Avatar – bifat

Preambul

Musai să spun că a trebuit să cumpărăm bilete cu o săptămână în urmă pentru film, dacă nu voiam să stăm pe primul rând. Așa că ne-am luat taman în ultimul și bine am făcut. Fiind proiecție 3D, cam tot aia e unde stai, deci mai bine stai în spate.

M-a mirat și contrariat faptul că la un film cu atâta audiență au fost programate numai două proiecții pe zi. O fi fost scumpă intreținerea ochelarilor… În orice caz, îmi ziceam că e cam mare aglomerația și că e întreținută cu bună știință. Nu m-am înșelat.

Am ajuns la locul cu pricina (în Lotus adicătelea) cu vreo juma’ de oră mai devreme. Dar am mai dat o raită prin supermarket, că nu avea rost să stăm în sală atâta vreme. Am revenit cu 15 minute înainte de ora filmului, însă – surpriză! – încă nu se permitea accesul în sală, deși pe hol așteptau câteva zeci de indivizi cu biletul în mână. Când mai erau încă vreo 10 minute, ne-a fost îngăduit să intrăm.

Un individ morocănos ne anunța sala în care are loc proiecția și ne avertiza să respectăm locul indicat pe bilet. Un altul – mai rubicond – ne servea cu ochelari și ne repeta același avertisment. Toate astea puse laolaltă m-au făcut să îmi zic în sinea mea (deși poate am zis și cu voce tare, nu mai știu): ne tratează ca pe animale. La sfârșitul filmului nu mi-am putut suprima surprinzătoarea concluzie: și au avut dreptate.

De la început până la sfârșit, un individ din dreapta noastră a comentat ca apucatu’. Nu zicea nimic în esență, foarte rar îi ieșea câte-o poantă ieftină. În rest numai zgomot de fond agasant. Se pare că numărul volubililor – le spunem așa fiindcă, dacă, prin absurd, ar ajunge să citească acest text, să nu înțeleagă – care „se produc” în public cu toate inepțiile caracteristice este în creștere. Vin din urmă generații pe care mireasma binefăcătoare a bunului-simț nu le-a prea atins în copilărie.

Dar de ajuns cu văicărerile, să mă ocup nițel și de ce am văzut.

Publicitate