Postat de: Teofil Stanciu | 27/01/2010

Viitor luminos țara noastră are

De cum treci de ușa impozantă de la intrare, te trezești într-o incintă separată de gălăgia străzii, însă păstrând forfota care denotă o activitate febrilă. Un zumzet ca de stup te învăluie din toate părțile ca o muzică plăcută. Privești în jur și vezi oameni preocupați, așezați pe la mese, aplecați peste documente sau concentrați la monitorul din fața lor. Doar la ghișee se mai deslușesc din când în când scurte conversații necesare.

Temperatura e blândă, indiferent că afară e frig sau e cald. Mobilierul e astfel conceput încât să nu îți creeze disconfort psihic, nu sunt gratii, nu sunt cuști de lemn, nu se urlă. Vremurile urâte au trecut, acum ești clientul-stâpân. Locul unde ai ajuns domnia ta este o bancă, una dintre multele care au năpădit în ultima vreme orașul.

Te apropii de biroul la care stă un funcționar ce pare mai puțin ocupat. E tânăr, cu costum negru, cămașă cu dungi și cravată asortată. Poartă pantofi ascuțiți și foarte bine lustruiți. Ochelarii deosebit de eleganți (și de scumpi, îți spui) îți inspiră încredere. Sigur omul știe ce are de făcut și te va lămuri.

Saluți, te salută. Te așezi și întrebi. El îți răspunde. Insiști, fiindcă vrei detalii. El îți răspunde, dar începe să te privească iscoditor. Privirea lui însă nu-ți mai pare acum deosebit de inteligentă, ba chiar are ceva bovin, dacă e să fii sincer. Dar nu te lași pradă unor asemenea gânduri nedemne. Îți continui tirul întrebărilor, pentru că e vorba de o bancă și vrei să riști cât mai puțin. Tânărul începe să se foiască. Atunci, de voie de nevoie, pui degetul pe rană. Tu ai o problemă de rezolvat, ți se pare că banca te-a tras pe sfoară sau vrei să știi care sunt comisioanele ascunse, riscurile sau… în fine.

Funcționarul cel tânăr începe să vorbească mai răstit. Din când în când își prinde între arătător și degetul mare rama ochelarilor, iar celelalte trei degete le ține răsfirate în sus. Gestul pare îndelung studiat sau poate e doar un tic. În colțul gurii i se ivește un firicel de spună albă, care i se întinde ca o balama gelatinoasă de câte ori vorbește.

Îți dai seama că limitele competenței lui sunt pe aproape. Și el își dă seama, dar nu vrea să știi și tu asta. De aceea insistă, îți repetă cu alte cuvinte lucruri pe care deja ți le-a spus. Repeți și tu că ai priceput. Vorbește cu insistență despre avantajele produsului pe care îl prezintă el. Îți mai spune și că ar trebui să te adresezi șefului, dar acesta e foarte greu de găsit, deoarece nu are un program fix în agenția respectivă.

Ocolești toate capcanele și insiști cu problema ta. Vrei să afli un răspuns fără echivoc. Nu poate să îți spună. În realitate nu știe, dar nu are tăria să recunoască. Și, în cele din urmă, cine ești tu să îi testezi limitele? Doar el a făcut școală pentru asta. E adevărat că a studiat la o universitate neacreditată. Ori că, da, și-a mai luat câte un examen și pe bani. Dar a fost angajat în urma unui interviu, cineva l-a testat. Plus cv-ul lui… Numai să-l vezi și rămâi mască. Iar de când lucrează aici a încheiat destule contracte și a primit bonificații lună de lună.

E deja nervos. Își frământă mâinile și bate din picior. La colțul ochiului i se zbate convulsiv un rid incipient. Te-ar da afară, dar nu poate. Nu are voie nici să-și aprindă o țigară. Mai are și alți clienți care îl așteaptă, zice el. Întrebi unde-s. Îți spune că are programată o întâlnire în mai puțin de cinci minute.

Tu insiști că nu ți-a dat vreo soluție și nici nu te-a îndrumat spre cineva competent. Cuvântul este de-a dreptul jignitor. El nu este incompetent. Dimpotrivă, în scurtă vreme ar putea ajunge șef de agenție, apoi… cine știe? Oricum, tu ar trebui să fii mai respectuos. Faptul că nu înțelegi nu înseamnă că el nu știe sau că nu e competent pe domeniul lui. Cravata cu nod mare pare să-l sufoce. Își duce mâna la frunte și își trece un deget pe la granița cu părul dat cu gel.

Știi sigur că nu mai are rost să insiști și că va trebui să încerci în altă parte. Întrebi unde mai există sucursale. Se alarmează, căci nu știe ce anume urmărești. Dar nu poate nici să te refuze. Îți spune cu ezitări, dar nu uită se precizeze că nici cei de acolo nu au de unde să știe mai multe. Ești nemulțumit și ai vrea să nu îl crezi. Dar îți lipsește curajul. Totuși… un dram de speranță…

Însă știi că e plină țara de ei. Sunt produsele genialului sistem de învățământ românesc, care începe să-și arate roadele postdecembriste. Ți-e frică să duci gândul mai departe, că te îmbolnăvești de inimă rea și ajungi la urgențe (unde dai peste rezidenții care deunăzi intrau cu 5 la o facultate obscură și li se părea absurd să învețe toată anatomia).

Toate trec, iar peste 10-20 de ani, de pe afișele electorale, niște figuri cu aspect porcin te vor privi viclean și îți vor cere votul. Dacă te vei uita cu mare băgare de seamă, printre ei, vei putea observa un fost funcționar de bancă incompetent. Și atunci îți vei aminti de eclesiastul, de problema ta, de nervii lui.

Și vei constata că el a fost cel care a avut dreptate. Nu competența era importantă, ci ambiția. Că flerul lui l-a condus ca pe un câine la ciolan. Că la vremea când l-ai întâlnit nu-i lipsea decât gabaritul care să-i dea prestanță și tupeul care să-i dea vizibilitate.

Iar tu vei continua să plătești cuminte ratele la casă, neînțelegând încă de ce – cu toate că ți se spune că n-a crescut dobânda – trebuie să dai în fiecare lună mai mult decât în precedenta.

PS: Îi mulțumesc lui Sam că m-a făcut să-mi aduc aminte de acest text. Și dacă tot mi-am amintit, mi-am zis să-l și resuscitez, fiindcă, din câte văd eu, cei aproape 2 ani scurși de la scrierea lui n-au reușit să-l infirme în vreun fel. Socotiți-l un caz particular (o aplicație) la postarea anterioară.


Responses

  1. Foarte tare ! Am râs mai tot timpul. Nu de alta da încercam să îmi imaginez scena: întâlnirea dintre TINE şi un ASTFEL de tip. E parodie; ca-n muzica lu Schnittke care trece fără nici un fel de rezerve de la baroc la avangardism după un minut-două. Sau Mahler care după ce „vorbeşte” de rai şi iad, după ce îşi varsă sufletu şi toate durerile şi angoasele în simfoniile alea, după ce descrie cosmosul întreg, îşi permite să includă şi o bucată cu muzică de stradă(de pe vremea lui, bineînţeles) amestecată cu Frere Jacques în gamă minoră şi alte scorneli din-astea de-ale lui, care toate ar trebui să descrie o scenă cum nu se poate mai ironică pentru contemporanii lui: un cortegiu funerar(gama minoră şi atmosfera tristă), cu fanfară(muzica de stradă) şi spre final, înmormântarea mortului de câtre nişte corbi.
    No, cam aşa e şi scena ce ai descris-o tu(adaptată la vremea noastră şi la tipurile de personalităţi ce le-au creat „facultăţile obscure” şi nu numai).

    • Darius,

      La ce comparații faci tu… mă bagi în ceață. Dar mă simt stingher lângă așa compozitori. Îmi dau seama că nu mă pot compara cu creativitatea lor artistică, însă înțeleg că te-a prins textul meu. Mă bucură.
      Chiar mai mult mă încântă însă să te aud cum interpretezi tu ceea ce fac Mahler (pe care l-am ascultat și eu și, fără să pot explica de ce, mi-a plăcut) și Schnittke (despre care nu știu absolut nimic). Ideea e că așa capăt și eu o nouă perspectivă asupra modernilor care au făcut muzică. Oricum, paralelele pe care le faci și explicațiile tale sunt inedite și deschid niște direcții interesante. Te mai aștept cu comentarii (atunci când consideri tu de cuviință, desigur).


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: