Eul birocratic

Te naști. Bine faci, dar nu e de ajuns. Ca să fii recunoscut ca născut de către societate, îți mai trebuie și altceva. De ce ar trebui societatea să te recunoască? Păi… să nu anticipăm. Deocamdată să o luăm de bună (pe societate).

Deci, ca să fii recunoscut ca viu și să fii numărat nu e suficient că te-ai născut. Nu e suficientă nici mărturia tatălui și a mamei. Pot să vină toate neamurile, preotul paroh, primarele și cu toată suita de vecini. Vor fi doar niște pledoarii interesante pentru urechea unui curios. Însă tu ai nevoie de un document, ca să intri în rândul oamenilor cuantificabili.

Degeaba ești geniu, degeaba cânți la pian pe când încă n-ai renunțat la scutec sau faci matematici superioare la 7 ani. Degeaba cugeți. Dacă nu figurezi în catastif se poate spune că nu exiști. Prezența ta în carne și oase nu e un argument social și birocratic suficient. Ba chiar e un factor perturbator, fiindcă devii neîncadrabil.

După ce împlinești cei 14 ani regulamentari, te recomanzi cu buletinul. Aici ai deja și poză, și semnătură, pe lângă CNP și serie. Toate alea sunt mai convingătoare decât tine în persoană.

– Am venit să… îndrăznești tu.

– Să ce? îți răspunde burzuluită vocea ghișeului.

– Uitați aici, buletinul meu, adaugi sfios.

– Eeee, așa da, de ce n-ai spus de la început? se îmbunează puțin ghișeul și te privește altfel.

După ce ajungi major devii, dacă vrei, șofer. Tot așa, cu dublul tău birocratic în buzunar. Dacă ți se suspendă dublul, nu mai ai voie să conduci. Asta nu înseamnă că tu ai uitat, însă nu mai contează. Permisul de conducere te validează și invalidează ca șofer. Nu discut aici justețea măsurilor disciplinare, ci mijloacele prin care ele capătă concretețe.Citește mai mult »

Reclame