În căutarea demnității pierdute (2)

Prima ieșire în public a grupului de politicieni

Recent a avut loc deja și prima conferință de presă a grupului de politicieni despre care vă povesteam ieri. Știu asta pentru că am fost de față și vă pot relata ce s-a întâmplat.

S-au adunat într-o sală dintre sutele sau miile pe are le are Casa Poporului. Am observat mișcarea de acolo și, cu toate că eram într-un tur al clădirii (cu ghid și tot tacâmul), m-am „pierdut” de ai mei și m-am amestecat printre cameramani și reporteri ca să asist la acest eveniment.

Era vânzoleală mare, ca înainte de orice conferință de presă, probabil. Îi auzeam vorbind pe unii reporteri despre faptul că primiseră „ordine” să stea departe de ceea ce se petrecea aici. Unii pomeneau despre amenințări venite „de sus”. Nu știu dacă era vorba de șefi din instituții de presă sau de lideri politici influenți.

Am văzut însă jurnaliști făcându-și bagajele și plecând. Chiar și cei care au rămas păreau cam crispați și suspicioși. Noutatea chestiunii se pare că i-a luat pe toți prin surprindere. Tocmai de aceea nu se îndurau să plece. Nasul lor fin simțea că e rost de știri și rating bun poate pentru săptămâni în șir.

Spre deosebire de seniori – după care știm de la televiziuni cât se lasă așteptați la o conferință de presă – junoriii au venit la timp. Am înțeles asta din faptul că toți „presarii” se înghionteau și se minunau ca la urs, privindu-și ceasurile. Pentru prima întâlnire au venit toți 45, însă la masa cu microfoane s-au așezat doar câte unul pentru fiecare partid. De cum au intrat, fotografii au roit în jurul lor, așa că le-au promis că la final vor avea ocazia să facă o poză de grup.

Desigur că televiziunile care transmiteau evenimentul în direct nu erau pregătite pentru așa punctualitate, astfel că a trebuit amânant puțin momentul, însă era foarte clar că politicienii nu aveau de gând să aștepte foarte mult. Probabil că și această atitudine voia să fie în contrast cu lălăiala celorlalți.

M-am uitat cât am putut de atent la fiecare, dar pe foarte puțini îi cunosc și cu numele. Unora le-am mai văzut fața pe la televizor, însă majoritatea îmi sunt complet străini. Ceea ce înseamnă fie că n-au fost lăsați să iasă în față, fie că pur și simplu s-au complăcut și ei în somnolența generală. Există însă și a treia varinată – bine-ar fi să fie asta adevărată – și anume că și-au făcut treaba temeinic, dar în liniște și cu discreție.

Sincer, mă interesa mai mult cine sunt decât ce au de spus. Și asta poate pentru că e foarte greu să îți imaginezi un politician onest, decent, civilizat, echilibrat. E mult mai simplu să scormonești prin cotloanele memoriei după un scandalagiu, după un mitocan, după un incult fudul, după un populist agresiv etc.

Surpriza cea mare surveni însă tocmai când primul dintre ei – nu-l cunoșteam – începu să vorbească. Un zgomot infernal umplu deodată sala, ca atunci când se produce microfonie într-o încăpere cu ecou. Nimeni părea să nu știe de unde vine sunetul respectiv. I-am auzit pe doi ziariști vorbind despre servicii secrete și dispozitive de bruiaj. Habar nu am.

Cum nu mai rezistam, mi-am căutat ceva prin buzunare ca să-mi înfund urechile. Am găsit un șervețel și mi-am făcut la repezeală două cocoloașe și am dat să mi le vâr în urechi. Însă am lovit cu cotul  un trepied sau  o coloană din sală și m-a străfulgerat o durere încât m-am trezit… Dădusem cu cotul de tăblia de la pat. În bucătărie curgea apa cu un țiuit enervant. Îmi era ciudă că totul fusese doar un vis. Că doar în somn se poate vorbi de speranță în politică.

Mi-am amintit că îmi propusesem să mă duc de dimineață la vot, ca să am ziua liberă, fiindcă voiam să plec din localitate. Mă întrebam dacă mai are rost. Îmi venea foarte greu să mă coving că merită să-mi sacrific o oră de somn pentru un viitor incert sau chiar amenințător. În fine, mai mult dintr-un vag sentiment al datoriei și al consecvenței cu propria decizie mi-am adunat puterile și m-am ridicat pe marginea patului. Tocmai la timp pentru a putea auzi soneria telefonului pe care-l fixasem să mă trezească.

M-am întins și am apăsat pe butonul de oprire, însă alarma continua să sune strident. Era chiar enervant. Am încercat să opresc telefonul, dar fără niciun efect. În cele din urmă am scos bateria să-l opresc cumva, dar nici asta n-a dat roade. Plus că soneria nu era cea pe care o cunoșteam.

Am mijit ochii și am văzut că afară soarele sta să apună. De fapt, adormisem în timp ce citeam nu știu ce articol politic din ziar. Iar acum, în hol suna interfenul ca disperat. Deci nici măcar nu fusese un vis. Ci visul unui vis…

PS: Le cer scuze cititorilor care vor considera că am încercat să mă joc cu nervii dumnealor. Nu, nu era doar o joacă cinică. Încercam să ilustrez ideea că nici măcar un biet blogger nu poate fi cu adevărat verificat atunci când vine vorba să dea o informație greu verificabilă. Dacă aș fi susținut în continuare că am obținut această poveste „pe surse”, aș fi putut să trăiesc o vreme din ea până ce era infirmată de realitate (iar asta putea să dureze).

Pe de altă parte, risc să afirm că majoritatea celor care au citit acest text n-au crezut în el nu pentru că nu prezentam sursele, cât mai ales pentru că li se părea cu totul neverosimil să existe așa ceva în România. Oamenii nu mai au curajul nici să spere decât cu porția. Dacă n-am dreptate, aștept să mă contraziceți.

În fine, acest text e și un exercițiu de bunăvoință și de speranță. Sper că, așa cum mie mi-a putut trece prin minte o asemenea idee, mai există o șansă oricât de infimă ca unui politician să-i răsară un gând similar sau total diferit, însă vizând cam același scop. Până atunci, vă promit să nu vă mai țin în suspans cu ficțiuni atât de ambigue, ci să recurg la unele a căror dimensiune fictivă să fie mai evidentă sau care să aibă mai puțină contingență cu realitățile care ne dor.

Anunțuri

3 gânduri despre “În căutarea demnității pierdute (2)

  1. In afara subiectului 😦

    Daca credeti ca blogul Romaniaevanghelica reprezinta o rusine pentru evanghelici si nu numai, luati atitudine.

    Popularizati Romania Evanghelica cu linkul: http://rominia****.***/

    Ideea este a unui blog care isi respecta denumirea fara a fi folosit pentru “meciuri” personale.

    • Stimate d-le Claudiu Nitisor,

      E foarte probabil să nu mai treceți prin zonă. Însă dacă se va întâmpla totuși, am câteva observații în replică la comentariul dvs. „off topic”.

      Proiectul România Evanghelică nu mă interesează aproape deloc. Sub niciuna dintre formele lui. Nu-l nici susțin, nu-l nici contest. Dar nu pot să-i neg anumite merite certe, vizibile.
      În disputa Alin Cristea-Marius Cruceru nu intru, preferând să îmi păstrez relațiile pe care le am cu fiecare în afara acestei chestiuni. Cu atât mai puțin m-aș alătura tonurilor vehemente de pe alte bloguri unde am văzut deversări de răutate și venin.

      Reclama pe care v-o faceți este manipulatoare. Chiar dacă aș crede că România evanghelică reprezintă… indiferent ce, ar trebui să am libertatea să iau orice altă atitudine. Nu-mi plac reclamele de acest tip, fiindcă sunt agresive.

      Faptul că propuneți un alt blog în locul celui existent este deja un soi de meci personal, ceea ce mă determină să fiu circumspect. E obositor și ușor penibil acest joc, dacă ne gândim la ceea ce reprezentăm procentual din populația țării și dacă ne raportăm la istoria Bisericii.

      Sunt (poate excesiv de) intolerant cu erorile gramaticale grave și semnificative pe care le sesizez. Încerc să mă păstrez vigilent în acest domeniu. Astfel că un blog care se cheamă „rominia” ar fi un argument suficient să nu-l popularizez. „Romînia” îmi amintește de anii ’50 ai secolului trecut. Sper ca asocierea dumneavoastră involuntară cu deceniul comunismului stalinist în România să fie doar o nefericită coincidență.

  2. Multumesc pentru raspuns.
    Scopul nu a fost nicidecum de reclama (alt blog, alta platforma), cat despre libertatea de a lua atitudine, nimeni nu ne-o da sau ia. La meciurile personale se mentiona numele persoanei (pentru a fi asociat cu mizeria) cu grija nu trecut numele administratorului ci numele blogului; si mie mi se face creata de amintirea comunista dar, Rominia a fost singura solutie vazuta,

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s