Criza de oameni (3)

Zapând într-o pauză publicitară, am ajuns pe Antena 3, unde se producea înțelepciune live. Ciutacu – această străfundă intelighenție abia recent remarcată – scotea cuvinte grele de sensuri din cișmeaua gândirii dumisale. Vorbe, nu glumă!

Mai întâi, zicea că se socoate chiriaș în propria țară. Că această țară nu-l mai reprezintă de când a fost ales Băsescu. Sper că țara nu e foarte îndurerată că un asemenea fiu al ei s-a auto-renegat. Această afirmație dovedește însă mai degrabă niște tendințe absolutiste la fel ca acelea incriminate la Băsescu: d-l Ciutacu are mari dificultăți să accepte un exercițiu democratic.

Apoi mai scoase o perlă: că majoritatea lui Băsescu e formată din maneliști și oteviști. Mare vorbă spuse înțeleptul! Îi poftim pe maneliștii Pleșu și Cărtărescu să esplice gurului Ciutacu tupeul pe care l-au avut în acești 20 de ani să-și ascundă preferința pentru manele sub masca intelectualității. La fel pe toți ceilalți intelectuali cu suflet de manelist care au votat cu actualul președinte.

Deși eu speculez că alta era de fapt miza. Fiindcă discuția pornise de altundeva: Ciutacu privea cu scârbă cum țara s-a manelizat. Dovada? La Revelion s-au umplut ecranele de manele ce curgeau de pe toate canalele. Toate posturile satisfăceau gustul publicului pentru decadență. Aș înțelege dacă această ofuscare l-ar fi lovit pe un angajat al TVR Cultural sau al Realitatea TV, dar tocmai unul care lucrează într-un trust producător de maneliști să se indigneze? Ducă-și indignarea până la capăt și să-și dea demisia! Să nu mai fie coleg cu Dan Negru, cu Mădălin Ionescu…

Cred eu că miza era – ca să revin – faptul că Antenele își pierd audiența manelistă. Iar Ciutacu se indignează că Diaconescu și Taraf TV fac audiență după ce Antena 1 și 2 a frăgezit publicul și l-a făcut receptiv. Furia lui Ciutacu e că Băsescu i-a bătut pe anteniști pe teren propriu. Cum să nu te ia pandaliile când muncești seară de seară să îndobitocești lumea, să întărâți spiritele, să învrăjbești oamenii, iar marinarul cel nerușinat vine și smântânește resentimentele națiunii?

În orice caz, pentru obrăznicie față de gazde și pentru instigare, aș propune ca lui Ciutacu ori să i se mărească periodic chiria, ori să fie dat afară și să-și caute alți proprietari pe care să-i terfelească. Nu că aș fi eu mare patriot, dar când vine vorba de chiriași, prefer să nu fie zănatici, nesimțiți sau intriganți.

Totuși, ca să nu termin într-un ton agresiv, îi urez d-lui Ciutacu să nu ajungă vreodată pe mâna celor care îi dau crezare și îi ascultă/citesc cu fidelitate și cucernicie inepțiile. Ar fi păcat să îi fie destrămată iluzia că fanii săi cei mai acerbi sunt doar intelectuali rafinați, oameni cu IQ peste 120 și melomani pasionați.

S-ar putea să-i fi nedumerit pe unii: ce treabă am eu cu Ciutacu? Iată ce treabă am. Asemenea specimene (la care se mai pot adăuga numeroase exemplare) mi se par dintre cele mai periculoase pe care le-a născut societatea românească liberă. Sunt oameni pentru care nu principiul contează, ci interesul.

Adică, grav nu e, de exemplu, că s-a furat la alegeri, ci că Băsescu a furat și a și câștigat. Nu metoda deranjează, ci învingătorul. Fiindcă, dacă nedreptatea acestei practici ar fi cea incriminată, atunci ar fi musai să se remarce că mita electorală și turismul electoral sunt patentate de PSD cu multă vreme în urmă și că au fost folosite – dar fără succesul scontat – și cu această ocazie. V. Ponta face parte exact din aceeași categorie: s-a indignat (și a scăpat porumbelul) că sistemul de fraudare al PDL a funcționat „mai bine”.

Ciutacu se revoltă că maneliștii au decis alegerile (se pare că s-a renunțat la varianta cu diaspora), dar nu se jenează să încaseze bani de la un trust care are în grilă emisiuni eminamente intelectuale, de înalt nivel moral, civic și pedagogic, precum: „În puii mei”, „Acces direct”, „Cântă dacă poți”, „Pariu că știu”, „Un show păcătos”. Acestea descind dintr-o ilustră galerie de proiecte culturale: „Te pui cu blondele”, „Noaptea erorilor”, „Ziua judecății” sau „Folclorul contraatacă”. Mă întreb așa, într-o paranteză, dacă el chiar nu-și dă seama că tocmai maneliștii constituie și publicul său cel mai receptiv, că cei cu capul pe umeri poate că-l ascultă, dar nu-l iau în serios până la capăt.

În orice caz, nu e singurul în această situație. Acești indivizi sunt cei care acum vorbesc despre lege, iar în momentul imediat următor o încalcă fără remușcări, deoarece interesul le-o cere. Principiile, valorile, normele sunt invocate numai atunci când le sunt prejudiciate interesele lor sau ale celor pe care îi slujesc cu abnegație. Niște pușlamale agresive care au prins foarte bine ideea că societatea nu reușește să reacționeze la doze mici și repetate de violență, ci preferă să le asimileze și să modifice limitele convenționale ale normalului.

Astfel de cioflingari sunt foarte periculoși pentru că dețin o tribună cu largă audiență. Invocând mereu libertatea de exprimare, își permit să spună orice despre oricine oricând. N-au conștiință, iar deontologia profesională este suficient de ambiguă încât să nu-i deranjeze prea tare. Mă îngrijorează efectul malefic pe care-l au asupra unor tineri – tot mai numeroși – fără „cei 7 ani de-acasă”, cu educație rudimentară și discernământ foarte redus.

Anunțuri

4 gânduri despre “Criza de oameni (3)

  1. „Rasul curcilor” dvs. e mai degraba un plans pitigaiat…

    Nu ma pot amuza decat pana la un punct, si presupun ca nici nu mi-o puteti cere.

    Numai bine, si la multi ani!

  2. Libertatea absolută este probabil cea care ne dă propria măsură. Marea libertate de a deveni editor, ziarist, moderator, vedetă TV sau analist a născut monştrii actuali de fiecare zi, pe principiul cererii şi ofertei – desigur, fără vreo instanţă de corecţie, rejecţie sau dejecţie. Dacă Dan Iosif a ajuns senator, de ce n-ar fi ajuns Ciutacu ziarist fruntaş? La o adică putea fi invers… Şi tot la capitolul „Despre ei numai de bine”, dacă D. Tinu a fost un mare jurnalist, de ce n-am crede că Liiceanu defila prin Bucureşti în cămaşă legionară, aşa cum afirma ziarul Adevărul în prima zi a unei mineriade? (CTP era şi dânsul pe acolo, prin redacţie, nu ştiu exact ce sarcini avea, poate îl ajuta pe şefu’.) „Deontologia profesională” a devenit un fel de glumă în mai toate domeniile. Nu mai există Partidul sau Omul care să analizeze şi să ia măsurile corespunzătoare. Mentorii se ceartă cu ucenicii pentru că aleg state de plată diferite, unii cavaleri singuratici cu roze pe scut (gen Robert Turcescu – nu rozele, cavalerii) încearcă din răsputeri să-şi păstreze imaginea nepătată în ciuda schimbărilor de dispoziţie a mogulilor aparţinători, iar Ion Cristoiu rămâne singur împotriva tuturor şi în permanentă luptă cu Historia şi bibliotecarii Academiei. Numai CTP îşi rămâne sieşi fidel, într-o dragoste cruntă şi cu năbădăi, condamnându-ne pe toţi şi amânând apelul pentru că sunt mereu alte procese pe rol. Dar de-acu’ s-a isprăvit… Dispar ziare, reviste, poate televiziuni, se rotesc cadre, what goes around comes around etc. Nici măcar a-l critica pe Boc nu mai poate ridica tirajul, iar ştirile cu sindicate furibunde nu reuşesc să mobilizeze deocamdată populaţia docilă şi temătoare de mai rău. Se pregăteşte o ţară cu doar gazeta de perete a FMI, şi două ore de program. Nu TV, ci de muncă.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s