Cei care gândesc cu mațul

by ozbek - toonpool.com

– Scurtă incursiune în inteligența digestivă –

Argument: Mațul s-a afirmat ca organ decizional încă de la Adam și Eva. Se vede treabă că mari progrese nu a înregistrat omenirea. Cu toate acestea, adesea ne scapă din vedere că intestinele au această propensiune către dominație și că riscă să ne conducă viața din umbra pântecelui hămesit.

Multă vreme m-am tot gândit ce anume i-a făcut pe unii dintre cei care au acceptat comunismul cuminți și chiar puțin complice să nu sară, să nu strige, să nu crape. Când îmi treceau astfel de cugetări revoltate și ușor desuete prin cap, mă orientam imediat către o mulțime generică, pe care o înfieram sau analizam după trăsăturile ei generale. Așadar, un fel de abstracțiune cu câteva cazuri particulare, cu niște fețe reprezentative, reale sau fictive, dar nu cunoscute mie, ci doar socotite exemplare prin căutătură, prin atitudine, prin kilograme și alte caracteristici. Eventual vânate în tramvai sau pe stradă.

Întorcându-mă însă către cei familiari (rude, vecini, cunoscuți), parcă mi s-a lămurit mai repede și mai bine – în anumite aspecte măcar – cum vine chestiunea. Unul dintre cele mai frecvente argumente împotriva emigrării, pe care l-am auzit toată copilăria (ante ’89), a fost că „nici ei [cei care au „fugit”] nu mănâncă cu două linguri”. Totul se putea rezuma, în final, la digestie. Zările care-i cheamă pe unii și repugnă altora se concretizează, la urma urmei, într-un… maț mai burdușit sau mai pauper.

Știu teoria cu „pâinea și circul”. Am citit și despre Marele Inchizitor. Dar nu știu de ce, parcă totuși e o mică descoperire că aceste lucruri se petreceau lângă mine. Mai mult, că aceste lucruri mi-au însoțit și educat copilăria. Adică, predispoziția să aleg cu mațul, să socotesc cu mațul, să măsor principii cu mațul, să îmi înțeleg viața cu mațul e foarte mare, aproape congenital înfiptă în zestrea caracterologică. Tocmai pentru că acest organ cugetător toarce tainic în fiecare, iar agenda lui s-a insinuat în viețile multora.

Degeaba am vrea să ne iluzionăm că mațul a fost interzis în religie. El unește transconfesional mentalități și oameni. Pe ăia care au fost botezați de mici, cu ăia care au fost botezați de mari, pe ăia care se închină la icoane, cu ăia care le scuipă, pe ăia care cred în profeții, cu ăia care le iau în râs. Valorile mațului sunau cam așa: un loc de muncă sigur, un salar bun, un apartament, dacă se poate și niște părinți la țară, un concediu la mare. Câteva adaosuri necesare: locul de muncă e bun dacă poți „să mai miști ceva”, apartamentul să fie confort I și cu mobilă de lemn masiv, concediul să fie plătit de sindicat. Normal că n-am epuizat toate opțiunile, dar cât pentru o imagine de ansamblu cred că am zis. Aceste deziderate nu căutau la fața omului, dimpotrivă, îi uneau pe toți dincolo de culori religioase. Puțini au fost „bolunzii” care și-au periclitat confortul de dragul unor credințe.Citește mai mult »