Mi-am văzut viitorul (?)

Sursa: deviantART.com
Sursa: deviantART.com

O sindrofie familială. Cu circuit închis. Lume multă. Mâncare bună. Voie bună. Mulţi juniori gălăgioşi. Toţi minori. Toţi plini de energie. Toţi călare pe singurul calculator din încăpere. Inclusiv cel mai mic – 3 ani.

În faţa lor, un joc. Nu ştiu cum se chema. Dar un joc violent. Cu un tip care trage oameni afară din maşini şi le ia locul. „Vrei să poţi omorî oameni?” întrebă unul. „Că eu ştiu parola pentru arme…” „Da, vreau”, răspunde celălalt. Amândoi sunt crescuţi în biserică. De dimineaţă au fost la grupele de copii. Acum vor să… omoare oameni. Iar cel de 3 ani stă chiar în faţa monitorului să nu scape nimic.

Ce-i de făcut? – vorba lui Cernâşevski şi Lenin. Păi, întâi de toate trebuie sărit la jugulara părinţilor. Că sunt inconştienţi. Că sunt indolenţi. Că n-au autoritate în faţa copiilor. Adevărate toate. Dar băgaţi voi mâna în foc că nu veţi ajunge la fel? De obicei, cei mai feroci dintre critici sunt cei cu musca pe căciulă. Ei ştiu să spună tuturor ce ar trebui să facă. Mai sunt şi sfătoşii care, deşi au experienţă până la genunchiul broaştei, mustesc de înţelepciune. Aşteptăm ordonanţele dumneavoastră!

Nu zic că părinţii ar trebui absolviţi. Dar eu unul m-am cam săturat de cei care nu fac decât să le dea periodic în cap, arătându-le cât sunt de proşti. Iar când e să le ofere soluţii, vin cu nişte clişee şi reţete abstracte, impersonale. Completamente nefuncţionale. Și inutile.

Orice s-ar spune, părinţii trebuie să pună o pâine pe masa familiei. Iar acest lucru poate costa uneori foarte scump. Cei care gândesc în perspectivă încearcă şi să pună un ban de o parte pentru studiile (eventuale) ale urmaşilor sau pur şi simplu ca să le ofere un punct de pornire în viaţă. În timpul care le rămâne, mai trebuie să şi comunice cu pruncii, să-i mai şi înveţe câte ceva. Din ce ştiu ei. Dar de multe ori ştiu şi ei ştiu doar literă moartă, prejudecată seacă… Aşa au fost învăţaţi.Citește mai mult »

Reclame