Curtea Constituțională – ogradă de orătănii?

Curtea Constituțională a României funcționează parcă după principiul curții cu orătănii: cel mai „cocoș” sau mai „curcan” se face stăpân și dictează anularea unor legi sau amputarea lor. Stranii făpturi mai populează această Curte care ar trebui să fie dintre cei mai imparțiali și credibili garanți ai democrației. Că doar Constituția este cea care ne spune ce drepturi și obligații fundamentale avem ca cetățeni.

Când colo, surpriză! Curtea este sesizată cum că – acum – legea după care funcționa ANI nu este constituțională. Legea e mare – zice careva – nu a fost anulată toată. Nu, ci doar articolele care permiteau ANI să solicite intervenția instituțiilor puterii judecătorești. Acum agenția poate verifica orice vrea, dar să nu mai spună la nimeni.

Asemăntător a procedat aceeași îmbâcsită Curte și cu CNSAS, când Voiculescu s-a mișcat abil ca să-și apere poponețul. Se pare că CC își dă seama că legile sunt problematice numai în momente cheie. Chiar în această perioadă, se spune „pe surse”, ANI demarase verificarea unor judecători de la CC. Așadar, CC face o mișcare din condei și anihilează însăși instituția de control. Judecătorii devin dumnezei absoluți.

Dar să presupunem că știrea „pe surse” e falsă și că CC-ul pur și simplu veghează dezinterestă la constituționalitatea legilor. O seamă de întrebări se ridică din negura procedurilor. Ceva e fundamental eronat în democrația românească. Sau cineva are tot interesul ca lucrurile să nu funcționeze.

Dacă s-ar fi vrut ca legile să fie toate garantat democratice, se putea cere printr-o lege – măcar pentru cele care vizează separarea puterilor în stat, verificarea bunei funcționări a instituțiilor reprezentative – un aviz consultativ înainte de promulgarea legii. Odată dat acest aviz, CC să nu mai aibă ulterior dreptul să revoce decizia de constituționalitate decât cu urmări de vreun fel sau altul. Altfel se poate juca cu orice lege și mai ales cu nervii noștri. Ceea ce nici nu ezită să facă.Citește mai mult »