Bac-ul și prostul târgului

cartoonstock.com

Așa te cuprinde un sentiment de lehamite, dar și o mare nedumerire când auzi că DNA-ul a reușit să intre – în sfârșit – pe firul corupției de la bacalaureat. Pentru că nu e vorba despre o campanie generalizată, menită să curețe școala românească de această nefericită tară, ci de o găselniță. Un amărât de director din celebra localitate Podul Turcului a fost mai fraier decât toți, ori o fi cerut prea mult, ori avea vreun conflict cu un absolvent năravaș, așa că s-a ales cu reclamație la DNA.

Mă gândesc acum dacă în toți acești ani nu s-a întâmplat ca vreun fiu de procuror să își dea bac-ul. Fiindcă, dacă s-a întâmplat, atunci sigur a cotizat la șpaga națională practicată de cel puțin 10 ani (la scară largă). Dar tăticii nu s-au „sesizat”, ci au dat și ei cu mână largă, că doar le permite salariul.

Trebuie să fii extrem de naiv, neglijent sau odios încât să cazi în buda suspecților. Cu atât mai mult cu cât în acest sport nu există decât învingători. Singura deosebire între un director de colegiu național și unul de SAM este, probabil, suma care revine fiecăruia.

Cotizația nu mai e de multă vreme facultativă. Presiunea e enormă pe elev și pe părinte. Care, de altfel, nu prea dau niciunul semne că s-ar opune foarte tare. Ei știu că „se dă”. Impersonal. Nu contează de unde și către cine „se dă”, ci mult mai important e că asta e regula, e precondiția unui succes așteptat. „Protocolul” nu se discută, nu se pune la îndoială, ci se asumă. E ca un buletin meteo care îți spune când să iei umbrela de acasă.

Mamele grijulii discută pe la serviciu despre cât mai e taxa pe la diverse școli. Mai strâmbă din nas când aud că la liceul odraslei proprii se cere mai mult decât în alte părți, dar nu și-ar pune, Doamne ferește, problema să nu contribuie. Că doar n-o să pericliteze viitorul luminos al teneretului…

Însă chiar dacă ai vrea să dovedești că ai coloană vertebrală (accesoriu nociv, după cum vă spuneam altă dată), ajungi mai degrabă un nesuferit, un spărgător de gașcă, un profitor nesimțit. Că lucrurile stau cam așa: cum adică, pruncu’ tău să profite de banii dați de noi? Încerci să spui că nu vrei tratament preferențial pentru copilul tău, dar ceilalți insistă (și au dreptate) că nu are comisia cum să știe cine a cotizat și cine nu. Deci oricum va beneficia de bunăvoința examinatorilor, fără să fi plătit, astfel că tu și progenitura-ți deveniți niște profitori nerușinați. Și imorali!

În aceste condiții, morală devine „solidaritatea” șpăgii. „Examenul de maturitate” al tânărului adult român trece prin furcile caudine ale mitei. Asta da lecție de viață dobândită în școală.

Însă nu mai interesează pe nimeni de multă vreme. Noul ministru al învățământului se poartă de parcă n-ar fi auzit niciodată de toatea astea. Ba chiar e mândru că „din punct de vedere metodologic” examenul de bacalaureat a fost organizat foarte bine în vremi de restriște. Ce să mai lupte cu corupția când el avea de înfruntat greva generală. La urmă e bine că toată țara-i mulțumită.

Mai puțin directorul din Podul Turcului și reclamantul său. Dar ei sunt atât de mici, atât de nesemnificativi, atât de ridicoli, încât nu poți să nu te gândești dacă nu cumva respectivul cadru didactic poate candida la titlul de prostul târgului numit România. Pe cine să intereseze acest „incident minor”, când, în ansamblu, lucrurile se desfășoară „corect”?

Publicitate