Postat de: Teofil Stanciu | 23/03/2010

Mi-am văzut viitorul (?)

Sursa: deviantART.com

Sursa: deviantART.com

O sindrofie familială. Cu circuit închis. Lume multă. Mâncare bună. Voie bună. Mulţi juniori gălăgioşi. Toţi minori. Toţi plini de energie. Toţi călare pe singurul calculator din încăpere. Inclusiv cel mai mic – 3 ani.

În faţa lor, un joc. Nu ştiu cum se chema. Dar un joc violent. Cu un tip care trage oameni afară din maşini şi le ia locul. „Vrei să poţi omorî oameni?” întrebă unul. „Că eu ştiu parola pentru arme…” „Da, vreau”, răspunde celălalt. Amândoi sunt crescuţi în biserică. De dimineaţă au fost la grupele de copii. Acum vor să… omoare oameni. Iar cel de 3 ani stă chiar în faţa monitorului să nu scape nimic.

Ce-i de făcut? – vorba lui Cernâşevski şi Lenin. Păi, întâi de toate trebuie sărit la jugulara părinţilor. Că sunt inconştienţi. Că sunt indolenţi. Că n-au autoritate în faţa copiilor. Adevărate toate. Dar băgaţi voi mâna în foc că nu veţi ajunge la fel? De obicei, cei mai feroci dintre critici sunt cei cu musca pe căciulă. Ei ştiu să spună tuturor ce ar trebui să facă. Mai sunt şi sfătoşii care, deşi au experienţă până la genunchiul broaştei, mustesc de înţelepciune. Aşteptăm ordonanţele dumneavoastră!

Nu zic că părinţii ar trebui absolviţi. Dar eu unul m-am cam săturat de cei care nu fac decât să le dea periodic în cap, arătându-le cât sunt de proşti. Iar când e să le ofere soluţii, vin cu nişte clişee şi reţete abstracte, impersonale. Completamente nefuncţionale. Și inutile.

Orice s-ar spune, părinţii trebuie să pună o pâine pe masa familiei. Iar acest lucru poate costa uneori foarte scump. Cei care gândesc în perspectivă încearcă şi să pună un ban de o parte pentru studiile (eventuale) ale urmaşilor sau pur şi simplu ca să le ofere un punct de pornire în viaţă. În timpul care le rămâne, mai trebuie să şi comunice cu pruncii, să-i mai şi înveţe câte ceva. Din ce ştiu ei. Dar de multe ori ştiu şi ei ştiu doar literă moartă, prejudecată seacă… Aşa au fost învăţaţi.

Mulţi dintre părinţii n-au habar cum să deschidă un messenger, în vreme ce copilul său are id şi pe mess şi pe skype. Destui părinţi cu vârste între 30-40 de ani ştiu mai puţin despre calculator decât băiatul sau fetiţa lor din clasa a V-a. Dar ce pot să facă? Învăţătorii şi profesorii le cer copiilor să se „documenteze” pe internet. Le cer „referate”. Probabil că or fi având o doagă lipsă. Ori pur şi simplu încearcă să-i pună pe elevi să facă şi ceva util dacă tot stau toată ziua „pe net”.

Cercul e vicios. Profesorul cere, copilul cere, părintele nu înţelege. Profesorul crede că… părintele ar vrea să… Din toată această poveste, câştigă industria jocurilor. Care face noi prozeliţi. Câştigă şi operatorii de telefonie, că se adună abonaţi.

În tot acest timp, în biserici se dezbat probleme fundamentale, de tipul: cerceii sunt spirituali sau nu?; din ce traducere a Bibliei e de preferat să citim?; cum trebuie să gestionăm bugetul?; cât de scurtă e o fustă indecentă?; care e definiţia „machiajului decent”, în contrast cu „machiajul strident”?; etc.

Poate că am o predispoziţie înnăscută spre fatalism, dar am impresia că viitorul ne scapă printre degete. Învăţământul instituţional e vraişte, iar problemele morale şi educaţioanale pe care le ridică noua generaţie ne depăşesc. Pastorii vituperează împotriva televizorului, dar îşi presară predicile cu ştiri de protv şi cu perle din discursuri politice. Are we doomed?

N-am auzit încă despre o campanie demarată de creştini împotriva violenţei la care sunt supuşi copiii (prin ştiri oribile, jocuri pe calculator incredibil de sângeroase). Am auzit despre tot felul de scrisori deschise, întredeschise sau confidenţiale pe diverse teme (unele mai „stringente” decât altele), dar cele mai multe vizează fie trecutul, fie un prezent imediat şi ambiguu.

Să-mi stăvilesc totuşi văicăreala. Există destule preocupări bune. Unele dintre bătălii or fi necesare, nu zic ba. Dar prea manifestă şi creştinii – indiferent de culoare – propensiune către subiectele politicii specifice, nu spre problemele profunde şi cu bătaie lungă. Senzaţionalismele ieftine ne apar şi nouă ca fiind mai importante decât educaţia copiilor.

Cu siguranţă e greu să fii părinte. Uşor e doar de vorbit. Sau când ai bani şi nu te strofoci 12 ore ca să supravieţuieşti cu toată casa ta. De aici şi vine uneori distanţa dintre cei care împart sfaturi cu generozitate şi cei care n-au vreme să le pună în practică. Ei nu trăiesc nicidecum în aceeaşi lume. Sunt caste diferite.

N-am idee ce e în creierul unor copii pentru care a ucide un om face parte dintr-un joc amuzant. N-o să trag concluzia excesiv determninistă că aşa vor proceda şi în viaţă. Dar sunt convins, pe de altă parte, că nu vor rămâne nemarcaţi. Cum gândesc astfel de oameni? Ce valori (mai) pot ei digera şi apăra? Ce decizii vor lua? Aceştia sunt viitorul nostru. În vreo 30 de ani ne vor conduce, în vreo 40 vor deţine aproape exclisivitate asupra mecanismelor puterii.

Cred că mi-am văzut viitorul şi m-am înspăimântat puţin. Cuvintele au alt sens în acest viitor. A ucide nu mai înseamnă chiar a ucide. A trăi este în relaţie directă cu numărul de vieţi disponibile. Iar când acestea se sfârşesc, nu ieşi afară din joc, ca pe vremuri, ci… mori. Despre mântuirea sufletului şi despre iubire încă nu se vorbeşte în acest viitor.

Ce mă îngrijorează e faptul că aceşti copii nu dispun de o grilă, de un filtru valoric pentru agresiunea la care sunt supuşi. N-au repere, oare la ce s-or fi raportând? Sau vor raporta tot ce urmează la ceea ce acumulează acum?

Mi-e foarte greu să cred că vor adopta „valorile tradiţionale” ale familiei când ei simt instinctiv că deţin un fel de superioritate asupra părinţilor, că au acces la un univers ezoteric. Când îşi vor da seama şi că această diferenţă se constituie ca putere, atunci cum să mai ia de bune nişte principii slabe şi lipsite de actualitate?

Familia, se ştie, e asediată pe toate părţile. Dar nu cunosc personal prea mulţi oameni preocupaţi să găsească soluţii consistente şi cu bătaie lungă la aceste probleme. Mult mai mulţi sunt interesaţi – mă refer la creştini – de imediatul propriilor biserici, de activităţile mărunte care ne mănâncă timpul şi nervii, în vederea perpetuării „speciei”. Viitorul e încă departe, el poate să mai aştepte. Ăștia micii mai au vreme…


Responses

  1. Ca lumea nu merge din succesuri in succesuri o spunea si Inteleptu acu ceva mii de ani.
    Atitudinea fata de „problema” educatiei copiilor nostri vine din dragostea pentru ei care ne face aware de limitele noastre ca parinti. Nu e rau si nici bine, e natural. Adica bine🙂

    Cand am citit introducerea ta nu reuseam sa-mi scot din minte jocurile copilariei cand ne „omoram” prietenii cu pistoale din lemn. Am incercat sa fiu revoltat si eu dar nu ma lasa inima.

    Exercitiile de genul asta sunt un fel de experimente cinematice, flash-uri din lumea imediata, crop-uri din peisajul social. Bune ca fitness spiritual, de observare a lumii din propriul unghi etic.

    Mai la subiect: sunt de acord in mare parte ca exista in permanenta pericolul ca prioritatile parintilor sa fie perturbate de urgentul materialului desi dragostea (care acopera totul – adica are o arie mare de acoperire mai rau decat Vodafone) reuseste sa scurtcircuiteze in final circuitele-mirror pe care hackerul de serviciu le pune constant la indemana

    • sam,

      Singurul lucru care mă nedumerește aici e faptul că acele împușcături de odinioară erau imaginate. Acum totul e „live”, cu exemple, cu sânge împroșcat, cu lovituri date firios, cu icnete și răgete. Psihologii zic că imaginile nu pot fi judecate critic, fiindcă se „lipesc” de creier. Nu știu exact care e mecanismul. Dar e clar că nu degeaba se folosesc chestii subliminale în televiziune și radio, nu în ziare. Există o „slăbiciune” care este exploatată.
      Deci nu jocul în sine cred că e problema, ci detaliile lui, calitatea imaginii, felul în care impresionează retina și mai ales creierul. De asemenea, lipsa reperelor îmi pare o problemă aici. Noi când ne jucam, îmi amintesc că imaginam un război, în care unii erau nemții, alții românii sau mai știu eu. Dar în acest joc există un individ care omoară oameni ALEATOR, fără să-i fi făcut ceva. Iar el este, în esență, un infractor, care fuge de poliție și trage cu bazooka în orice mașină cu girofar. Mă tem că asta nu mai are aceeași inocență.

      • Te intrebai: ”Există o „slăbiciune” care este exploatată.”. Eu întreb (si te întreb) la randu’mi : Voința, dârzenia, puterea individului nu sunt exploatate?

  2. sa vezi ce interesant e cu 3 baieti in casa! nu avem jocuri. singurele jocuri sutnpe unul din telefoanele mobile, dar se mai evadeaza la vecini! nu avem tv decit 4 ore pe saptamina si atunci sub control si chestii inocente, dar mai exista bunicii fara cenzura.
    in esenta nu poti evita contactul cu violenta, dar si psihologia mai spune ca unii reactioneaza intr-un fel si altii in altul, adica unii violent altii nu. nu exista posibilitatea de a afla cine cum va reactiona mai tirziu. in mod normal dupa 1945 cea mai mare parte a barbatilor angajati in razboi ar fi trebuit sa fie extrem de violenti si sa sufere de soc post traumatic. cu toate astea dupa razboi, nu s-au intimplat mari catastrofe si „ne-am reglat”. la noi mai grav s-a manifestat efectul comunismului.
    tin minte ca in urma cu ceva mai mult de 20 de ani ne jucam la servicu la calculator jocuri de genul chucky, aparent inofensive sau altele cu un avion ce decola si avea o misiune, bombarda etc si iar ateriza de unde a plecat. in esenta jocurile nu erau orientate spre atac si spre aparare. acum e alta faza. in curind vor fi cele cu realitate virtuala mult mai reale.
    dar asa cum spui cred ca bisericile inca mai cotrobaie prin colturi dupa soricei fara sa vada probleme reale, dintre care ai mentionat citeva.
    poate as fi vrut sa fi dezvoltat unele aspecte mai mult, daca reusesti faci 2 articole daca nu 3 fiecare cu specificul sau,

  3. Sunt si jocuri creative in care trebuie sa construiesti,sa te organizezi.Parintii sunt vinovati de ceea ce cumpara copiilor.Tot parintii sunt cei care trebuie sa-i cotroleze, ca stiu sau nu sa utilizeze un pc.Cum se face?Te asezi langa copilul tau si vezi ce face.TREBUIE sa ai timp,daca nu,ti-l faci!Ca sa castigi increderea copilului nu ‘sari’ imediat pe el cu interdictiile.Mai mult,joci un pic si tu si apoi spui ceva de genul:ce plictisitor,ce prost facut e,nu e instructiv….fiecare utilizeaza propriile argumente.Io am jucat wow cu fiul meu ca sa pot controla atat ce face cat si timpul petrecut la pc.Din wow imi plac doar filmuletele de prezentare🙂 dar m-am distrat impreuna cu fiul meu timp de o ora, in schimb ‘m-am ales’ cu un baiat ascultator. prietenos si cooperant🙂

  4. noi suntem la faza de scris „ce ne-a placut la scoala” si puz cite o poua de pe net. pacat ca atunci cind dai dupa poze de pisici, de ex, iti apar cam multe mîţe pe 2 picioare ce nu prea au blană! si asa am invatat sa apas si eu pe taste ca nebunu ca sa scape aia mici de imagini pt adulti.

  5. :))) glumesti! Daca scrii ‘poze cu pisici’ nu ti se deschid site-uri ciudate, doar daca folosesti alte cuvinte cheie pe care cu siguranta le-ai utilizat tu ! :)))

  6. @alexandru nadaban

    Într-adevăr, există niște teme care merită dezvoltate. Dar mărturisesc că la unele n-am „tupeul” să mă înham. Mai las să treacă niște vreme…

    Există o corelație destul de directă între anii postbelici și generația baby-boom, din câte știu eu. Iar apoi, aceștia s-au ocupat de ’68. Deci oarecare condiționări tot se pot identifica.
    Adevărul e că se pot face doar presupuneri vizavi de ceea ce urmează să se întâmple. Constat, de pildă, o lâncezeală ce se manifestă ca „băltire” fizică a copiilor. Nu mai vor să se joace afară. Americanii au deja foarte mult de furcă din cauza obezității infantile. Sunt fel de fel de consecințe. Cel mai mult mă preocupă cele interelectuale și morale.

  7. @Napoca de Ardeal

    Repet. Prefer să nu-i incriminez prea tare pe părinți. Mulți dintre ei nu reușesc să conștientizeze că ar putea să vină un pericol din internet. Lipsiți de experiența computerului și a posibilităților nelimitate deschise de www, au și o bună credință aproape naivă. Unde mai pui că au trăit și multă vreme în „serele” evanghelice (unii dintre ei). Așa că „lumea” îi ia cam pe nepregătite.

    Cred că biserica are un rol educativ deosebit de important, pe care nu reușește să și-l asume.
    Cum spuneam, a devenit o modă în România să dai ca temă elevului să culeagă informații de pe net. Părintele este pus astfel în fața unei dileme: ia copilul note proaste (la cine știe câte materii) sau îi iau calculator?

    Cât despre supravegheat… merge până la o vârstă. Dar și atunci dacă ai timp și un minim de cunoștințe tehnice necesare.

  8. La faza cu pisicile… google are „safe search” la imagini și, din câte am „pățit” eu chiar funcționează eficient.

  9. […] sau relatări violente. Există o întreagă industrie de produs material violent adresat copiilor. Nu cred că e sănătos ce se întâmplă în această […]

  10. Cred că părinţii greşesc prin lipsa de comuniune cu copiii. Dar poate şi aici e ceva grav. Poate ajunge copilul să-şi omoare tatăl în Quake. Sau tatăl copilul. …

    Totuşi dvs aţi sesizat jocul pentru că aţi intrat în contact cu ei. Şi o problemă semnalată este pe jumătate rezolvată. Iată că acum iniţiaţi diverse dezbateri pentru o rezolvare completă. Avem bilete în acelaşi tren şi până la destinaţie mai depănăm povestiri.

    • Hmmm. Sper să reușim mai mult decât să povestim. Sau: sper să nu fie pe atât de grav pe cât (îmi) pare și să râdem cu toții la final.

  11. Pe vremea copilariei noastre si noi incercam a introducem in manifestarile noastre ludice scenele vazute in filmele de actiune. Imi amintesc cu cata ,,seriozitate” o faceam si nu de putine ori imi ingrijoram parintii care ma amenintau ca-mi vor interzice sa mai vizionez astfel de productii. Astazi, amintindu-mi acest aspect le spun sa fie fericiti ca nu m-au ,,prins” vremurile de acum, copil. Privind uneori cate un film de actiune in anii ’60 – ’70, care atunci era in voga, cu ochii de astazi, imi inchipui ca daca as fi fost acum la varsta ,,inocentei” l-as fi receptat ca fiind extrem de ,,neconvingator”.

    Ma gandesc ca poate suntem prea marcati de relele si bunele din copilaria noastra, poate am fost formati dupa un tipar anume si acum, neputinciosi in a intelege prea bine prezentul, judecam excesele minorilor actuali folosind ca etalon fostele noastre excese. Cu alte cuvinte abaterile noastre erau mai digerabile decat ale lor. Nu stiu … poate avem o neputinta … Dar in mod cert anumite schimbari sunt de domeniul evidentei. Am in vedere ceea ce insemna un film de actiune clasic, realizat sa zicem, la Hollywood, prin anii ’70 si ce inseamna unul realizat tot acolo, astazi. Vom vedea in cel de acum violenta cat mai explicita, sexualitate cat mai explicita, vulgaritate cat mai explicita si morala cat mai putin explicita. Te intrebi la sfarsitul vizionarii filmului care a fost sensul acestuia in afara depasirii limitelor in materie de efecte speciale. Pentru cum se poate face o istorie a mentalitatilor pe baza istoriei filmului putem compara ,,Christosul” lui Zefirelli sau al lui Passolini cu cel al lui Mel Gibson. Nu spun ca ultimul nu ar fi o reusita dar, totusi, cata diferenta.

    Sa nu fiu inteles gresit: nu vreau sa cadem intr-un moralism ieftin si sa consideram ca productiile cinematografice ar trebui sa fie niste indrumare seci de ,,cum sa te comporti in viata”, rigide precum un curs de circulatie rutiera. Un film bun trebuie sa aiba mister, sa-l oblige pe privitor sa gandeasca, sa nu fie explicit. Dar un film bun trebuie, de asemenea, sa aiba ceva in plus fata de simpla ridicare a nivelului de adrenalina. Altfel vom ajunge niste ,,incapabili” emotional din cauza exceselor pe care le ,,vom inghiti” constient sau nu. Daca asta le este rezervata celor care sunt minori acum (si se prea poate ca tocmai asta sa le fie rezervata) atunci nici eu nu vad viitorul prea bine. Am dat exemplele de mai sus nu pentru a ne pune pe noi cei care acum am ajuns la maturitate, pe o treapta superioara celor care sunt cu o generatie sau doua dupa noi. Nici vorba. Dar cred ca etaloanele erau totusi altele. Excesului i se puneau destul de multe bariere. Nici cantitativ nici calitativ nu am fost atat de intoxicati.

    Parte si mai proasta este ca situatia pare a nu se opri aici. Uitati, pentru ca tot am intrat in zona filmului: cu ceva timp in urma am urmarit in miez de noapte un film oarecare, de actiune, plin beton de violenta si ceva sex. In partea dreapta jos a ecranului aparea cercul cu numarul care indica varsta minima indicata pentru vizionarea filmului. Acesta era 16. Peste un an intamplarea a facut ca butonand de la un canal la altul sa dau peste acelasi film in care cercul indica tot numarul 16. Dupa inca un an … iar dau de filmul cu pricina si inevitabil vad si cercul cu varsta recomandata. Insa in acest cerc … ce sa vezi … numarul nu mai era 16 ci 12. Atunci mi-am dat seama ca am imbatranit prea repede. N-am implinit patru decenii de viata si deja nu mai tin pasul cu timpul.

  12. […] la prezența lor în public și în social-media? Mamele lor sau tații lor știu să folosească un dispozitiv conectat la internet și știu ce riscuri prezintă prezența în rețelele de socializare? Nu cumva le-au cultivat […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: