Criza, fotbalul și guay-i

http://www.oldorleans.com

Fotbalul poate fi și joc, și frumos. Nu doar bani, fumuri, vedetisme, can-can-uri și alte damblale ale zilei. S-a încheiat Campionatul Mondial și a câștigat cine se cuvenea. Cei care știu ce să facă mai bine cu mingea: spaniolii. Prin felul în care a jucat, Spania a dovedit că nu există invincibilitate în acest sport, că oricât de bună ar fi o echipă, mereu e loc de surprize. Că victoria și înfrângerea sunt la distanță de câteva secunde una de alta.

În afară de Spania, la această întrecere fotbalistică mi-au plăcut guay-i sud-americani. Atât Para- cât și Uruguay. Aceștia din urmă au recurs la un gest de mare noblețe și argumentat năucitor (într-o vreme ca a noastră). Au semnat un angajament prin care renunțau la primele de 100.000 € de la Mondiale, pentru că: „Ar fi indecent, într-o țară ca Uruguay, cu atâta lume săracă, noi să câștigăm o asemenea sumă în doar câteva zile”.

Ambele echipe mi-au plăcut pentru că, deși cotate cu șanse mici, și-au văzut de treabă și au reușit să surprindă plăcut (spre deosebire de vedetele Argentina și Brazilia). Au dovedit spirit combativ, unitate de grup.

Gestul lui Suarez de a apăra poarta cu mâinile a fost interpretat în fel și chip. Însă e destul de simplu: omul și-a asumat riscul să facă un gest penalizabil de regulament și și-a suportat pedeapsa. Nici nu poate fi vorba de trișare sau de vreo comparație cu Maradona sau Henry. Dacă nu plătea pentru infracțiunea lui de joc, atunci da, se putea discuta despre înșelăciune, nedreptate și incompetența arbitrului, însă… vedeți, atâta pot și jurnaliștii care privesc la meciuri.

Ghanezii au pierdut pe piciorul lor, nu pe mâinile lui Suarez. Ce mi se pare straniu însă e faptul că nici măcar pentru o fază de fotbal nu mai avem competența etică necesară să discernem, ci intrăm în „dezbateri”. Mult mai complicată ar fi fost discuția în cazul unui fault care schilodea un om. Așa, lucrurile sunt destul de lămurite.

La polul opus, între lucrurile care mi-au displăcut cu totul, stă declarația lui Cristiano Ronaldo, unul dintre fotbaliștii cei mai ahtiați după camere de filmat. El susține (dacă declarația nu e o făcătură) că este un „entertainer”, iar cei cărora le place fotbalul îl plac implicit și pe el. Ca să vezi!… În orice caz, spectacolul pe care l-a susținut în Africa de Sud a fost unul de slabă calitate. Microbiștii cu siguranță au rămas nemulțumiți de prestația „entartainerului” portughez. Să bați Coreea de Nord (fie chiar și la scor) nu se poate numi performanță pentru cineva cu pretențiile lui.

Mi-a displăcut și lipsa de „maniere” a olandezilor în finală, agresivitatea lor răutăcioasă. Dar asta face parte din viața fotbalului. Lipsa de scrupule, furia, răutatea, cinismul sunt deja ingrediente apreciate și gustate de către „suporteri”. Și din acest punct de vedere e mai bine că n-au câștigat olandezii.

O prestație lamentabilă a reușit TVR-ul în finalul meciului când, în loc să ne prezinte imagini de după partidă, ne-a dat publicitate cu polonicul. Secvențele care surprind atitudinea jucătorilor după cele 90 de minute mi se par dintre cele mai importante (și educative, dacă vreți). Odată ce tensiunea meciului s-a dus, mulți își vin în fire și redevin oameni, discută cu adversarii (cu care uneori sunt colegi la echipa de club). Gesturile de final umanizează adeseaz un sport pe care banul și faima l-au privat de mult clamatul fairplay.

Comportamentul TVR nu face decât să confirme trend-ul general: banul înainte de toate. Noi trebuia să înghițim reclame dacă voiam să vedem premierea, fiindcă așa scria în contractul lor. Vecinii unguri au fost mult mai decenți. Așa că am dat pe m1 pentru final.

2 gânduri despre “Criza, fotbalul și guay-i

  1. Ciao!

    Cum nu am vazut decat o jumatate de partida (a doua repriza) dintr-un meci din tot acest campionat nu ma hazardez sa comentez.

    Inconjurat de suporteri ai squadrei azzure taceam aparent linistit, dar in sinea mea topaiam vazand ca Slovacia juca foarte bine si, in final, a invins.

    Cred ca Italia a meritat pe deplin asta. A fost un cutremur, o catastrofa, dar eu, nu ciudat, m-am bucurat.

    M-am bucurat si cand Jose Mourhinho fostul antrenor de la Inter Milano, dupa ce a castigat tot, cupa Italiei, campionatul si cupa campionilor intr-un an, a anuntat ca pleaca, ca nu-i place in Italia, ca nu se simte acasa… Au inghitit in sec italienii… dar eu, undeva in intimitatea mea, m-am simtit razbunat.

    Sigur ca bucuriile si atidutinile mele, in cele relatate mai sus, sunt condamnabile, fara scuze, adevarul e ca nu sunt un „vero” pocait, dar ma straduiesc…

    Cele bune!

    Edi

    • Salutare, Edi!
      Într-un fel, nu poți să nu te bucuri văzând că aroganța naționala suferă anumite șifonări. Că e rău sau bine, nu-mi dau seama prea exact, însă merg pe mâna ta și accept că ar fi de preferat o atitudine mai „creștinească”.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s