Eul birocratic

Te naști. Bine faci, dar nu e de ajuns. Ca să fii recunoscut ca născut de către societate, îți mai trebuie și altceva. De ce ar trebui societatea să te recunoască? Păi… să nu anticipăm. Deocamdată să o luăm de bună (pe societate).

Deci, ca să fii recunoscut ca viu și să fii numărat nu e suficient că te-ai născut. Nu e suficientă nici mărturia tatălui și a mamei. Pot să vină toate neamurile, preotul paroh, primarele și cu toată suita de vecini. Vor fi doar niște pledoarii interesante pentru urechea unui curios. Însă tu ai nevoie de un document, ca să intri în rândul oamenilor cuantificabili.

Degeaba ești geniu, degeaba cânți la pian pe când încă n-ai renunțat la scutec sau faci matematici superioare la 7 ani. Degeaba cugeți. Dacă nu figurezi în catastif se poate spune că nu exiști. Prezența ta în carne și oase nu e un argument social și birocratic suficient. Ba chiar e un factor perturbator, fiindcă devii neîncadrabil.

După ce împlinești cei 14 ani regulamentari, te recomanzi cu buletinul. Aici ai deja și poză, și semnătură, pe lângă CNP și serie. Toate alea sunt mai convingătoare decât tine în persoană.

– Am venit să… îndrăznești tu.

– Să ce? îți răspunde burzuluită vocea ghișeului.

– Uitați aici, buletinul meu, adaugi sfios.

– Eeee, așa da, de ce n-ai spus de la început? se îmbunează puțin ghișeul și te privește altfel.

După ce ajungi major devii, dacă vrei, șofer. Tot așa, cu dublul tău birocratic în buzunar. Dacă ți se suspendă dublul, nu mai ai voie să conduci. Asta nu înseamnă că tu ai uitat, însă nu mai contează. Permisul de conducere te validează și invalidează ca șofer. Nu discut aici justețea măsurilor disciplinare, ci mijloacele prin care ele capătă concretețe.

Când ești pe banii tăi, trebuie să-ți faci asigurare medicală. Altfel degeaba te îmbolnăvești, că nu poți fi tratat. E un ghinion, o pacoste, dar nu ai voie să te tratezi decât în „condiții legale”. Pici lângă lege, nu beneficiezi de „grija statului”. Ești o excepție bolnavă și atât.

Toate aceste identități birocratice însoțite de contribuții financiare aferente sunt menite să ajute statul să te recunoască drept un cetățean legitim. Cuvântul omului nu are nicio valoare în fața instituțiilor (poate numai în justiție, când e citat ca martor). Totul trebuie însoțit de acte doveditoare. Când te căsătorești spui „Da”, însă imediat dai cu subsemnatul și primești țidula.

Statul și instituțiile care pretind aceste acte se justifică, în principiu, că impun această barieră birocratică pentru a-și proteja cetățenii. Nu e ironic? Ca să te poată proteja, trebuie să te învelească în coli A4 doldora de informații, de numere, de statistici și de semnalmente. Cu cât te vede mai puțin, cu cât te recunoaște mai puțin ca personalitate, cu atât te protejează mai bine.

Diabolic și subtil, în această relație s-a insinuat și banul. Cândva era suficient că aveai două mâini cu care să-ți ridici o căsuță – oricât de amărâtă – în care să-ți adăpostești nevoile și neamul. Era o dovadă de vrednicie că te încumetai să îți faci propria locuință. Tot satul te lăuda.

Acum nu poți mișca nimic decât după ce plătești sume uriașe pentru nimic. De fapt, sunt pentru a facilita relația cu birocrația statului. Sunt mulți care trăiesc din aceste lucruri aproape inutile, așa că trebuie plătiți cu toții. După ce ai ridicat casa, n-ai scăpat. Ai de plătit alte taxe. Și tot așa până la bătrânețe.

„Ochiul dracului” nu putea să se dovedească cinstit, astfel a reușit să facă o grămadă de nevoi firești dependente de potența financiară a solicitantului. Sănătatea se poate obține pe paliere diferite: cel sărac mai puțină, cel bogat mai multă. Toată egalitatea socială clamată de democrații și de umanismul idealist a fost, de facto, eliminată din schema existenței.

Există însă și un sâmbure de adevăr care se relevă tocmai prin această situație nedreaptă: în realitate, oamenii nu au fost și nu au cum să fie egali decât în raport cu puține lucruri pe lumea asta. Nu există o egalitate per se. Nici măcar americanii nu pot să garanteze tuturor dreptul de a-și căuta fericirea – prevăzut în Constituție – decât dacă ne referim la viața de dincolo, care, oricum, nu avea rost să fie legiferată.

Ceea ce se încalcă însă în mod grosolan și flagrant datorită acestei combinații birocratico-financiare este dreptul elementar la viață. Atunci când accesul la servicii medicale e condiționat pecuniar, nicio teorie, nicio explicație nu e suficientă și nici nu justifică. E discriminare clară. Și încă una meschină, ce ține de grosimea portofelului. Dar o luăm ca atare. Nici nu ne mai scandalizăm prea tare.

Societatea ne explică ritos că în felul acesta are grijă de cetățenii responsabili. Că vrea să ne „conștientizeze”, să ne „stimuleze”, să ne „responsabilizeze”. Toți cei care nu satisfac condițiile minime impuse sunt considerați implicit paraziți sau deviați. Poate că-i adevărat, dar unde or fi atunci șansele egale?

Ca și când asta nu ar fi fost destul, chiar și biserica se întâmplă să cadă uneori în capcana birocrației. Se merge până acolo încât celor care nu sunt trecuți în catastiful corespunzător sau care nu au cotizat li se refuză administrarea tainelor sau anumite servicii fundamentale pentru orice creștin: botez, cununie, înmormântare. Normal că aici mai intervin și alte diferențieri, însă sunt situații când separările denominaționale ar trebui să nu valoreze nicio ceapă degerată.

Între atâtea registre, coduri de identificare, autorizații, adeverințe, individul devine un simplu manipulant al propriilor legitimări existențiale. El nu mai contează cum există. Pentru societate e mult mai important să aibă justificări birocratice pentru fiecare ins și pentru locul pe care acesta îl ocupă. El este evaluat în raport cu capacitatea de a-și satisface obligațiile instituționale.

Teoretic, toate aceste acte și parafe sunt tot atâtea privilegii de care beneficiezi. Practic ești doar pretextul lor, fiindcă orice document alimentează o întreagă cohortă de funcționari care sunt parte a unui sistem și… iată că am ajuns direct în Kafka. Atâta doar că la el lucrurile erau pe față. Procesul era o acțiune punitivă explicită. La noi, lucrurile se petrec sub fondul de ten dat în strat gros al interesului pentru cetățean.

Existența acestui eu birocratic o precede pe cea a individului ca atare. Părinții trebuie să fie la zi cu legislația, altfel rămân cu plodul în brațe, fără indemnizația de la stat. Același eu birocratic se perpetuează mult după ce pretextul lui uman s-a dus la cele veșnice. Fiindcă tradiționala „limbă de moarte” e inutilă dacă nu are anexat un certificat de moștenitor sau un testament legalizat de notar.

Altfel, cât ești viu, poți să faci ce vrei, dacă te țin puterile să te justifici cu acte. Lucruri care pentru alte generații țineau de voință, curaj, integritate, hărnicie, pricepere etc., au devenit acum un mare război birocratic purtat în tăcere, dar cu nervii încordați la maxim. Cine cedează primul, a pierdut. Iar cum sistemele nu cedează niciodată…

Notă: Am folosit în acest text alternativ și interschimbabil „stat” și „societate”, considerând că statul este instrumentul prin care societatea își exprimă pretențiile față de individ la un moment dat.

Anunțuri

14 gânduri despre “Eul birocratic

  1. Frate-miu, hai sa-ti atrag atentia ca nu te exprimi politic corect.

    Ce-i aia „servicii”, au devenit bisericile prestatoare (sau administratoare) de servicii ? Hai ca unele or fi, dar daca ti se refuza astfel de „servicii” n-ai nici un motiv sa-ti para rau, fiindca crestinul n-are nevoie de servicii. Pana si Vaticanul s-a lamurit, ca, e posibil, ca din mila lui dumnezeu, uin pagan ca Ghandi sa ajunga in rai, chit ca nu i-a fost prestat botezul, nici nu l-a impartasit nimenea, ba, mai rau, i-au ars corpul si i l-au aruncat in garla.

    Exprimarea ca tainele se administreaza este , hai sa incerc sa ma exprim mumos, desi nu merita. In primul rand ca este un calc barbar dupa limba engleza (administer the sacraments). In al doilea rand, e o eroare teologica.

    In rest, daca vrei sa gusti din bunastarea occidentului, trebuie sa intelegi ca o anumita inflexibilitate birocratica este „part of the deal”.

    Deci nu orice critica e la fel de legitima. Par egzamplu poti sa apreciezi ca notarii din Romania au luat-o rara pe aratura cu felul lor de organizare care le asigura un regim de monopol si, pe fond, bani nemunicit. Dar nu poti acuza societatea ca iti impune sa te duci la notar pentru anumite chestii. La fel cu asigurarea medicala, si alte alea. Fac parte din contractul social. Hia sa zicem ca e unul care vrea sa faca pe desteptul sa fie fara asigurare medicala, desi ar avea bani sa contribuie. Daca ajunge la urgenta, doctorii trebuie sa-l trateze, si asta se va intampla pe banii tuturor celor care contribuie. La fel, nu vrei sa-ti faci testament cu notarul, foarte bine, dar probabil ca urmasii o sa duca lupte grele la judecatorie. Cine plateste judecatorul, toata infrastructura sistemului judiciar ? Fraierii care nu viseaza sa traiasca „off the grid”.

    Deci chestiile astea trebuie examinate prin prisma contractului social. Nu prin prisma vizunii patologice ca sunt eu, individul liber si de capul lui, de o parte a baricadei, si de alta parte e statul cu care ma razboiesc. Adica in ultimele cateva secole ar fi trebuit sa evoluam (cel putin in gandire si in teorie, daca nu si in practica) de la vechiul „l’Etat c’est moi”, la „l’Etat c’est nous”.

    Da, e drept ca pe vremea lui Ion Creanga oamenii n-aveau nevoie nici de notar, nici de asigurare medicala, nici de carte de identitate/CNP, dar, sincer vorbind, nu cred ca ai vrea sa te teleportezi in epoca marilor clasici, ca zau, nu cred ca ti-ar placea prea tare.

    • Costine,
      Știu că „păcătuiesc” în exprimare. Dar chiar am preluat din mediul teologi termenii respectivi. Or fi calchiați. Dar e și o anume ironie în paragraful ăla. Iar sensul cuvântului „serviciu” în mediile evanghelice e deja consacrat. Însă, chiar și dacă am ieși în afară, există (și aveam în minte niște exemple) situații în care preoții încep să se poarte ca niște prestatori de servicii.

      Aici nu cred că se poate zice că aduc o critică sistemului. Observ, într-adevăr, niște inconsecvențe de sistem, dar care pot fi suplinite măcar în parte dacă cei dornici (și creștinii ar trebui, teoretic, să fie așa) fac ceva în acest sens.
      Știu, că în esență, trebuie să ai buletin și toatea alea. Nu vreau să devin anarhic. Dar e bine să vedem ce se acunde în spatele acestor lucruri, să ne amintim periodic ce-am fost și ce-am ajuns. Poate o să înțelegem mai bine ce ne doare și ce-o să devenim… cine știe?
      Cred că absurdul existenței mai trebuie scuturat din când în când, dacă nu pentru altceva, măcar ca să ne dovedim nouă înșine că mai păstrăm o urmă de normalitate. Fiindcă, oricum aș încerca s-o răsusesc, taxtele necesare pentru a putea începe construcția unei case mi se par aberant de mari, iar documentele necesare, aberant de mute. Ca să mă opresc numai la o singură situație de viață.

  2. In sine ideea ca statul exita pentru binele cetatenilor este o iluzie la care s-a renuntat cam cu vreo 300 de ani in urma, de pe la Revolutia Franceza. In lipsa de altceva mai bun, cred ca nu atat contractul social ne tine impreuna ca indivizi intr-un sistem care nu ne place, ci iluzia, mestesugit propagata, ca noi avem un cuvant de spus in toata aceasta poveste sau ca a fi spectactor la show-ul lumii in care traim este o pozitie mai privilegiata decat a fi sus pe scena.
    E o anumita nostalgie in acest post dar nu imi dau seama catre ce este orientata …

    • Dyo,
      Nu știu cine a renunțat la această iluzie odată cu 1789. Nici măcar în 1989 nu păreau să fi renunțat oamenii 🙂 Ba dimpotrivă, se tot străduiesc să cârpească aparența asta ca s-o poată folosi pe post ținută oficială când se îmbracă – ba unul, ba altul – în Zâna Mănșeluță, Ileana Contrângeana, Prestidegețica, Crăiasa Deszăpezirii…

      Poate că nostalgia textului are de-a face cu naturalețea de odinoară (în sensul firescului și a bunului-simț) și imposibilitatea ei de azi…

  3. Poate eclesiastu avea dreptate sa spuna ca nu e intelept sa te consume regresul civilizatiei umane sub acoperirea progresului stiintifico-fantezistologic.

    Provocarea e sa recuperezi grija fata de aproapele scapat prin sita contractului social, din ghearele tocite ale utopiilor umanist-socialist-environmantiste si sa-i redai gustul vesnic proaspat al iubirii cu aroma christica

  4. cind te gindesti ca la comuna din paris statul a devenit altceva, sau cel putin s-a incercat. apoi lenin i-a mai dat un avit. teoreticienii spuneau ca in comunism statul va dispărea. probabil ca doar după ce disparărea ultimul om executat de statul comunist. o sinucidere rituala.

    • pasareaphoenixremixed,

      Statul urma să stingă becul? Statul de ce să… plece, că el, vorba Adei Milea, de-aia e stat să stea! Și tot stă… stă… stă… până ce nu mai are cu cine. Sau pe cine. Ce ziceți de erezia asta: când erau numai vreo 4 oameni pe pământ, unul a vrut să instaureze statul? Cain a vrut să îndrepte fumul încotro trebuia. Așa că a făcut o instituție… Iar instituția a luat măsuri. 😀

  5. Ca biet aspirant creştin ce încerc să mă aflu, şi văzând răspunsul teofilian de mai sus denunţând documentele „aberant de mute” (sic-sâc), mi s-au revelat următoarele propuneri esenţiale:
    -Funcţionarii care proiectează (şi şefii lor care le aprobă) formularele cu care populaţia este apoi torturată sistematic, să fie OBLIGAŢI să le completeze în min. 100 de exemplare, fără ochelari sau lupă. Poate aşa ar dispărea câmpurile de 1 cm lăţime în care ar trebui să scrii, ca la twitter, vreo-140 de majuscule. Aş merge până acolo ca şi toţi membrii pensionari ai familiilor acestor indivizi şi individe (eu le bănui pe individe, că nu le au aşa bine cu informatica) să păţească aceeaşi corvoadă.
    -75% din funcţionarii de ghişeu să fie înlocuiţi cu roboţi industriali prietenoşi şi imperturbabili, astfel încât creştinii ţării să nu mai fie chinuiţi de remuşcări prin încălcarea Matei 5:22, şi să putem şi noi să ne descărcăm verbal şi chiar fizic la nevoie.
    -Toţi şefii de prin instituţiile care lucrează publicul să fie obligaţi la min. 8 ore de ghişeu pe săptămână, respectându-şi neabătut propriile decizii şi folosind circuitul natural al documentelor din birou în natură şi de la capăt. Cel puţin o dată pe lună să lucreze la arhivă, ca să înţeleagă de ce, oricât de multe documente s-ar stoca acolo, tot mai este nevoie să se ceară din nou toate actele originale de la cetăţean sau firme.
    -Toţi directorii de instituţii publice care lucrează cu publicul să nu mai aibă voie să folosească alte grupuri sanitare decât cele pe care se îngrijesc să le pună la dispoziţia cetăţenilor care stau ore în şir la cozi repetate, încrucişate şi aleator distribuite pe etaje.
    -Tot personalul care lucrează cu publicul să fie supus periodic testelor psihologice eliminatorii (cam ca la aviatori şi mecanici de locomotivă, dar adaptate pentru închisori de risc maxim, spitale de nebuni periculoşi sau dresori de feline mari).
    -În maximum 2-3 generaţii, funcţionarii (dar şi medicii, profesorii şi vânzătoarele) să fie selectaţi pe criterii vocaţionale stricte, cam ca la mănăstire.
    Mai sunt, dar mi-a venit rândul…

    • agnusstick,

      Foarte faine propunerile!!!
      V-ați gândit însă că, pentru a le „înainta” cuiva, ar trebui să faceți o „petiție” sau să cereți o „audiență”? Ori, poate, chiar să concepeți un „proiect de lege”? Și iaca așa sucombă toate bunele intenții 🙂 🙂

  6. Aşa e, nici măcar grevă nu putem face, că ei îşi iau salariul şi-şi papă bugetul oricum. Ne-am putem lega cu lanţuri de gardul unor instituţii, dar vine SMURD-ul lui Raed Arafat şi ne deslănţuie (aferim, că în mod ciudat treaba chiar merge peste standardele carpatine). Greva foamei a devenit ceva foarte comic, de fapt un fel de cură de slăbire cam suspectă. Mai e greva japoneză, dar asta seamănă mai mult cu campania anti-SIDA.
    Singura chestie care m-a impresionat pozitiv în ultima vreme este Direcţia Circulaţie a Poliţiei Bucureşti. Chiar se pot obţine carnetul sau talonul în câteva ore, din aceeaşi clădire! În schimb, să te ferească Cel de sus să vrei să vinzi o casă anul ăsta: e nevoie de certificat termic şi cică nu prea are cine să le emită. Noroc că pe la noi nu avem încă termite, dar cred că s-ar putea cere şi certi-ficate pentru gândaci de bucătărie, rozătoare, ştima casei, poltergeist, vecini manelişti sau florărese, administratori furăcioşi, instalaţii vechi de peste 30 de ani ş.a.m.d. Idei există, bani mai vin de la FMI, ar fi păcat să ne îngrădim creativitatea în materie de îngrădiri birocratice.

  7. agnusstick,

    Să mă dau rotund. Din câte știu, fostul secretar general al guvernului (Tăriceanu) a „implementat” chestia informatizată în poliție. În Bihor funcționa de pe vremea când el era prefect. A eliminat o grămadă de șpăgi cu treaba asta. Aceeași chestie a reușit-o și la pașapoarte și la buletine. Acum Ilie Bolojan (așa se cheamă omul) e primarul Oradiei. Însă cred că o să sucombe curând elanurile sale în birourile supraaglomerate ale administrației locale.

    În fine, ar fi mișto cu certificat de gândaci. Dar aș prefera să se dea certificate pentru nivelul de zgomot. Ar fi extrem de utile in cutiile noastre suprapuse și în care auzi cam tot ce face vecinul de deasupra și cel din stânga/dreapta. Cred că au fost făcute intenționat astfel încât să nu confere prea multă intimitate.

  8. Vai, vai, cum faci proces de intenţie comunismului care, iată, ne-a făcut blocuri (fără de care nu ştiu zău cum mai creştea PIB-ul nostru bazat pe muncă imobiliară şi imobilă, maşini, DVD-uri, plasme şi second hands prin Europa obosită de munca manuală)! Păi teoretic, zic eu că ar fi trebuit să ne crească fabulos nivelul de civilizaţie, dat fiind că jena de a nu fi auzit în timpul activităţilor casnice şi a nu deranja pe alţii, care lucrează eventual în schimburi sau au copii mici, ar trebui să primeze. Certificatele ar trebui probabil să fie duble, pentru nivelul de zgomot şi pentru acurateţea interceptărilor – iată un nou debuşeu pentru cei eliberaţi din vechile servicii şi încă necooptaţi în cele noi.

  9. agnusstick,

    Cred că acuratețea interceptărilor depinde de calitatea „paharului” lipit de perete. Însă sunt curios cum se determină calitatea interpretărilor interceptărilor 🙂

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s