Guvernul cu o singură calitate

Imagine preluată via http://scienceblogs.com/

Nu am stat să mă gândesc ce calități vor fi avut celelalte guverne ale României după ’89, dar mi se face tot mai limpede că cel actual are o mare calitate. Ea reiese cam din tot ce întreprind miniștrii, din toate declarațiile, din toate planurile. Dar e totdată și singura calitate. În rest, puterea executivă (cum este numită) e cam… lipsită de putere și de voință. Și nu știu de ce termenul „executiv”, în acest context, mi se pare că are a face mai mult cu executările silite, decât cu aplicarea unui program de guvernare.

Această calitate pe care o elogiez aici este – ca să nu vă țin în suspans – onestitatea. E adevărat că se manifestă mai degrabă involuntar și colateral. Însă acest fapt nu e de natură să-i diminueze din însemnătate. Din păcate, această trăsătură nu este suficientă în sine ca să devină și o virtute. Astfel că rămâne doar o caracteristică importantă. Pentru noi. Dar și pentru ei.

Toate guvernele de până acum (cu mici excepții înregistrate cel mai probabil la nivel de intenții sau la nivel de ministere – izolate și neutralizate la timp!) au făcut tot ce au putut să sugă bani din economia românească așa nenorocită cum era ea. Au fost o grămadă de fabrici de privatizat fraudulos. Iar unele guverne, dacă vă mai amintiți, dețineau chiar ministere specializate pe acest domeniu.

Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Văcăroiu, Petre Roman, Radu Vasile – nume de gropari. Citește mai mult »

Anunțuri

Mistrețul cu colți de argint

Azi se împlinesc 8 ani de la moartea lui Șt. Augustin Doinaș (Ștefan Popa, 1922-2002).

Recită Mihail Stan. Cred că interpretarea reușește să pună bine în evidență calitățile deosebite ale poeziei.

Daniel Fărcaș – Lansare de carte la Cluj

Potrivit site-ului Polirom și după propria mărturie a autorului, joi, 27 mai, ora 18.00, va avea loc la Cluj Napoca (în incinta Librăriei Humanitas) lansarea cărții Meister Eckhart. Misticul din căușul ochiului. Vor prezenta conf. univ. dr. Alexander Baumgarten, conf. univ. dr. Ion Copoeru și sculptorul Liviu Mocan (pe coperta cărții este reprodusă lucrarea Invitation/Décalogue realizată de către sculptorul clujean cu prilejul Anului Calvin).

Chiar dacă e greu să numești strategică lansarea unei cărți de filosofie, cred totuși că un astfel de eveniment în urbea natală a autorului ar fi trecut aproape neobservat. Cum despre  domnii Baumgarten și Copoeru știu din auzite că sunt personaje simpatice, iar Liviu Mocan poate fi deosebit de pitoresc, cred că cei care vor participa nu vor avea decât de câștigat.

Îi dorescCitește mai mult »

Șocant! Eviscerat pentru un loc de… (vezi toată știrea aici!)

Citește mai mult »

M-am cam săturat

Preluată via http://www.cartoonstock.com/

De politicieni parșivi sau imbecili. De miniștri hapsâni. De partide în care coeziunea se întemeiază exclusiv pe interese de haită economică.

Vi se pare că Patriciu și Băsescu sunt într-un conflict deschis? Nici vorbă. Societatea pe care o patronează Băsescu este exact cea pe care o dorește Patriciu: condusă de intresele afaceriștilor. Atâta doar că nu pe față. Și devine astfel evident că nu interesele afaceriștilor sunt garanția progresului.

M-am săturat de experimente reformiste eșuate din pricina incompetenței celor care se prefac că le cunosc mecanismele. Și să plătesc polițele lor scumpe m-am săturat. Nu atât cu banii, cât cu disconfortul psihic, cu demnitatea și cu viitorul. Oare chiar să fie atât de nerozi încât să nu-și dea seama că, dacă atentează până și la indemnizațiile mamelor, progeniturile lor răzgâiate nu vor mai avea realmente de la cine să fure?

M-am săturat și de sindicaliști gureși, care nu fac decât să urle de câte ori le-o dictează interesul, dar care sunt esențialmente la fel de corupți ca orice alți funcționari bugetari. Știți, de pildă, că în învățământ tocmai liderii de sindicat sunt cei care trag o bună parte din sforile transferurilor? Că dacă sunt „unși” cum se cuvine fac aproape orice ca să împiedice un profesor onest și merituos să ocupe un post mai convenabil? Iar mahării cei mari sunt acționari în televiziunile la care se văicăresc de mama focului. Stați liniștiți, totul e paradă. Sunt convins că se pupă pe sub masă cu guvernul.

M-am săturat și de strategia lui Ponta. E penibilă. Afirmă senin că România e „guvernată” de Băsescu din 2001, dar uită să ne spună că partidul lui de dinozauri a ros ciolane gustoase pe vremea lui Tăriceanu și a fost doi ani la guvernare după ultimele alegere. Iar când nu uită, se grăbește să ne spună că Geoană a făcut sluj pe la porți de putincioși ai vremii.Citește mai mult »

Profesorul de religie

Imagine preluată de pe http://schlissellaw.wordpress.com

Nu pot garanta că el este protagonistul întâmplării pe care vreau s-o relatez. Însă azi l-am reîntâlnit și avea aceeași privire tăioasă, aceeași barbă tunsă scurt, aceeași statură impunătoare. Doar că era ceva mai veștejit după trecerea anilor. Să tot fi trecut 15 ani și mai bine.

Eram elev în gimnaziu la una dintre școlile din centrul urbei. Zburdalnici – dar nu foarte zurbagii –, băieții băteam mingea în curtea școlii de câte ori aveam prilejul. Asta făceam și în ziua cu pricina. De pe marginea terenului cineva dădu însă de veste că vine profu’ de religie. Ortodoxă.

Atunci, un coleg din familie de penticostali începu un „aliluia” sau un „Doamne miluește”. Voia să-i ia peste picior pe colegii ortodocși. Nenorocirea lui a fost însă că un ins auzi „blasfemia”. Se repezi la colegul nostru, îl luă la rost foarte aspru, iar apoi îi arse vreo două scatoalce de abia mai reușea Iosif săracu’ să-și rețină lacrimile. Nu sunt convins că a înțeles nici măcar de ce s-a abătut asupra lui prăpădenia.

A rămas cu zâmbetul înghețat pe față, rușinat, privind tâmp și bodogănind neputincios. Privirea tăioasă îl fixa însă amenițător, deși proful de religie – el îl pălmuise – se îndepărta cu oastea lui pravoslavnică. Și noi, ceilalți copii din familii de „sectanți”, priveam stingheri așteptând ca beleaua să se abată și asupra noastră, nediferențiat. Nu știam dacă să râdem de confratele la ananghie sau să ne ținem cât mai la distanță de scena agresiunii.Citește mai mult »

Angst

Un filmuleț pe gustul psihanalizei (și după rețeta ei?). Dar e mai mult decât atât.

Regia: Emiel Penders

Angst e un concept mai vechi decât psihanaliza, de găsit încă la Kierkegaard. Însă la autorul danez nu e vorba de un diagnostic clinic (precum la Freud), ci de o noțiune filosofică, aplicată la starea spirituală a omului, ce-și are originea în vechiul păcat al lui Adam.Citește mai mult »

Lavița

Autorul fotografiei: Robert Kohlhuber

– Într-un sat din Bihor –

Cum nu toate casele au o laviţă în uliţă, prezenţa acestui obiect nu poate fi subînţeleasă așa că de aici trebuie începută discuția. Absenţa laviţei nu este un simplu accident, cel puţin dacă ne referim la casele construite înainte să pătrundă spiritul capitalist în sat.

Un sătean care nu are laviţă transmite un mesaj implicit: nu are timp să petreacă în faţa uşii, consideră că a sta pe laviţă este o pierdere de vreme. Este vorba deci, despre un ins dedicat muncii, harnic-foc. Ziua lui este fără repaos, momentele de destindere sunt privite cu suspiciune. Ca urmare, relaxarea se consumă într-o intimitate cvasiconspirativă şi este pasibilă oricând de mustrări de conştiinţă.

Alt tip de mesaj ce se „citeşte” în absenţa laviţei este legat de nesociabilitatea celui care îşi refuză acest obiect în faţa casei. Nu echivaleză neapărat cu o izolare, ci semnifică o limitare voluntară la spaţiul social al familiei. Totodată este vorba şi despre o invitaţie implicită la socializare în interior, care, deja, se desfăşoară după alte reguli decât cele de la poartă.

Însă absenţa laviţei mai poate fi consecinţa unei situaţii financiare precare sau marcă a unei perioade de tranziţie (de obicei, sătenii cu casa în construcţie nu au laviţă…). Există şi cazuri, mai rare, când laviţa lispeşte doar aparent, din pricini pragmatice (lipsa unui spaţiu adecvat, teama de furturi etc.), dar este adusă din curte, de fiecare dată când e necesar.

Și laviţa ca obiect propriu-zis merită însă oarecare atenţie. O laviţă îngrijită şi solidă este semn al gradului de importanță ce i se acordă. În general, casele arătoase au laviţă bună în faţă, este o chestiune de blazon, de consecvenţă. Tot astfel, foarte rar o casă mai sărăcăcioasă va avea laviţă „de lux”. Ar fi ostentativ şi nepotrivit, ar „râde lumea”.Citește mai mult »

1 Mai muncitoresc

O piedică în calea uitării.

Rîde iară primăvara,
Peste cîmpuri, peste plai,
Veselia umple ţara,
C-a venit Întîi de Mai!

Muncitorii au pornit
Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!
Şi ei azi sărbătoresc
Unu Mai muncitoresc.

Înfrăţiţi azi cu ţăranii,
Muncitorii-n joc şi cînt,
Prăznui-vor în toţi anii
Libertatea pe pămînt.

Peste mări şi peste ţări,
Se adună pe cărări,
Lumea toată în alai
Pentru al nostru Întîi de Mai.

După primele vreo 2 minute ale clipuluiCitește mai mult »