Nu reușesc să înțeleg insistența unora care tot repetă – până ne-o intra în tărtăcuță – că Biblia musai achiziționată contra cost. Că, dacă nu dăm bani pe ea, nu știm să o prețuim. Că, adicătelea, valoarea Cărții inspirate de Dumnezeu constă, pentru cumpărător, în cei 30, 50 sau 100 de lei pe care îi scoate din buzunar.
Pot să înțeleg oarecum bunele intenții ale acestei poziții, dar raționamentul suferă de o fundamentală și catastrofală eroare. Convertirea valorii eterne și mântuitoare a Scripturii în bani e de departe o „erezie” mult mai gravă decât lipsa de prețuire pe care o manifestă oamenii ce primesc fără cheltuială un exemplar al Cărții Sfinte.
Desigur că se poate invoca argumentul empiric potrivit căruia societatea noastră nu prețuiește decât ceea ce plătește, nu consideră valoros decât ceea ce poate fi trecut în bilanțuri contabilicești. Faptul că așa stau lucrurile nu înseamnă cu niciun chip că distribuitorii Bibliei trebuie să se înscrie în aceeași logică.
O să trec fără să insist peste observația că îmi vine foarte greu să cred că un comerciant care deține un magazin de carte e cu totul imparțial atunci când invocă necesitatea ca potențialii clienți ai Scripturii trebuie s-o și plătească. Unde mai pui că evaluarea lor colectivă și etichetarea la grămadă – vizavi de cumpărători – nu fac parte tocmai dintre virtuțile creștine apărate și râvnite de-a lungul veacurilor.
De altă parte, publicul vizat de această idee acreditată cu obstinație este unul căruia îi place să fie biciuit periodic. El găsește ceva bun în tot ce i se transmite. Așa că și aici pleacă rușinat privirea în pământ și confirmă: da, așa este, dacă n-o plătim n-o prețuim.
Suspect! Bizar! Adicătelea Biblia în sine nu mai reprezintă o valoare. Cuvintele ei nu atrag interesul nestrămutat al lectorilor individuali. Nu ajunge că a fost insuflată de Dumnezeu Însuși și validată de către Biserica lui universală. Nu, trebuie să simțim în buzunar fiorul mistic al apropierii de un exemplar al Scripturii.
Or asta e curată nebunie! În această logică, nimic ce ține de transcendent nu ne mai atinge, fiindcă nu ne arde la buzunar și nici nu ne pune viața în primejdie. Cea mai eficientă evanghelie e, atunci, cutremurul, boala, falimentul, moartea. Strămbă judecată, debilitant raționament!
După mintea mea, prețiurea Bibliei în funcție de prețul de achiziție este una dintre cele mai degradante forme de apreciere (dacă mai poate fi numită astfel) a unei cărți. E, în fapt, un semn al confuziei valorilor. Încluderea Cărții Sfinte în rândul obiectelor costisitoare denaturează mesajul însăși al acesteia. Cumplită ironie. Mai ales că peste tot în Cartea asta se vorbește despre confruntarea mentalității autentic creștine cu cea păgână, seculară, „lumească”.
Cuvântul lui Dumnezeu este supus, așadar, cu seninătate odioasei dictaturi a banului. Iar acesta este socotit un lucru dezirabil, chiar lăudabil. Mercantilismul epocii în care trăim ne-a orbit atât de tare încât suntem în stare să admitem și să predicăm că o Biblie neplătită este o Biblie disprețuită.
Soluția pe care au descoperit-o cei care și-au dat seama de această problemă nu e una de natură duhovnicească – după cum, poate, ne-am aștepta –, ci de natură pecuniară. Până și admiterea presupoziției că omul manifestă apreciere doar față de ceea ce îi trece prin portofel este semnul unei degenerescențe la nivel de mentalități.
Pentru un comerciant fără scrupule, e de înțeles că preferă să lucreze în logica banului și nu îl deranjează să vândă orice se cere pe piață. Dar ar fi de așteptat ca la creștini, dispariția interesului și a prețuirii pentru cartea de căpătâi a credinței să constituie o tragedie generalizată, să ridice probleme teologice și să genereze îngrijorare. Nicidecum să constituie prilejul pentru a coborî sub imperiul denaturat și sclavagist al banilor.
Dacă Scriptura nu mai e cinstită ca fiind purtătoarea mesajului divin, ar putea fi măcar pentru că, vezi bine, avem nevoie de ea, de cuvintele de acolo. Tot e mai mult decât evaluarea în funcție de cost.
Altfel, dacă intrăm în această logică aiuritoare, avem șanse mari să ne evaluăm chiar și familia în funcție de costurile presupuse pentru întreținerea ei (unii deja au ajuns aici). Copilul devine cu atât mai valoros cu cât am investit mai mult în el. Iar dezamăgirile (inevitabile) produse de odraslele rebele se simt usturător… în cont.
Precizez că înțeleg foarte bine că există costuri de traducere, costuri de tipar și așa mai departe. Da, acestea sunt singurele care pot justifica, într-o oarecare măsură, pretenția ca Biblia să fie comercializată. Se mai poate argumenta și că în aceast fel, Scriptura este accesibilă public, oricui vrea să o aibă. De acord. Însă nu pot fi de acord cu o justificare teologică ce se revendică în ultimă instanță în mod năucitor tocmai de la mamona.
Nu cred că trebuie coborât atât de jos încât să se vorbească această limbă a banului, ci, atunci când există tentația în mijlocul creștinilor de a adopta atare terminologie, se cere intervenit la nivel de mentalitate. Scoborârea e deja alarmantă. Oamenii care gândesc în aceste categorii trebuie recuperați, nu încurajați și stârniți.
Cu drezina 
Nu se intelege prea bine ce combati matale aicisa.
E un fel de double entendre.
Una ar fi ca daca nu dai bani buni pe biblie, atunci n-are valoare (sau nu are aceeasi valoare). Prezumtia ar fi ca anumiti lideri spirituali (pastori teologi, de care or mai fi) avanseaza aceasta idee sore folosul turmei.
Alta ar fi situatia de fapt ca in Romania o biblie serioasa este accesibila numai pe bani foarte seriosi.
S-ar mai si subintelege in context ca nu esti de acord ca anumite surse sa faca din publicarea bibliei o intreprindere cu miza economica disproprotionat de mare in comparatie cu miza spirituala.
Chestiile astea se cam amesteca in text.
Costin,
Am încercat să grupez, într-adevăr, mai multe chestiuni care sunt puse de obicei în jurul subiectului. Asta nu atât din pricină că m-ar fi interesat toate (sau să le combat pe toate) cât mai ales că știu că sunt aduse pe post de contraargumente și am jucat oleacă preventiv. Da, era mai bine să clarific fiecare aspect, să duc ideea de la un capăt la altul, dar fundamental mă interesa numai faptul că este considerată justă ideea potrivit căreia numai cine plătește Biblia știe s-o prețuiască.
Eu as pune pariu ca ideea asta (ca numai cine plateste stie sa o pretuiasca) a aparut intr-o anume parte a „christiandom”-ului, pe unde unul din principiile de capatai se cheama „sola scriptura”.
Daca e sa ne intoarcem in vremuri imemoriale, biblia in sine (in diferitele ei forme) a fost prin excelenta un obiect comunitar si nu unul de uz personal. Da de cand cu domnul Guttenberg si mai nou cu de-alde Alan Turing si compania ne-am procopsit cu neasteptata binefacere ca orice om poate avea o biblie de „uz” personal. Si vorba lui Constantin Tanase: cu asta ce-am facut ? Cunosc un exemplu celebru in care biblia de studiu personal i-a fost foarte de folos personajului, si inca si mai de folos posteritatii. Ma refer la Johann Sebastian Bach.
Si pana la urma ce inseamana a „pretui Biblia” ?
Luca 11:28 in traducerea sfantului Ieronim: beati qui audiunt verbum Dei et custodiunt. Care la noi s-a tradus „fericiti cei ce asculta cuvantul lu-i Dumnezeu si-l pazesc”. Daca as fi fost eu traducator de meseria, as fi spus „fericiti cei ce aud cuvantul lu-i Dumnezeu si-i dau ascultare”. Dar noroc ca nu sunt.
Si la fel, in primele pasaje din Apocalipsa: „beatus qui legit et qui audiunt verba prophetiae et servant ea quae in ea scripta”.
Deci e clar: Biblia ca obiect in sine (carte sau, mai nou CD, mp3 – ca sa bucuram de interpretarea literala: sa auzim ! ) n-are nici o importanta. Biblia ca invatatura e ceea ce conteaza.
De abia de aici poate incepe discutia. Ca invatatura (orice invatatura) nu exista in sine, exista intr-o comunitate, si nici nu e o chestie neperisabila: ce bine ar fi daca n-am fi nevoiti sa facem nimic, si invatatura sa se pastreze ca un fel de otel inoxidabil. Si daca invatatura se pastreaza cu eforturi considerabile (cum ar fi efortul lui Cristian Badilita, dar asta e numai un exemplu) ce facem restul gasca ?
Deocamdata, nu facem nica. Sau ma rog, poate gresesc, dar asa percep eu realitatea. Si lasam mecanismele pietii sa rezolve situatiunea. Pana la urma, o editura, a facut investitia considerabila si a sponsorizat eforturile de a avea o traducere adecvata a textelor biblice in limba romana. Si au rezultat carti (ca obiecte supuse comertului ), cu un pret prohibitiv. Evident, nu e o situatie ideala, dar e mai bine decat nimic.
Apropos de alta discutie pe blogul tau, nu pare ciudat ca toata protipendada culturala nu a publicat o singura recenzie sau intampinare critica ?
Costin,
Nu pun pariu cu tine. Că mă tem că aș pierde… la scor :))
Când vine vorba de astfel de chestii, cred că „protipendada” vrea să lase „specialiștii” să se manifeste. Eu îmi manifest o singură speranță: să aibă omul resursele să ducă la bun sfârșit această întreprindere/caznă laborioasă.
Despre restul comentariului tău zic doar atât: n-ar da prea bine într-o anumită parte a creștinătății. Mai ales în partea… neo. D-aia nici n-o să zic nimic la biserică despre el 😉
conform logicii pe care o combati, la aceiasi editie, aceiasi marime, dar la pret diferit, o biblie este mai valoroasa pt individ daca e mai scumpa. hai sa le cumparam de le cele mai scumpe librarii sau sa facem licitatii sa vedem cine cu cit pretuieste o bilie. evident e absurd. pe vremea lui ceausescu le primeam pe gratis. dar acum daca le platim si banii se duc pt a face biblia accesibila unora care n-au bani sau acolo unde nu este admisa, o platesc. cind pot dau bani chiar daca nu cumpar pt cumparare de biblii.
@pasareaphoenixremixed
Da, sunt foarte de acord să se dea bani în acest fel pentru o Biblie. Deocamdată însă, nu prea știu edituri care comercializează biblii să dea pentru astfel de proiecte. Nici măcar nu susțin cercetătorii autohtoni care lucrează la noi traduceri.
Oricum, în cazul de care pomeniți, echivalarea Scripturii cu valoarea ei în bani nu există decât într-un sens superior.
30 lei o Biblie nu e mult. Are peste 1000 de pagini si este sub preţul unui roman de beletristică. Sunt şi ediţii mai scumpe. Dar şi aşa se poate observa că sunt la preţ de fabrică. Adică dacă vă gândiţi că cineva face bani din vânzarea Bibliei, vă înşelaţi.
Regret să vă contrazic. Am lucrat într-o editură și am auzit multe… Nu mă înșel. Bine-ar fi să aveți dreptate!
Anumite biblii sunt gratuite pentru că sunt suportate de anumite funaţii. Dacă biserica dvs va publica o biblie, ea va fi gratuită doar dacă o veţi suporta dvs ca enoriaşi. Altfel cum puteţi plăti facturile? Sau cine să plătească aceasta?
Chiar vi se pare mult 30 Ron? Am cumpărat până acum câteva Biblii pe care le-am făcut cadou. De la Mitropolia din Cluj. Ediţia lui Bartolomeu Anania. Costa 70 Ron. Format A4. Foi de cea mai bună calitate. peste 1200 de pagini. Cu multe adnotări. Eu m-am bucurat de această ediţie şi am dăruit-o cu plăcere şi la alţii.
Două bilete de film pentru o Biblie e mult? 4 kile de carne pentru o Biblie e mult? Un cartuş de kent pentru o Biblie e mult?
De ce dorim totuşi multe lucruri gratis? Ca să luăm mai multe!!! ;(
Faptul in sine de a vinde o Biblie nu mi se pare o problema, atata vreme cat asta inseamna acoperirea cheltuielilor. Ba, dimpotriva, o necesitate. Dar cand din vanzarea de Biblii se face profit, simt un fel de strangere de inima. Parca totusi nu reusesc sa asociez Cuvantul inspirat cu interesul financiar nud. Ceva ma deranjeaza in aceasta alaturare oarecum grotesca. Dumnezeu si Mamona sunt „promovati” simultan.
As privi aceasta „necesitate” ca pe o nefericita concesie facuta vremurilor, nu ca pe o mare realizare.
Si, oricum, in textul meu ma luptam cu justificare pe care o furnizeaza unii dintre „comercianti” care au aflat ei, nu stiu de unde, ca oamenii pretuiesc numai ceea ce platesc. Si atunci, hai sa profitam de asta. Eu cred ca oamenii trebuie invatati in Biserica sa pretuiasca si ceea ce nu platesc. Harul, de pilda, e dintre lucrurile ce nu pot fi platite, dar care pot fi pretuite.
De acord.
Făcutul de bani din Biblie este echivalentul schimbului de bani din Templu. Este de pedepsit şi de blamat. Iar cei ce fac asta se pot supune biciului Lui Dumnezeu şi izgonirii din Templu
Imi pare rau ca nu am citit articolul la timpul lui,poate il veti mai parcurge vreodata, stiu ca sunteti ortodox,sunt anumite formulari care ne tradeaza, inclusiv cum va denumiti, ortodox sunt eu, nu ma mandresc deloc cu ce voi spune in continuare dar vreau sa intaresc cele sustinute de Teofil: ortodocsii sunt mari maestri in furnizarea de servicii bisericesti pe bani. Acum vreo 13-14 ani, eram student anul II, ma casneam cu greaca, am intrat intr-o biserica , am rasfoit o carte expusa pe stand spre vanzare, am ajuns la ultima pagina si era stampilata cu un cuvant: GRATUIT dar in greaca! Foarte intrigat, am mers pe fir, poti sa afli multe dupa ce descoperi un capat de fir, pur si simplu te tii de el, are el grija sa te duca unde trebuie! Deci, rezultatul, un armator grec a facut donatie Bisericii Ortodoxe Romane 5 milioane de dolari pentru a se tipari carti religioase care sa fie distribuite in mod gratuit! Fara cuvinte…., nu cartile…., ci situatia! Asta e lumea in care traim, comert cu cele sfinte!
Vezi cum poți ajunge detectiv învățând greaca? 😉