Sfântul Mihail Eminovici

Consumul excesiv de panegirice poate dăuna în chip fatal sănătății culturale. Cum altfel să explici faptul că Liga Scriitorilor Români (sau din România) a propus canonizarea lui Mihai Eminescu? Vestea a făcut repede înconjurul presei. E, într-adevăr, o chestie de mare cutezanță. Amicul care mi se plângea că trebuie să muncească să-l recupereze pe Eminescu din mâinile mele (după textul de aici), cred că va trebui să-și tripleze eforturile ca să-l poată scoate din ghearele celor care-l vor beatificat.

Propunerea începe cu un argument naționalist livrat, în travesti, ca virtute creștină:

„din cele 46 de volume cu aproximativ 14000 de file, aflate la Academia Română, răzbate spiritual naţional-ortodox”.

Acest argument are un pronunțat iz filetist – erezie condamnată de un sinod pan-ortodox desfășurat la Constantinopol, în secolul XIX. Dar probabil că propunătorii vor să întindă și ei de coarda naționalistă care deja sună de multă vreme în falset.

Demersul continuă cu pomelnicul neamurilor profund ortodoxe și a școlilor la fel de ortodoxe pe care le-a frecventat Eminescu/Eminovici. Despre călătoriile pe la Viena nu se spune nimic. Nu se pomenește nimic nici despre faptul că un greco-catolic (Iosif Vulcan) i-a făcut loc în literatură și i-a schimbat numele din Mihail Eminovici în Mihai Eminescu. Poate că această influență etero-doxă ar fi dăunat aurei viitorului sfânt.

Urmează apoi ideea că literatura lui Mihai Eminescu e doldora de creștinism ortodox. Discursul urcă spre climaxul aberației argumentative, culmile persuasiunii și gramaticii reunindu-se apoteotic în acest paragraf colosal:

„… în poeziile şi articolele de presă, în căutări ştiinţifice [Căutările astea sunt o specie aparte de scrieri?] şi studii filosofice, Eminescu reaminteşte, mereu, de prima imagine văzută [De către cine?] la naşterea sa.Fiind vorba de un Hristos blând şi iubitor, luminat la chip de o lumină de candelă. În scrisul său filigranat [Tare mi-aș dori să văd cum arată scrisul filigranat al lui Eminescu, nu de alta, dar eu îl știam băiat sărac și fără fandoseli] are trimiteri biblice, pe care nimeni nu a ştiut să le pătrundă cu adevărat [Dacă nimeni n-a știut, atunci cine le-a „pătruns” până la urmă și în ce scop? Nu o fi vorba de vreo efracție cu scop lucrativ?]: “ce e cugetarea sacră?/carte tristă şi închisă/ce mai mult incifrează/ cel ce vrea a descifra, iar ”Făt Frumos din lacrimă “ este gândit ca o prefigurare [Stimați filologi, amintiți-mi ce înseamnă prefrigurare! Pe mine mă derutează teribil prefixul ’cela care mă face să mă gândesc la Platon, Ghilgameș, Moise etc.] a lui Iisus, scris ca o pagină de Scriptură. Folcloristul Tudor Pamfile subliniază că sub aceaşi [aceeași] chemare este scris şi “Luceafărul “(“Vas nestricat al Maicii Domnului“). În”Sărmanul Dionis “ descoperim căutarea înfrigurată a lui Dumnezeu şi al [a] Mântuirii [mântuirii], prin sacrificiu şi iubire”.

Intervențiile din paranteze drepte îmi aparțin.

Citește mai mult »

Reclame