Creștinismul în pericol

 

toonpool.com

 

 

 

Creștinismul se află, așa cum vă pot asigura cu asupra de măsură vocile alarmiste și îngrijorate, sub asediu. Nu mă gândesc acum în primul rând la cipuri și la fiara care stă să ne devoreze din pașaport. Asta e doar o chestie recentă și despre care nici nu prea știm cum arată. Ci mă refer la „descoperirile” lui Dan Brown sau la „documentarul” lui James Cameron ori la „sfânta” evanghelie a lui Iuda. Adăugați-l dacă doriți și pe Richard Dawkins, cu The God Delusion. Demersuri de răsunător succes și cu maaaaare priză la public.

Judecând tocmai după acest succes, deduc, în mod logic, că nu se poate nicidecum susține teza potrivit căreia creștinismul este pe ducă, este desuet, este consumat. Acești iluminati care ne scot din beznele obscurantismului nu fac decât să dovedească opusul: că sunt mulți oameni puternic legați de creștinism. Tocmai de aceea au „nevoie” de aceste „dezvăluiri” pe care Biserica le-a ținut, chipurile, la mare taină, iar acum le-a scăpat datorită unei inexplicabile lipse de vigilență. Sau datorită priceperii detectivistice a autorilor lor cărora le-a izbucnit vulcanic rațiunea sub șapcă și le-a descoperit cărările neumblate și portițele lăsate nestrăjuite de către creștinism.

E și foamea de senzațional care-și ia obolul aici, dar există mai mult de atât. Se spune că au fost destul de numeroși cei care „și-au pierdut credința” după ce l-au citit pe Dan Brown. Mă tem că exprimarea este totalmente nefericită. În cazul în care prin credință se înțelege un set de enunțuri acceptate rațional, atunci poate că-și vor fi pierdut-o. Însă dacă credința este ceva ce transcende simpla adeziune rațională la o platformă ideologică, atunci e greu de priceput cum „au pierdut-o” pe urma unui exercițiu de fotoliu. Dacă am discuta despre catastrofe naturale sau conflagrații, atunci e mult mai plauzibil să-ți pierzi credința. Așa… ce să pierzi?

În elanul lor demitolgizant, acești apostoli ai evangheliilor oculte, s-ar putea să facă un mare bine creștinismului. S-ar putea ca mulți dintre cei care le dau lor crezare să fi fost numai simpli impostori – involuntari, poate – ai creștinătății, credincioși de ocazie, creștini numai prin apartenența teoretică la o formă de religie. Că, de, e bine să ai o legătură – dacă e posibil superstițioasă – cu o formă de spiritualitate și cu un soi incert de divinitate. Acești impostori – poate e dur spus, în fine, acești indeciși – au trecut în tabăra adepților lui Dawkins, Brown&co. Nu e o „recoltă” de care să fii mândru, domnilor. ’Geaba vă simțiți victorioși. E ca și cum cineva s-ar lăuda cu niște dezertori.Citește mai mult »