Români vs. țigani/rromi

E la modă, văd, să vorbeşti despre ţigani. Sau despre rromi. Cum vrei să le spui. Dacă le spunem ţigani, sare pe noi ăla… aşa-zisul consiliu al combaterii discrimimării (care e mai degrabă al discrimimării pozitive, dar asta-i altă măgărie); dacă le spunem rromi, sare pe noi etnia în cauză. Cum adică îi jignim noi cu nume de tărie?

În fine, ştim acum despre cine este vorba. Aşa că putem purcede la discriminare. De fapt, noi nu-i discriminăm. Atâta doar că nu ne plac. Nici ca vecini, nici ca colegi de muncă, nici ca conlocuitori. În rest, n-avem probleme cu ei.

Sunt mizerabili, sunt hoţi, sunt ciorditori, sunt şmecheri. Mare prăpăd pe unde trec ei. Nici poliţia nu îndrăzneşte să le tulbure nelinştea existenţială. Nu le poate stopa „transhumanţa”. În castelele lor nimeni nu pătrunde, iar dacă intră nepoftit, iese numai pe targă.

Curios însă că ne place muzica lor. Maneaua ne-a câştigat definitiv, iar interpreţii ei cei mai versaţi sunt rromi/ţigani. Ce-i mai mişto e că tocmai fanii înrăiţi ai manelelor se dovedesc, de regulă, cetăţenii cei mai intoleranţi. „Fanii” lui Bach şi Mozart sunt mai reţinuţi. Chiar dacă au seminţe de discriminare în răzoarele emisferelor cerebrale, nu le lasă să crească în voie. Se autoeducă, depun eforturi să devină mai „civilizaţi”. Ăialalţi se arată făţiş, fără jenă, în numele unei tâmpe sincerităţi generaţioniste.

E totuşi greu să nu-i priveşti altfel pe concetăţenii rromi dat fiind faptul că tocmai ei ridică bariere. Sunt câţiva mai cooeranţi care ies în faţă, activiştii de faţadă, dar pe care ţiganii înşişi nu prea dau doi bani dacă nu le aduc nişte beneficii vizibile. Cei mai mulţi se sustrag însă oricăror forme de organizare, îşi clamează libertatea şi capacitatea de a scăpa mereu basma curată, în ciuda legii, în marginea ei, în dispreţul ei. Deci nu sunt chiar atât de condamnat cei ce îi privesc mai circumspect.

Citește mai mult »