Luceafărul demară în trombă

Sau considerații despre autismul cultural

Nu m-am dus – și nu m-aș duce – să asist la un spectacol cu titlul Porni Luceafărul. Chiar dacă el a beneficiat de participarea lui Ion Caramitru (pentru care am mare respect ca actor și nu numai). Spectacolul a fost prilejuit de aniversarea a 160 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Titlul acesta e folosit însă și pentru un concurs de literatură.

Când am văzut afișul mi-am zis că nu e de mirare că Eminescu n-are priză la public. I se face mai degrabă un imens deserviciu poetului național. Fiindcă unii, care nu știu despre ce ar putea fi vorba, pot avea impresia că Luceafărul ăla e un motociclist sau o echipă de raliu care porni încotrova. Și bine-ar face să ajungă pe primul loc! Ca absolvent de filologie și fost prof’ de română, musai să știu că e vorba de un vers (de fapt, 2/3 dintr-un vers) din Luceafărul.

M-ar fi interesat mult mai tare un Eminescu stil hip-hop sau manea – chiar dacă nici după updatările excesive nu mă dau în vânt. Însă tot ar fi fost ceva mai apetisant decât acest mirific titlu exaltat și emfatic. Îmi și imaginez niște fețe mai ridate care, odată ce trec de ușa de la intrare, devin prelungi și patetice. Ochii se pierd undeva în tavan, se adoptă o morgă afectată, se încruntă fruntea, iar la urmă se deplânge – la un șpriț – dezinteresul generațiilor tinere față de valorile naționale.

Nu pot suporta atmosfera. Eminescu chiar e o valoare a literaturii române. Merita mai mult de atât. Cu greu am reușit să-l dezgrop – pentru mine însumi – de sub molozul sub care îl aruncă studierea lui în școală. Pe vremea când eram în liceu, încă se practicau comentariile lungi, ininteligibile, sofisticate și totalmente inutile. Mi-a luat ceva timp, dar am reușit să scap și de traume, și de prejudecăți, și de teribilismul vârstei și să-l citesc cu ochii mei, cu mintea mea, fără alte influențe. E o mică revelație personală.

Spectacolul amintit este, mi se pare, un simptom pentru autismul elitelor culturale românești. Ceea ce fac ei nu intersează pe nimeni decât tot pe ei. Sunt manifestări cu circuit închis. Ședințe ezoterice, terapii de grup. Chestii cu denumiri prețioase, pompoase, dar care nu conving pe nimeni. Chiar și printre cei care participă se văd mici gesturi de rebeliune, fiindcă asemenea denumiri nu mai reprezintă aproape pe nimeni. Dar se practică…

Arborând o mină aferată, oamenii de cultură ai țării țin divane despre imbecilizarea prin manele, despre îndobitocirea prin televiziune, despre deprecierea calității învățământului etc. Dar ei sunt completamente izolați de realitate, au devenit un fel de castă suspendată în tării. Ceea ce spun ei nu mișcă pe nimeni din cauză că au doar explicații savante și teoretice. La fel sunt și soluțiile propuse.Citește mai mult »

Reclame