, nici nu le-au înțeles năzuințele.

Între timp, pe la televizor s-au perindat destule povești emoționante, destui super-eroi cerți, indiscutabili, pentru care nu trebuia să faci niciun efort de autentificare, fiindcă se recomandau de la sine. Și care, pe deasupra, nici nu aveau nerușinarea să impună vreo responsabilitate morală privitorului care, când apăreau genericele de final, putea să meargă să se culce în tihnă. Sau, precum în replica finală (absolut magistrală) din Truman Show, să dea pe alt canal.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: