M. Oprea vs. Vl. Tismăneanu: cine-i cel mai anticomunist din România?

Încă nu s-au stins cu totul reverberaţiile concedierii lui Marius Oprea. Mare scandal, mare tărăboi. Că Oprea era cel mai anticomunist dintre anticomunişti. Că el era Luptătorul prin excelenţă, că era un simbol, că era, că ştia, că putea, că aşa şi pe dincolo.

Încă în urmă cu un an remarcam că fiecare – în România noastră confuză – are propriul lui comunism şi anticomunism. Pe atunci, Oprea administra anticomunismul lui Tăriceanu. Iar Tismăneanu era cavalerul aruncat în lupta cu fantomele comuniste de către Băsescu – primul mandat. N-avea cum să iasă bine…

Între timp, Tăriceanu a fost scos de pe traiectoriile de referinţă, virând către cvasi-anonimatul unui membru de partid. În locul lui s-a instalat – bine! – Crin Antonescu. Nu mică mi-a fost uimirea când l-am auzit pe acesta din urmă deplângând – la Firea în emisiune – soarta adevăratului-cel-mai-competent-anticomunist-din-România. Nu ştiu de ce îmi seamănă cu adevăratul-cel-mai-mare-rege-al-manelelor. Poate că e doar intransingenţa mea de vină.

Fac o mică incursiune în istoria ultrarecentă a României. Acest Antonescu îngrijat de soarta arhivelor şi elucidării trecutului declara – când interesul politic i-o cerea – că el şi partenerul său (ex-preşedintele Geoană) nu mai sunt preocupaţi de trecut, ca alţii, ci pe ei îi interesează de acum numai viitorul. Am auzit declaraţia eu însumi şi cred că poate fi scotocită prin vreo arhivă de emisiuni de la Antena 3. Dacă nu s-o fi volatilizat.

Ca urmare a acestei emancipări de sub povara trecutului, PNL-ul şi PSD-ul au avut tupeul să-şi dea mâna în chip simbolic peste cadavrele Timişoarei. Sau să ignore Proclamaţia de la Timişoara cu care partidele istorice au fost multă vreme solidare. Fără să se ia seama că toate acestea poartă încă simbolul luptei anticomuniste şi fără ca vreun resort adânc să se mişte în politicienii care voiau să scape ţara de „ciuma” PDL-istă.

E o mare ipocrizie şi o nesimţire pe măsură să te prefaci dintr-odată preocupat de o temă care te incomoda vădit cu câteva luni înainte. Toate astea numai pentru că ţi-ar putea aduce un capital politic suplimentar. A te plasa mereu în opoziţie făţişă cu preşedintele ţării a devenit cea mai inteligentă metodă de a face politică în România anului 2010?

Recent l-am auzit pe acelaşi Crin declarând la postul public că dumnealui este foarte „pătimaş” când vine vorba de a discuta despre trecut. Poate că aşa se explică faptul că în compania lui Geoană era nevoit să treacă trecutul sub preş. Ca nu cumva patima să-i joace o festă, precum lui Ion Pop al Glanetaşului. Iar la urmă să se trezească şi fără Geoana lui şi fără moşioară.

Să presupunem de dragul armoniei naţionale că doar vederea mea e strâmbă. Că, în realitate, Antonescu a vrut binele ţării ş.a.m.d. Să spunem că poate fi absolvit de această prezumţie de duplicitate pe care o sugerez. Şi că, de fapt, omul este profund consecvent cu sine însuşi, orice va fi însemnând asta.

Totuşi mai rămâne o pecingine stranie care se extinde peste corpusul politic românesc. Originea ei vine taman din manifestul lui Marx şi Engels. Acolo se chema „luptă de clasă”, dar poate fi uşor transpusă în orice alţi termeni şi adaptată la orice alt context. Fundamental rămâne un discurs maniheist, unde noi suntem bunii şi ceilalţi răii. Unde lucrurile sunt albe şi negre, fără nuanţe şi fără posibilitate de mediere.

E mai mult decât evident pentru orice om cât de cât lucid în ţara asta că nu tot ce a făcut „dictatorul” Băsescu e prost. La fel cum nu tot ce a întreprins îndărătnicul Tăriceanu e corupt. Fiecare are calităţile şi defectele, realizările şi eşecurile sale. Toţi politicienii au bubele proprii. Angelismul pe care şi-l atribuie unii este improbabil şi sub nicio formă credibil.

Însă diabolizările reciproce fac parte din arsenalul extremismelor, al sistemelor dictatoriale. Aşa se face că toate partidele româneşti rămân sub aceeaşi umbră nefastă a comunismului, semănând zâzanie în popor. Politica ar trebui să fie, potrivit definiţiei, arta care să ne ajute să coabităm. În schimb e arma care ne ajută să culpabilizăm fără discernământ.

Comportamentul politic al şefului liberalilor seamănă mai degrabă cu cel al unei iubite trădate decât cu al unui om cu capul bine prins pe umeri. Să îţi propui să distrugi un partid – oricât de corupt ar fi (atâta vreme cât acesta nu e unul extremist) – sau să fixezi ca obiectiv refuzul dialogului cu un preşedinte care, până una-alta, nu a dovedit că ar fi dictatorul înspăimântător despre care eram avertizaţi, seamănă mai degrabă cu un mecanism de defulare a unor frustrări emoțioinale îndelungate.

Revenind la disputa cu privire la cel mai anticomunist, nu pot să cred că există numai unul singur în toată ţara. Îmi aduc aminte că Tismăneanu era de multe ori căutat, citat, invocat ca un cercetător al comunismului. Am văzut că în raportul prezindeţial întocmit de comisia condusă de acelaşi personaj e trecut şi numele tatălui său. Poate că sunt naiv, dar dacă era atât de filo-comunist, nu putea să-şi spele puţin genealogia? Pe cine interesa un individ relativ nesemnificativ în economia întregului?

Cum poate un cripto-comunist să prefaţeze un volum de Monica Lovinescu? Şi încă Etica neuitării, în care se demască o serie de mişmaşuri făcute înainte de ’89? Admit şi că s-ar putea să greşesc. Merg mai departe şi nu exclud ca Tismăneanu să fi fost spionul Securităţii în America. Că totul n-ar fi fost decât o mare prefăcătorie. Rămâne însă limbajul, demonizarea, toate făcute într-un climat viciat de aluzii fără acoperire, de afirmaţii neprobate şi demagogie găunoasă.

Dacă PDL-ul/Băsescu vor să îndulcească pe cât posibil comunismul, cum se face că televiziunea lui Băsescu (B1 TV), dezgroapă de un an întreg povestea cu „revoluţia” – activitate cu consecinţe absolut imprevizibile? Cum se face că PNL-ul n-a adoptat legi care să-i faciliteze activitatea lui Oprea, dacă lucrurile sunt atât de clare în tabăra liberală? Cum se explică rezistenţa lui Oprea timp de un an cu Boc prim-ministru? Chiar aşa de puternic era încât să ţină piept coaliţiei PSD+PDL? Sunt lucruri care nu se potrivesc. E clar că, în ciuda emfazei cu care se vorbeşte, adevărul e rostit parţial şi în acest caz.

Nu pledez pentru Tismăneanu, aşa cum nu pledez nici pentru Oprea. De la distanţa la care mă aflu eu, nu mai cred foarte tare în niciunul. Mai ales că România şi-a distrus sistematic posibilitatea unei confruntări cu trecutul şi asumării lui. Iar partidele, oricare s-a perindat pe la conducere, n-au avut voinţa politică necesară unei abordări frontale a temei trecutului comunist. Dar insist că ar fi mult mai folositor să se renunţe la această dialectică bipolară şi exclusivistă în care noi suntem îngerii din oastea arhanghelilor, iar ceilalţi sunt demoni ridicaţi din iad.

Însuşi faptul că se recurge la asemenea discursuri e, în opinia mea, dovada involuntară că fiecare tabără are un interes ascuns, o miză nemărturisită. Altfel nu văd cum se poate explica încrâncenarea aproape la limita fanatismului verbal. Personal sunt covins că nu mai există în prezent vreun partid în România care să aibă interesul să se afle adevărul indiferent de costuri. Aşa că atunci au făcut şi din acest subiect un prilej de speculă electorală – în cea mai bună tradiţie iliesciană.

Nu am invocat în această discuție PSD-ul din pricina faptului că, în ciuda oricăror speranțe, Iliescu a rămas pe mai departe un guru pentru „tinerele vlăstare” de partid. Deci la ei n-au cum vorbi de anticomunism autentic deocamdată.

Reclame

4 gânduri despre “M. Oprea vs. Vl. Tismăneanu: cine-i cel mai anticomunist din România?

  1. O privire de pe o anumita parte a baricadei dar care apartine unui om pe care-l respect, pentru talent cel putin, gasesti la Dorin Tudoran pe blog. Dar poate ai citit deja.

    • sam,

      Cred că am dat o tură pe blogul lui Tudoran. Știu despre dizidența sa încă din facultate. Dar mărturisesc că nu am aprofundat povestea anticomunismului său actual. Ce mi-e stranui totuși e faptul că oriunde stau doi intelectuali români mai mulți ani, se nasc trei tabere conflictuale. Foarte rar am văzut intelectuali apreciindu-se (dacă nu stau de aceeași parte a hățișului). Mă gândesc numai la ICR. Nimeni nu mai știe care e adevărul acolo. Mi-ar plăcea să văd niște personalități de referință, dar am cam renunțat să le mai caut. E mult prea complicat. Prefer un fel de respect distant. Greșesc?

  2. Zic ca merita citit daca vrei sa afli detalii la subiect, omul e implicat oarecum direct si are informatii din care poti deduce si singur cam care e miza.
    Il citesc cu placere si pentru eleganta dialogului de acolo desi nu sunt foarte interesat de temele propuse.

  3. sam,

    Făgăduiesc să încerc să parcurg textele lui Tudoran. De când am aflat că are blog tot mi-am propus, dar se pare că n-a fost de ajuns.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s