Luceafărul demară în trombă

Sau considerații despre autismul cultural

Nu m-am dus – și nu m-aș duce – să asist la un spectacol cu titlul Porni Luceafărul. Chiar dacă el a beneficiat de participarea lui Ion Caramitru (pentru care am mare respect ca actor și nu numai). Spectacolul a fost prilejuit de aniversarea a 160 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Titlul acesta e folosit însă și pentru un concurs de literatură.

Când am văzut afișul mi-am zis că nu e de mirare că Eminescu n-are priză la public. I se face mai degrabă un imens deserviciu poetului național. Fiindcă unii, care nu știu despre ce ar putea fi vorba, pot avea impresia că Luceafărul ăla e un motociclist sau o echipă de raliu care porni încotrova. Și bine-ar face să ajungă pe primul loc! Ca absolvent de filologie și fost prof’ de română, musai să știu că e vorba de un vers (de fapt, 2/3 dintr-un vers) din Luceafărul.

M-ar fi interesat mult mai tare un Eminescu stil hip-hop sau manea – chiar dacă nici după updatările excesive nu mă dau în vânt. Însă tot ar fi fost ceva mai apetisant decât acest mirific titlu exaltat și emfatic. Îmi și imaginez niște fețe mai ridate care, odată ce trec de ușa de la intrare, devin prelungi și patetice. Ochii se pierd undeva în tavan, se adoptă o morgă afectată, se încruntă fruntea, iar la urmă se deplânge – la un șpriț – dezinteresul generațiilor tinere față de valorile naționale.

Nu pot suporta atmosfera. Eminescu chiar e o valoare a literaturii române. Merita mai mult de atât. Cu greu am reușit să-l dezgrop – pentru mine însumi – de sub molozul sub care îl aruncă studierea lui în școală. Pe vremea când eram în liceu, încă se practicau comentariile lungi, ininteligibile, sofisticate și totalmente inutile. Mi-a luat ceva timp, dar am reușit să scap și de traume, și de prejudecăți, și de teribilismul vârstei și să-l citesc cu ochii mei, cu mintea mea, fără alte influențe. E o mică revelație personală.

Spectacolul amintit este, mi se pare, un simptom pentru autismul elitelor culturale românești. Ceea ce fac ei nu intersează pe nimeni decât tot pe ei. Sunt manifestări cu circuit închis. Ședințe ezoterice, terapii de grup. Chestii cu denumiri prețioase, pompoase, dar care nu conving pe nimeni. Chiar și printre cei care participă se văd mici gesturi de rebeliune, fiindcă asemenea denumiri nu mai reprezintă aproape pe nimeni. Dar se practică…

Arborând o mină aferată, oamenii de cultură ai țării țin divane despre imbecilizarea prin manele, despre îndobitocirea prin televiziune, despre deprecierea calității învățământului etc. Dar ei sunt completamente izolați de realitate, au devenit un fel de castă suspendată în tării. Ceea ce spun ei nu mișcă pe nimeni din cauză că au doar explicații savante și teoretice. La fel sunt și soluțiile propuse.

Mă gândesc la Liiceanu, de pildă. Nu reușesc să-l ascult – decât cu serioase eforturi de voință – mai mult de câteva minute. E enorm de plicticos. Nu-l ascultați când conduceți, că aveți toate șansele să adormiți la volan. Fie că vorbește despre vreme, despre viață, despre televiziune sau despre supraviețuirea mangustelor în țările cu climă temperată, reușește să ridice subiectul într-un imponderabil al percepției din care nu mai scapi decât dacă ai norocul și dai cu capul de vreun spătar mai dur sau de tăblia de la pat. Ca el sunt încă destui.

Parcă simt nevoia ca atunci când se apropie mai mult de muritorii de rând să facă un salt în metafizică, în bolboroseala savantă și sterilă. Nu contest că vor fi având și idei valoroase, dar țin mereu să le pună pe raftul de sus, unde nu ajung decât puțini inițiați. Sunt conștient că există și idei complexe, însă nu pot ignora că până și cele mai banale lucruri sunt rostite în fraze elaborate și condimentate cu neologisme sau termeni de specialitate.

Ce să mai reproșezi maselor că se tâmpesc din moment ce faci tot ce depinde de tine să devii cât mai prolix, mai inaccesibil? E adevărat și că, prin firea lucrurilor, există puține puncte de interes comun între elitele culturale și restul populației. Dar acelea ar trebui totuși gândite astfel încât să producă o interacțiune reală, reciproc avantajoasă. Sferele rarefiate ale ideilor pure s-ar putea să dăuneze contactului cu realitatea. Or, dacă omul de cultură nu mai e o conștiință ce sesizează erorile realității, ce-i mai rămâne de făcut?

Eminescu ăsta trebuie odată „desacralizat”. Nici măcar despre sfinți nu se vorbește cu atâta patos, cu atâta desuetă grandilocvență. Asta nu înseamnă că trebuie târât prin mucii mârlanilor imberbi. Dar trebuie totuși dezbrăcat de acea aură împovorătoare. De prețiozitatea inutilă și involuntar ironică ce înconjoară orice manifestare care îl vizează.

E chiar ridicol ca tocmai el, cel care era foarte angajat în realitate, care a luat în furcă până și politica, acum să fie rezervat numai câtorva romantici extrem de întârziați. E o amputare care se produce cu sprijinul fervent al oamenilor de cultură, pentru care evenimentele culturale sunt sărbătoriile unei religii inițiatice exclusiviste.

Iată ce făcea Florian Pitiș:

Anunțuri

16 gânduri despre “Luceafărul demară în trombă

  1. Teofil,

    Am arestat portiunea asta de text si m-am jucat cu ea:

    „Nu contest că vor fi având și idei valoroase, dar țin mereu să le pună pe raftul de sus, unde nu ajung decât puțini inițiați.”

    Compara asta cu ceea ce spun mai sus si vezi ca textele vin din sensuri opuse dar au un punct comun de intersectie. Nu spui care ca n-ai buline rosii pe aici.

    PS. Treci la cenzura daca e nevoie stii ca e greu sa ma superi 🙂

    • Sam,
      Am înțeles că la fraza aia te referi, însă eram curios dacă există și alte similarități pe care le-ai stabilit sau era numai o paralelă… D-aia ziceam.

      PS: Nu cred că e cazul să te cenzurez, dar poate o s-o fac o dată să văd și eu cum reacționezi 😉

  2. „Arborând o mină aferată, oamenii de cultură ai țării țin divane despre imbecilizarea prin manele, despre îndobitocirea prin televiziune, despre deprecierea calității învățământului etc. Dar ei sunt completamente izolați de realitate, au devenit un fel de castă suspendată în tării. ”
    Am arestat si eu o fraza ca sa ma joc cu ea, fie-mi permis acest impuls ludic.
    Oare nu asa face si Biserica (putem inlocui „oamenii de cultura” cu „oamenii bisericii” care ar infiera decaderea spirituala si morala)? Nu sunt si ei aproape completamente izolati de realitate, o „castă suspendată în tării”?

    • #mihai

      Ba da, se poate face o paralelă. Totuși, sper că aici mai există și elementul de supranatural care face deosebirea între cultură și biserică.

      În ce privește eroarea de tastare… un astfel de titlu nu m-ar fi interesat mai mult, dar cu siguranță mi s-ar fi părut mai viu, mai actual.

  3. Si ca să ne mai râdem nițel, ce s-ar fi întâmpat dacă, graficienii afișului ar fi comis-o: Știută fiind inexorabila vecinătate a vocalelor „i” și „o” pe tastatură, le-ar fi încurcat folosirea la finele primului cuvânt?
    Ar fi fost mai evidentă comparația cu „raftul de sus”, nu-i așa :-0?

  4. Intelectuali (mai exista categoria asta?), cler (conform Mihai) si as adauga guvernanti. Mi se pare mie sau poti inlocui in portretul de mai sus pe unii cu altii fara sa sesizezi schimbarea obiectului?
    S-ar parea ca ceea ce-i face interschimbabili e o culoare comuna, albastrul de Voronet al elitismului pur romanesc

    • sam,

      Eu aș zice că e vorba de o trăsătură ce caracterizează oamenii care ajung să dețină putere. Când biserica devine politică eclezială, sunt șanse să pățească la fel. În general, diferențele economice au o mare înrâurire asupra acestor rupturi între diverse categorii. Dar și lipsa de contact autentic cu realitate. Se mai adaugă nițel orgoliu, nițel dispreț. Or fi mai fi și alte ingrediente…

  5. Biserica lui Hristos nu devine niciodată politică eclesială.

    Porțile Locuinței Morților nu vor birui Biserica lui Hristos, cu atît mai puțin niscaiva frămîntări politicianiste.

    Ca și alții, de-a lungul secolelor, trebuie să învățăm să vedem Biserica lui Hristos dincolo de toate chestiunile ce devin obiectul indignărilor și al ironiilor noastre.

    Disciplină spirituală: Cum să recunosc Biserica lui Hristos.

    La fel, și Eminescu trebuie recuperat dintre dinții unora ca Florian Pittiș (și Teofil Stanciu).

    Desigur, spectatorii / cititorii se vor simți frustrați că li se taie din porția de distracție, că-s trimiși (la Teologie și) la Cultură.

    • Aline,
      Nu cred că teologia reușește să-l descopere neapărat pe Dumnezeu. După cum nu cred că va reuși cultura să-l redea pe Eminescu neapărat. Deși asta s-ar cuveni să facă fiecare la locul ei.

      Dar nu cred nici că Biserica (aia cu majusculă) va dispărea, însă va fi adesea ascunsă după tone de balast politic. Dacă asta n-ar fi adevărat, atunci chiar n-am avea niciun motiv să ne îngrijorăm de pericolul fariseic. Da, biserica asta cu minusculă uneori poate sucomba, fără ca asta să însemne că Biserica e pe moarte, că Dumnezeu a devenit neputincios.

      Dacă trebuie recuperat Eminescu din „dinții” unora, eu sunt dispus să îl las repede. Numai să se întâmple…

      PS: Nu cred să am vreo vocație mesianică, dar vreau să-mi pledez cauza 😀 . Cristos le spune negustorilor că au transformat templul în „peșteră de tâlhari”. Așa era? Normal că nu, că existau acolo și Nicodim și Gamaliel și că Dumnezeu lucra încă acolo. Dar era adevărată și această afirmație. În acest sens cred că biserca se poate îngloda în tot felul de nimicuri politice, manageriale, organizatorice…

  6. „Cu greu am reușit să-l dezgrop – pentru mine însumi – de sub molozul sub care îl aruncă studierea lui în școală. Pe vremea când eram în liceu, încă se practicau comentariile lungi, ininteligibile, sofisticate și totalmente inutile. Mi-a luat ceva timp, dar am reușit să scap și de traume, și de prejudecăți, și de teribilismul vârstei și să-l citesc cu ochii mei, cu mintea mea, fără alte influențe. E o mică revelație personală.” – cazul meu intocmai, doar ca revelatia mea a avut loc de-abia la sfarsitul facultatii.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s