Postat de: Teofil Stanciu | 08/03/2010

Avatar sau The Hurt Locker?

Când scriu chestia asta, încă nu se știe cine va da marea lovitură la Oscaruri. Avatar concurează cu The Hurt Locker. Eu sper ca astea două să fie marile decepții, marii perdanți ai galei. Dar niciodată nu știi la ce să te aștepți de la American Academy. S-ar putea ca treaba asta cu Irakul să-i atingă profund la inimioară.

Am văzut și The Hurt Locker în seara asta, pe ProTv. Oi fi eu de vină, dar n-am rămas cu mare lucru. Și mai ales nu înțeleg cum poate candida la Oscar pentru cel mai bun scenariu. Multă vreme tot am așteptat să înceapă filmul. Că am prins ideea cu dezamorsarea bombelor, dar altceva nu se mai întâmpla nimic. Dialogurile erau banale. Filmul părea într-o continuă stare de provizorat, căutându-și asiduu o intrigă de care să se aghețe.

Ce am înțeles e că oamenii se împart în două: cei care își pun problema morții și cei care „nu se prea gândesc la asta” (cum zice personajul principal). Cei care se gândesc la moarte, la rostul vieții, nu sunt buni de Irak, ei fac deliciul pacifiștilor. „Vedeți, ne spun pacifiștii, oamenii aceia nu știu ce rost are să lupte într-un război pe care nu l-au dorit”.

Cealaltă categorie e a celor care nu iau seama la pericole. Nu e vorba de curaj, cum s-ar putea crede (în mod eronat), ci despre un fel de inconștiență sinucigașă. Ei sunt echivalentul căutătorilor de adrenalină civili.

Revenind la pacifism, dacă filmul se dorea o pledoarie pentru retragerea din Irak și critică a intervenței americane, n-a prea reușit. Nu există mari drame interioare, nici frământări morale. Mai degrabă avem niște indivizi care își fac meseria, atâta că job-ul lor e unul mai riscant.

Criza interioară se naște abia în momentul în care unii dintre soldați își văd viața periclitată. Însă și atunci din tot zbuciumul răzbate – cu un dezarmant egoism modern – o văicăreală profund umană, dar cu totul previzibilă: „I don’t wanna die!” Supraviețuirea devine astfel supremul scop în viață. Iar motivul invocat este procreația. Cam îngust orizontul, nu?…

Dacă filmul și-a propus totuși să ne spună că soldatul american contemporan merge la război doar ca să mai scape de acasă (fiindcă nu răzbește cu problemele emoționale) sau fiindcă asta e meseria pe care și-a ales-o, atunci e chiar mai subtil decât m-am așteptat.

Din asemenea pledoarie aș trage însă două concluzii: (1) că soldaților ar trebui să li se prezinte mai cu sentiment fișa postului, ca să poată anticipa ce-i așteaptă, și (2) că programa actuală de educație familială este deficitară.

Una peste alta, filmul este ok, dar nu o capodoperă, precum ar putea părea din cele 9 (!?) nominalizări la Oscar. Săracă trebuie să fi fost recolta pe anul trecut dacă această peliculă a strâns atâtea statuete virtuale. Despre Avatar nu mai zic nimic, că deja i-am dat prea mare importanță.

Deci, fie ca ambele să piardă premiile importante… Altfel ar trebui să ne cam dea de gândit treaba asta. De fapt, de la premierea lui Michael Moore încoace aveam deja serioase motive de reflecție.


Responses

  1. 1. Dacă ținem cont de ceea ce spunea Robert Ebert, atunci se știa prea bine cine cîștigă.

    2. Și eu am avut ieri aceeași senzație că nu rămîn cu mare lucru din Echipa de foc, dar m-am abținut să fac astfel de declarații, după cele ce mi s-au întîmplat acum vreo 20-25 de ani, cînd am zis așa ceva după ce am ieșit de la un film japonez (Dodeskaden, al lui Kurosawa), iar seara, cînd m-a luat la întrebări fratele meu mai mare (cu 14 ani) și mi-a explicat o scenă-două, mi-a fost tare rușine. Nu că nu am înțeles, ci că mi-am exprimat rapid opinia în public.

    3. Uitîndu-mă la ce scriu despre film Alex. Leo Șerban (Este, din tot ce am văzut despre acest subiect, cel mai adevărat film-mărturie, la limita documentarului – şi a suportabilităţii.), Roger Ebert (A great film) și The New Yorker (A classic of tension, fear, and bravery that will be studied twenty years from now.), cred că ar trebui să fim ceva mai precauți în declarații publice.

    4. De asemenea, ar trebui să conștientizăm, iarăși și iarăși, diferențele de parametri hermeneutici și psihosociali dintre America și Europa (și Asia și Africa). Așteptările noastre, vectorii culturali și dinamica experienței cotidiene sînt diferiți. Pe deasupra, așteptările fiecăruia dintre noi sînt diferite. Nu am nici o surpriză că tratezi astfel ȘI acest subiect, că doar de vreun an NUMAI așa tratezi orice subiect.

    5. O chestiune care trebuie clarificată este următoarea: „Filmul este ok, dar nu o capodoperă, precum ar putea părea din cele 9 (!?) nominalizări la Oscar.”

    Nu există neapărat o legătură între cele două aspecte. Oscarurile, ca și multe alte premii din cinematografie, premiază filmele bune, nu capodoperele. Multe dintre secțiuni premiază realizările tehnice, nu pe cele metafizico-filosofico-teologico-sociologico-artistice.

    Și nici Avatar nu știu să fi pretins recunoașterea de capodoperă!

    Doamne, fii slăvit că nu din capodopere trăim în lumea asta!

    Capodoperele au altă misiune decît filmele bune, sau decît, ca să generalizez puțin discuția, discursurile bune.

    Recunoașterea unor realizări în diverse aspecte contează în acordarea unor premii pe lumea asta.

    Ori, în această privință, NEcapodoperiabilă, Avatar (pe care încă nu l-am văzut) și Echipa de foc își au locul lor bine stabilit. INDIFERENT de cîte premii au primit sau vor primi.

    De reținut și remarca Iuliei Blaga: „Fireste, in alta companie (cu filmele de anul trecut sau mai ales de acum doi ani), „The Hurt Locker” n-ar fi avut poate nicio sansa.”

  2. […] Comentariu la: Avatar sau The Hurt Locker? By Alin Cristea Teofil Stanciu scrie azi postarea: Avatar sau The Hurt Locker? […]

  3. […] Comentariu la: Avatar sau The Hurt Locker? By Alin Cristea Teofil Stanciu scrie azi postarea: Avatar sau The Hurt Locker? […]

  4. Aline, n-o să-ți răspund la fel de punctual precum ai făcut-o tu.

    Da, admit că se poate să fi fost hazardată atitudinea mea. Dar nu pot șterge nicicum această „impresie” de superficial. Mie mi se pare că filmul a prins numai pentru că se suprapune peste o obsesie americană…

    Am văzut Blood Diamond, Syriana, Thin Red Line sau chiar și Black Hawk Down. Mi s-au părut mai reușite. Exista și altceva…

    Aștept cu tot interesul să aflu care sunt întrebările pe care le ridică filmul cu adevărat. Întrebările fundamentale sau cruciale… ori cum vor fi fiind. Sunt dispus să-mi asum eroarea și să mă corectez. N-am nimic de pierdut, ba dimpotrivă, am de câștigat.

    N-am zis că filmul ar trebui să fie o capodoperă, ci doar că ar putea părea. În general, premiile fac reclamă filmului. Iar dacă se adună multe premii, oamenii se așteaptă să vadă chestii excepționale. Cel puțin așa am constatat în timp.

    Dacă și Iulia Blaga spune chestia aia, atunci mă simt mai îndreptățit cu ce am „cutezat” să spun eu însumi.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: