Postat de: Teofil Stanciu | 02/12/2010

Proiecta(n)ții

Dacă spun că proiectele sunt la modă sună stupid și superfluu. Dar așa este. N-aș putea spune exact de ce. Însă Europa (nume rostit ca o invocație și folosit ca epifanie argumentativă) ne cere proiecte. Banii europeni, ca să fim mai specifici, se dau pe proiecte. Așadar, proiectul e un fel de monedă de schimb: tu faci proiectul, îl împachetezi frumos, îl trimiți la Bruxelles via București și te alegi cu niște euroi.

Proiectul a devenit însă o afacere. Făcătorii de proiecte se recomandă după numărul dosarelor aprobate. La ușa celor care au portofolii (să ne oprim reverențios și la acest cuvânt-cheie) de succes, se face pelerinaj ca la moaștele sfinților. E și normal, având în vedere că ei au know-how-ul pentru a destupa robinetele cu bani ale Europei (extaz mistic!).

Îngrijorător mi se pare însă un alt fapt. Anume că toate instituțiile s-au contaminat de febra proiectului. Dacă ești la școală, faci proiecte, dacă ești la bancă, muncești la proiecte, în multinaționale, tot proiecte, în sănătate, firește, tot proiecte (manageriale). Orice idee e bună în măsura în care poate fi cuprinsă într-un proiect.

Mai mult, și bisericile au adoptat proiectul și îl hrănesc la sânul lor cu cuante de spiritualitate. Orice pastor care se respectă trebuie să-și prezinte viziunea și proiectul. La preoți cred că încă nu-i obligatoriu, însă cu cât s-or prinde mai repede în horă, cu atât mai profitabil va fi.

Când vine vorba despre manageri de proiecte, înaintea lor trebuie să te prosterni ca în fața Sf. Petru de la ușa raiului. Fiindcă, în esență, un manager de proiecte îți face proiectul adecvat pentru intrarea în paradisul european al finanțărilor comunitare.

Un manager de proiecte foarte volubil, care își lăuda cu abilitate deprinderile (discursul său aproape impecabil era pigmentat cu neologisme elegante și cu aluzii culte, ușor nostalgice) la radio, m-a luminat cum vine treaba cu managerierea proiectelor. Pe scurt, managementul înseamnă ajustarea proiectelor astfel încât acestea să fie pe limba birocrației europene. Altfel spus, după ce Europa (a se rosti cucernic!) s-a betonat cu o birocrație solidă, obeză și contestată (de către europenii mai vechi și mai educați), acum cere tuturor să învețe năravurile acestei birocrații. Iar de această treabă se ocupă experții în managementul proiectelor europene.

Atenție, important nu e în primul rând ce scrie într-un proiect, ci mai ales cum scrie. Ideea ca atare poate fi absolut genială, dacă n-a fost rindeluită după șabloanele europene în uz. În felul lor, managerii de proiecte europene fac o treabă decentă și chiar omenoasă. Dacă tot au deprins limba de lemn a labirintului birocratic, o împărtășesc și altora.

Inevitabil, această situație îmi amintește de o fază din filmul Cel mai iubit dintre pământeni. O puteți vedea aici (persoanele cu urechi mai sensibile, pot să ignore secvența video).

Dacă nu înveți limba… încasezi mardeala. În varianta actualizată, dacă nu înveți limba, nu încasezi mălaiu’. Fundamental însă reacția „sistemului” este identică în conținut (pedepsește inadecvarea), însă diferă în formă și intensitate. Șutul în dos primit de la Bruxelles e mult mai duios exprimat, că te și simți bine citind refuzul. Deci d-aia există mangeri de proiecte.

Meseria lor, într-o lume normală, ar fi inutilă. Dar în a noastră nu e. De exemplu, să zicem că vrei să faci o groapă de gunoi în satul tău natal și că vrei să dotezi localitatea cu niște coșuri de gunoi. Europa (poziție de drepți, cu mâna la inimă!) nu-ți dă bani. Dar dacă spui că vrei să faci „procesare integrată a deșeurilor” și urmează să „implementezi” ceea ce se cheamă „colectare selectivă”, ai mari șanse să obții banii respectivi. Pentru că Europa (oprire!) tresaltă când aude cuvintele-cheie pe care tot Europa (suspin!) le-a inventat.

Că așa stau lucrurile la acest nivel, mai treacă-meargă, însă…. Însă ce ne facem cu oamenii talentați. Un inventator, de pildă, care e sărac și ar avea nevoie de susținere (ei îi zic „suport”) financiară. Degeaba se prezintă Da Vinci în persoană ori toată familia Curie. Dacă nu e cine să construiască un proiect pe capul lui/lor și să-i dea un nume care să sensibilizeze Europa (oftat!), nimeni nu le-ar da o para chioară. Poa’ să moară fiecare cu geniul în creierul lui mare, dacă nu știe să se orienteze. În Europa (aici numele se repetă de mai multe ori, ca o mantră!) trebuie să fii… descurcăreț.

Atunci ce să mai zici de oameni care nu sunt geniali, ci doar foarte buni în domeniul lor? Ce șanse au? Au doar șansa să înceapă să alerge ca smintiții după… proiecte. Iar dacă nu știu… hm… păi, atunci să se ducă să învețe. De la cine? Ei, aici e aici. În general, aceste chestii au prins foarte repede la niște oportuniști lingăi și mediocri. Mulți dintre ei sunt acum responsabili de proiecte. Îi știți cu toții, că pe unii i-ați avut colegi de clasă, de facultate și vă amintiți că nu s-au remarcat niciodată decât, eventual, prin slugărnicie și oportunism. Însă acum să vedeți cum dau din gură și manipulează termeni despre care n-au nici cea mai vagă idee ce înseamnă.

Normal că printre ei mai sunt și oameni deștepți, responsabili și pricepuți. Dar tuturor li s-a inoculat necesitatea imperioasă a proiectului. Unii fac proiecte, dar cu scârbă și fiindcă văd tot felul de idei inepte beneficiind de finanțări doar pentru că au fost formulate pe limba unei birocrații fără chip și fără creier. Dar foarte europeană! Așa că încearcă să „atragă fonduri” (cu varianta „să absoarbă fonduri”!) și pentru idei deștepte, folositoare.

Dacă ai nenorocirea să fii artist (și în sens propriu, dar și în sens figurat), mori cu zile. La numere nu te pricepi, abil nu ești, rămâi cu capul în nori și rupt în fund. Poți fi cel mai mare muzician în viață sau cel mai mare pictor, poți fi inventator sau matematician strălucit. Pe nimeni nu interesează decât dacă te cuprinzi pe tine însuți într-un proiect care să poarte un nume lung, anost, inept, dar eficace.

PS: Câteva vocabule recomandate: transdisciplinar, integrat, multicultural, discriminare, minoritate, sexist, reformă, durabil, regional, strategie, eficientizare, evolutiv, implementare, soluție. Lista poate continua, aștept eventuale completări.


Responses

  1. […] Proiecta(n)ții Thu Dec 02, 2010 18:20 pm Dacă spun că proiectele sunt la modă sună stupid și superfluu. Dar așa este. N-aș putea spune exact de ce. Însă Europa (nume rostit ca o invocație și folosit ca epifanie argumentativă) ne cere proiecte. Banii europeni, ca să fim mai specifici, se dau pe proiecte. Așadar, proiectul e un fel de monedă de schimb: […] […]

  2. nu uita de „program operational sectorial”, celebrul POS.🙂

  3. […] acasă unii cu satisfacția că n-au făcut ore, alții cu încântarea că și-au realizat „proiectul”. Sub toate astea însă, moare lent memoria unui popor, valorile lui. Dar noi ne facem poză […]

  4. […] Proiecta(n)ții […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: