Bani pentru cartea lui Ionatan Piroșca

În general, nu sunt un mare fan al campaniilor pe internet. Dar trebuie să admit că unele își au rostul și legitimitatea lor. Iar internetul are un mare avantaj în acest caz: poate fi un paravan în calea manipulării. E mult mai greu să refuzi un om când îl privești în ochi și mult mai simplu să-l ignori când citești despre el într-un text. De aceea am îndrăzneala să aduc în discuție acest proiect, lăsând decizia la libera alegere a fiecăruia.

Mai mulți prieteni ai lui Ionatan Piroșca (inițiativa vine de la Liviu Mocan, Radu Feldiorean ș.a.) au decis să scoată în condiții grafice deosebite cartea Trecerea prin icoană (vol. II). Prima parte a acestei cărți a apărut la Editura Hypogrammos la sfârșitul anului trecut și a fost tipărit pe spezele autorului (și a celor care l-au sprijinit cu bani).

Pentru cel de-al doilea volum însă e nevoie de bani serioși (vreo 9.500 lei), din care s-au adunat cam o treime. Cine dorește poate să contribuie cu orice sumă în contul indicat mai jos. Anunțul este mai ales pentru cei care-l cunosc pe autor sau care îi știu poezia. Dar, de contribuit, poate contribui oricine simte imboldul.

Starea sănătății lui Ionatan îl determină să nu mai poată face turneele cu care ne obișnuise, în cursul cărora își lansa volumele proaspăt publicate prin diferite orașe (venea în Oradea, Cluj, Arad, dar a fost și în Iași, București, Brașov etc.). Nu știu cât de eufemistic se cere să fiu, dar precizez că poetul nostru brăilean este suficient de bolnav încât să ia serios în calcul posibilitatea ca acest volum să fie ultimul antum.

Iată datele necesare donației (așa cu mi-au fost furnizate de către sculptorul Liviu Mocan):

ROPRINT CLUJ
RO56RNCB0106026601860001
BCR CLUJ

Cu mențiunea ABSOLUT NECESARĂ: Plată contract 85. Dacă nu se face această specificație, banii nu vor fi direcționați către acest proiect. E de preferat ca sumele donate să fie confirmate și prin email la adresa liviumocan [at] gmail.com.

Cine vrea poate să preia acest text și să-l posteze pe blogul sau site-ul propriu. Citește mai mult »

Reclame