± Ponta

După alegerea noului președinte al PSD, am încercat să văd ce oi fi înțeles eu din toată povestea. Pe care, recunosc, nu am urmărit-o foarte atent, fiindcă e la fel de murdară ca orice altă luptă politică și m-am cam săturat să mi se spună, cu nerușinare, că mă „privește” și că mă „interesează” cum se mâzgălesc ei cu… scaunele partinice.

Victoria lui Victor Ponta oricum trebuia să survină la un moment dat. Chiar contează extrem de puțin dacă a fost acum sau urma să fie peste vreo alți 4-5 ani. Poate că, estimez eu, era ceva mai bine dacă mai stătea omul în umbra altora; era util pentru caracterul său (mă scuzați că mai îndrăznesc să atribui așa ceva unui politician). Acum că a ieșit în prim-plan, nu mai e nimic de făcut decât de urmărit spectacolul.

Din câte am văzut până acum, Ponta e dintre „tinerii” politicieni care fac exact ce au văzut la ceilalți, mai versați. E agresiv în limbaj, șmecher în replici, vocal și populist, viclean, tendențios, ranchiunos, poate fi extrem de nesimțit, nu-și asumă erorile, ci le camuflează penibil. E convins că poporul e prost și că trebuie prostit. Are, altfel spus, tot ce îi trebuie pentru a se impune. În plus, nu e nici agramat, nici chefliu ca alții.

Nu cred în ruptul capului că acest nou „lider” va reprezenta o „alternativă”. Nu cred că va reforma ceva, dar s-ar putea să se prefacă și chiar cu mai mult succes decât predecesorii lui „reformiști”: Năstase și Geoană.

În esență, pentru societatea românească, pentru viitorul țării, alegerea lui Ponta este o nimica toată. Nici dacă ar fi De Gaulle însuși sau Churchill nu cred că ar avea prea mari șanse. S-a distrus mult prea profund tot ce se putea distruge, ca acum unul, oricât de răsărit, să aibă vreo șansă să revigoreze și să restaureze ceva.Citește mai mult »

Reclame