Postat de: Teofil Stanciu | 05/07/2010

Cei care gândesc cu mațul

by ozbek - toonpool.com

– Scurtă incursiune în inteligența digestivă –

Argument: Mațul s-a afirmat ca organ decizional încă de la Adam și Eva. Se vede treabă că mari progrese nu a înregistrat omenirea. Cu toate acestea, adesea ne scapă din vedere că intestinele au această propensiune către dominație și că riscă să ne conducă viața din umbra pântecelui hămesit.

Multă vreme m-am tot gândit ce anume i-a făcut pe unii dintre cei care au acceptat comunismul cuminți și chiar puțin complice să nu sară, să nu strige, să nu crape. Când îmi treceau astfel de cugetări revoltate și ușor desuete prin cap, mă orientam imediat către o mulțime generică, pe care o înfieram sau analizam după trăsăturile ei generale. Așadar, un fel de abstracțiune cu câteva cazuri particulare, cu niște fețe reprezentative, reale sau fictive, dar nu cunoscute mie, ci doar socotite exemplare prin căutătură, prin atitudine, prin kilograme și alte caracteristici. Eventual vânate în tramvai sau pe stradă.

Întorcându-mă însă către cei familiari (rude, vecini, cunoscuți), parcă mi s-a lămurit mai repede și mai bine – în anumite aspecte măcar – cum vine chestiunea. Unul dintre cele mai frecvente argumente împotriva emigrării, pe care l-am auzit toată copilăria (ante ’89), a fost că „nici ei [cei care au „fugit”] nu mănâncă cu două linguri”. Totul se putea rezuma, în final, la digestie. Zările care-i cheamă pe unii și repugnă altora se concretizează, la urma urmei, într-un… maț mai burdușit sau mai pauper.

Știu teoria cu „pâinea și circul”. Am citit și despre Marele Inchizitor. Dar nu știu de ce, parcă totuși e o mică descoperire că aceste lucruri se petreceau lângă mine. Mai mult, că aceste lucruri mi-au însoțit și educat copilăria. Adică, predispoziția să aleg cu mațul, să socotesc cu mațul, să măsor principii cu mațul, să îmi înțeleg viața cu mațul e foarte mare, aproape congenital înfiptă în zestrea caracterologică. Tocmai pentru că acest organ cugetător toarce tainic în fiecare, iar agenda lui s-a insinuat în viețile multora.

Degeaba am vrea să ne iluzionăm că mațul a fost interzis în religie. El unește transconfesional mentalități și oameni. Pe ăia care au fost botezați de mici, cu ăia care au fost botezați de mari, pe ăia care se închină la icoane, cu ăia care le scuipă, pe ăia care cred în profeții, cu ăia care le iau în râs. Valorile mațului sunau cam așa: un loc de muncă sigur, un salar bun, un apartament, dacă se poate și niște părinți la țară, un concediu la mare. Câteva adaosuri necesare: locul de muncă e bun dacă poți „să mai miști ceva”, apartamentul să fie confort I și cu mobilă de lemn masiv, concediul să fie plătit de sindicat. Normal că n-am epuizat toate opțiunile, dar cât pentru o imagine de ansamblu cred că am zis. Aceste deziderate nu căutau la fața omului, dimpotrivă, îi uneau pe toți dincolo de culori religioase. Puțini au fost „bolunzii” care și-au periclitat confortul de dragul unor credințe.

Mațului nu-i trebuie libertate. Nici dreptate. Mațul nu crede în curaj, nici în… orice altceva. Mațul crede în ceea ce vede pe masă sau înscris pe traiectorie esofagiană descendentă și avându-l ca destinatar. Mațul nu face niciodată pușcărie pentru idealisme, ci, eventual, detenție de drept comun, pentru o găinărie obișnuită.

Mațul se remarcă prin egoismul său deosebit de versatil. De aici vine iluzia că cei care utilizează mațul ca să cugete ar fi preocupați de valori abstracte, de idealuri nobile. În momentul când se află la ananghie, mațul invocă orice valoare și spune orice rugăciune ca să fie izbăvit. Nu crede în acele valori, ci recurge la ele într-un mod pur utilitarist-mercantil.

De aceea se aude uneori un cor al mațelor (sindicale, de exemplu) urlând după „dreptate”. Nu dreptatea este cea care importă, ci aplicarea unei legi sau decizii în favoarea corului respectiv. Nu inechitatea unei decizii judecătorești deranjează, ci faptul că ea (oricât de justă ar fi în sine!) a atins zona sensibilă a mațului, privându-l de privilegii concrete sau potențiale. Normal că în aceste acțiuni, se întâmplă uneori ca mațul să mai aibă și dreptate.

Această mentalitate digestivă îi determină pe unii care se roagă pios în fiecare duminică să admită cu relaxare să cumpere favoruri inaccesibile altora pe căi cinstite. Până și formulările admirabile pot induce în eroare. Iată: „Vreau o lume mai bună pentru copiii mei”. Accentul aici, chiar și involuntar, nu este pe „mai bună”, ci pe „copiii mei”.

Dar vina nu este una ușor decelabilă. Fiindcă mațul nu (mai) poate gândi altfel. Pentru el există valorile liniștite mic-burgheze. Acestea pot fi lesne și indistinct nuanțate spiritual. Așa că orice încălcător al acestor „idealuri” devine simultan un păcătos.

Astăzi însă, a gândi cu mațul a devenit un imperativ mult mai aspru. Dacă în comunism „idealurile” erau modeste (fiindcă, odată ce „idealul” devenea mai vizibil și mai suspect, cădea sub incidența Legii 18), acum este obligatoriu ca ele să fie cât mai „îndrăznețe”. Totul trebuie socotit intestin și digestiv. Viitorul nu e decât o proiecție născocită de mațul nostru ahtiat. Însă capacitatea lui disimulativă este destul de mare, astfel că mațul se proiectează în termeni vagi și dezirabili precum capital, profit, progres, strategie, proiect, bunăstare etc.

Există însă și situații când mațul are dreptul și obligația să intervină, când atitudinea lui devine datorie morală. De pildă, atunci când se coboară sub o limită a subzistenței. Atunci mațul îndeplinește o obligație nobilă, deoarece luptă pentru supraviețuire. Cu toate că nu orice măsură este legitimă nici în acele situații, cauza în sine este una demnă și necesară. Altfel însă, mațul își arogă ilicit drepturi asupra întregii ființe, încercând să o limiteze, simbolic desigur, la aparatul digestiv. Dar chiar și atunci când are dreptate, mațul nu trebuie scăpat din hățuri.

Oricât de rău ne-ar conduce ăștia care sunt acum pe val, numai un maț nătâng poate plânge cu adevărat după Ceaușescu și tot ce a însemnat el. Un creier lucid, un suflet simțitor, o inteligență limpede nu are cum să facă asemenea comparații decât cu multe precauții și imperative nuanțări. Normal că există posibilitatea de a compara anumite chestiuni, că s-ar putea ca la unele să iasă mai bine perioada comunistă decât cea actuală, dar să preferi indistinct și scârbit o dictatură doar pentru că îți garanta ție ceva e totuși chestie de maț, de viscere, nu semn al unei strălucite capacități intelectuale, nici al unui admirabil discernământ moral.

Decât să plângă după o vreme în care sute de mii de oameni făceau pușcărie pentru că socoteau comunismul o năpastă, mațul ar face mai bine să-și dea seama că, dându-se drept creier, a fost ușor manipulabil de cei care azi îi periclitează existența. De 20 de ani încoace, românii aleg predominant după maț! Nimeni nu ne-a obligat să ne lăsăm creierul să mucegăiască. O singură dată s-a întâmplat ca românii să voteze cât de cât mai cu cap (în 1996), însă de atunci tot regretă – din cauză că au avut de îndurat niște măsuri aspre, inevitabile, dar pe care ilieștii se fereau să le ia ca nu cumva să scadă sub nivelul de suportabilitate demagogică a mațelor naționale – și preferă să dea voturile unor mitocani și hoți care promit mațe burdușite pentru toată lumea.

Ceea ce e grav și semnificativ în prezent e faptul că actualii aleși au intrat într-un conflict ireconciliabil (în aparență) cu organul decizional al majorității. Deznodământul este deocamdată imprevizibil. Previzibil însă și extrem de grav e că majoritatea nu încearcă nici măcar acum să gândească politicul în alți termeni decât cei digestivi, ceea ce înseamnă că ne vom procopsi din nou cu aceeași indivizi fără scrupule, dar poate ceva mai puțin hrăpăreți și mai dulci la vorbă.


Responses

  1. io-te nene, eu credea ca numai ortodocsii mei au monopolul cu vorbitul urat sub diverse pretexte. bun, sarcasm, sarcasm, dar nici chiar in halu’ asta silistic.

    stilistic matale proiectezi imaginea unui personJ suparat, deziluzionat, caruia i s-a umplut paharu.

    oleaca de liturghie sa-ti aduca aminte de memorabilul „ca sa-i salveze pe pacatosi, intre care eu sunt cel dintai”

    ia pune matale de un argument sa sustina teza (implicita in textul de fata) ca „majoritatea” ar trebui „sa gandeasca politicul” la un nivel mai profund decat matul.

    Pe ce te bazezi ?

    • costin,

      Mulțam de îndreptare! Pe bune.

      Cât despre ideea că „majoritatea” ar trebui să gândească altfel… nu încerc s-o acreditez. Ci doar să explic că suntem în situția în care suntem datorită felului în care ne-am deprins să gândim.
      Spiritual vorbind, nu cred că am scuză, dar nu m-am pus cel dintâi dintre gânditori, fiindcă am considerat că această mentalitate digestivă mă precede într-o bună măsură și că sunt prea puțin responsabil de apariția ei (și ceva mai mult responsabil de întreținerea ei, probabil). Pe cât posibil, n-am înfierat oameni, ci metehne.

      Rămâne un subiect deschis în ce măsură e just sau nu ce am făcut. S-ar putea să ai dreptate, însă mă întreb atunci în ce fel trebuie făcută (de fapt, în ce fel se cuvine să fac eu însumi, că de restul nu e cazul să mă preocup) critica năravurilor reperabile în viața de fiecare zi. Căci, socot, trebuie să existe o cale între a tăcea și a vorbi „în halu’ ăsta stilistic”. O să încerc să cercetez mai atent resorturile care m-au determinat să scriu.

  2. he, he, Teofile

    critica moravurilor e chiar prea usor de facut, de aia te-am tras de manecuta.

    Asta pe de o parte. Pe de alta parte de unde stii mataluta ca chestia cu matul, nu e asa lasata din mila si intelepciunea Celui de Sus ?

    Ca situatiunea actuala lasa de dorit, e una, dar ca o schimbare (in bine – tragem nadejde ca se poate si altfel) ar veni musai printr-o revolutie la nivelul resorutirlor si motivatiilor unei populatii de cateva milioane de suflete, e, hmmm … curata naivitate, moncher.

    Si in afara de asta, ce drept avem noi, cei care ne pretindem a gandi altfel decat majoritatea sa pretindem de la dansii o schimbare radicala. O schimbare spre ce ? Avem noi modele gata preparate, verificate in practica, eficiente si garantate ?

    Noi avem doar modelul discreditat de istorie al organizarii sociale de tip iluminist. O elita, iluminata vezi bine, produce modele, norme culturale de comportament si de gandire, iar masa de jos ar trebui sa urmeze ca mieluseii la taiere. In cel mai bun caz, masa e folosita ca decident intre curentele alternative produse de elita.

    Modelul asta are probleme si in teorie, in practica cu aplicatiune la meandrele concretului, situatia e irecuperabila: „elitele” romanesti sunt o colectie de impostura care nu produce nica. Bine, poate colectie de impostura e prea dur, dar macar impotenta tot trebuie spus – cultura elitelor, a demonstrat dupa 20 de ani o sterilitate absoluta.
    Si in principal nu produce o educatie nationala adecvata in domeniul stiintelor umaniste si sociale, pentru ca dansele habar n-au nici pe ce lume traiesc.

    Dar, vezi bine, tot de la dansele primim naravul de a da vina pe masele care gandesc politica cu matzul, ca doar matale nu ai facut comentariul asta chiar de capul tau. Ai imitat – chiar si subconstient – ce ai vazut la numele cunoscute (nu e cazul sa dau exemple, n’este-ce pas ?), cei care laseaza ditirambi cel putin la fel de nostimi.

    Pentru a apropria gandirea subiectului asta delicat de o perspectiva mai crestina iti recomand sa dai un google dupa articolul parintelui Schmemann „Between utopia and escape”.

    • Costine,

      Eu nu mă gândesc să propun modele, nici să isc revoluțiuni. Mă gândeam în primul rând la asumare, la conștientizarea a ceea ce facem și a ceea ce se întâmplă. De acolo, poate ne luminează Dumnezeu pe fiecare ce și cum să facem. Exemplele ideale (pentru indivizi) sunt cele din Scripturi, deci n-am putea zice că chiar ducem lipsă și nu avem deloc de unde învăța.

      În general, după cum poate ai mai văzut pe aici, nu agreez nici elitele mulțumite de sine. Însă nu am încredere nici în vox populi, așa, fără niciun amendament, fără nicio precauție.

      De fapt, în realitate cred cam așa: dacă preoții ar face ceea ce au de făcut așa cum se cuvine, dacă pastorii ar privi cu atenție la viața enoriașilor și i-ar îndruma (că toți vrem sfaturi) cât mai înțelept, poate că alta ar fi fața țării ăsteia. Iar mai apoi ne-ar mai trebui nițică onestitate și conștiință. Nu cred nici în soluții miraculoase, nici nu sunt deosebit de alarmist. După câte îmi pare lucrurile merg mereu către mai rău, dar cred că există oricând posibilitatea unei reveniri.

  3. „…The fundamental Christian eschatology has been destroyed by either the optimism leading to the Utopia, or by the pessimism leading to the Escape. If there are two heretical words in the Christian vocabulary, they would be „optimism” and „pessimism.” These two things are utterly anti-biblical and anti-Christian…”

    Mi-am luat libertatea sa citez ceva din textul propus de Costin. Nice one btw.

    • sam,

      Fain citatul, indeed. Când o să am răgazul o să mă uit pe textul respectiv, fiindcă sună convingător ce ai oferit tu pentru degustare.

  4. […] Cei care gândesc cu mațul […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: