Verdictul Curţii Constituţionale consfinţeşte victoria lui Traian Băsescu. Frauda n-a putut fi dovedită, ba dimpotrivă, PSD-ul a obţinut confirmarea că voturile valabile socotite nule erau în majoritate tot ale lui Băsescu.
Geoană şi-a recunoscut formal înfrângerea, dar continuă demersurile contestatare. Semn că nu este de acord cu decizia CCR. Căi de atac nu ştiu să mai existe, dar lupta se mută în alte arene, the show must go on!
Acuzele aduse de PSD se leagă de următoarele chestiuni: (1) mită electorală, (2) voturi fictive, (3) voturile pe liste speciale şi (4) voturile românilor din străinătate. Să le luăm niţel pe rând.
Mita electorală şi voturile fictive sunt teme recurente în repertoriul de jale al fiecărui învins de la fiecare scrutin românesc post-decembrist. Mita electorală este invenţia indubitabilă a FSN-FDSN-PDSR-PSD. Acesta este pedigriul politic al năravului incriminat. Oricine ar încerca să conteste acest fapt este fie naiv (extrem de naiv), fie ipocrit. În timp, desigur, deprinderea a făcut adepţi şi a devenit îndeletnicire transpartinică (la fel ca toate practicile necurate). Fantomele, de altă parte, au votat şi la alte alegeri, nu e o premieră. Cert este că n-au fost niciodată surprinse asupra faptului.
Listele speciale măsluite nu sunt deloc invenţia PDL. Oricât de mult ar vrea fanii lui Geoană să le bage măgăreaţa pe gât, nu se poate, nu încape. Există două chestiuni distincte aici. Mai întâi, să incriminezi la grămadă 780.000 de oameni care s-au ostenit să stea să voteze pe liste speciale este o dovadă de mârlănie.
Cifra asta se flutură pe la televizor doar fiindcă depăşeşte diferenţa dintre cei doi candidaţi, altfel ar fi pur şi simplu irelevantă. Însă e aberant să susţii că toţi cei care au votat pe liste speciale sunt infractori. Dar când ai de partea ta vreo 5 milioane, îţi permiţi să insulţi câteva sute de mii. Te doare în dosul politic că nu te votează. Raţionamentul este însă semi-imbecil, fiindcă, după cum s-a văzut, diferenţa între primul şi al doilea clasat a fost dată de un număr mic de alegători – deci şi grupurile mai puţin numeroase contează fiindcă pot înclina balanţa!
Legea electorală adoptată în 2004 putea să fie una care să limiteze drastic turismul electoral, dar PSD-ul nu a dorit aşa ceva, fiindcă… chiar aşa, oare de ce? Să fi avut vreo legătură cu alegerile care urmau să se desfăşoare în acelaşi an? Nu cred… Faptul că acum contestă secţiile speciale este doar o gogoriţă. Nimic nu îi împiedica pe cei din PSD să schimbe legea în 2004, sau în 2008, când erau iar la guvernare. Dar e clar că niciun partid nu doreşte cu adevărat ca procesul electoral să fie totalmente transparent. Altfel s-ar fi introdus votul electronic, s-ar fi lucrat cu sisteme computerizate.
De asemenea, Dan Nica – mare clarvăzător şi fost ministru – a avut pe mână Ministerul de Interne, tocmai instituţia cea mai incriminată. De ce o fi preferat dumnealui să vină cu oracole nostradamice privind „marea fraudare” în loc să se pună pe treabă şi să ia măsuri drastice (potrivit legii) astfel încât să nu se poată „mişca” nimic? Nu e cel puţin straniu ca tocmai tu, care ai în mână organizarea, te apuci să faci declaraţii alarmiste şi neputincioase? Sau să fi ştiut că legea e suficient de permisivă încât nicio măsură nu oferă suficiente garanţii? Din nou, nu cred…
Mare măgărie să conteşti votul românilor din străinătate. Nesimţirea lui Năstase oricum nu pare să aibă vreo limită. Când vine vorba să trimită bani în ţară, să crească nivelul economic, sunt buni „căpşunarii”, dar când trebuie să-şi dea votul, ar trebui să nu conteze în aceeaşi proporţie ca autohtonii, fiindcă sunt… miopi. Această idee obraznică, dincolo de sluţenia ei evidentă, are un substrat interesant. Năstase este deranjat de votul unor oameni care votează imprevizibil. Fostului prim-ministru îi displace „dezordinea” asta. Îi preferă pe cei din ţară, pe cei din zonele sărace, pe cei de la ţară care, evident, din cauză că au o teribilă conştiinţă politică (extrem de lucidă), votează în majoritate cu PSD.
Să ne amintim însă că marele exod al românilor a început în vremea PSD, când se desfăşura cu precădere ilegal. Ulterior, odată deschise graniţele UE, s-a plecat mai uşor, aşa că numărul doritorilor a crescut. Viaţa grea, corupţia şi lipsa de speranţă – consecinţe ale luminatei guvernări Năstase (2000-2004) – i-a determinat pe mulţi să-şi ia lumea în cap. Iar acum, impertinentul demagog are tupeul să-i tragă de urechi că n-au votat cu PSD. Brava, dom’le!
Ceea ce am vrut să arăt este faptul că, chiar şi în cazul în care alegerile au fost câştigate prin fraudă, PSD-ul a pierdut pe mâna lui. Nu face decât să culeagă roadele a ceea ce a semănat. A politizat excesiv instituţiile statului. Până şi Curtea Constituţională are foşti 3 membri de partid PSD în componenţă. A mizat mereu pe ambiguităţile legii, ştiind că are puterea să speculeze portiţele. A practicat fără întrerupere mita electorală sub toate formele şi la toate nivelurile. A făcut cadouri din bugetul statului primăriilor cu primari pesedişti. A împărţit plase cu nimicuri pentru oameni ţinuţi în sărăcie, dar care îl votau cu o veselie tâmpă pe Iliescu (de te luau pandaliile!). A manipulat analfabeţii, bătrânii, naivii încât să voteze celebrii trandafiri. Îmi amintesc cum o băbuţă mergea în 1990 şi 1992 să voteze „penele” (florile) lui Iliescu, pentru că „el ne dă pensie”. Aşa i-o spus ei unu’ d-acolo.
Frauda în sine este condamnabilă. Însă nu PSD-ul este victima aici. Dimpotrivă, acest partid este probabil autorul moral principal al acestei situaţii. Degeaba să văicăreşte Geoană şi merge până în pânzele albe. Nimeni din ţara asta nu poate crede că doar PDL-ul a furat. Au furat toţi. E o afirmaţie care nu se poate dovedi – asta a văzut PSD-ul pe spinarea proprie –, dar mărturiile oamenilor obişnuiţi sunt grăitoare. Nici dacă s-ar organiza un mare proces la care să participe mii de martori tot n-am şti adevărul. Fiindcă sistemele de partid sunt atât de odioase încât ar plăti oameni să jure în instanţă că ceilalţi i-au angajat.
Victimele sunt aici românii. Toţi! Nu cei care au votat cu Geoană. Iar cu cât înţeleg şi ei acest lucru şi se opresc din bocit cu atât e mai bine. E cazul să renunţe la partizanate şi să ia lucrurile aşa cum sunt. Idei precum: „Băsescu nu e preşedintele meu” sunt stupide. Votul spune că Băsescu e preşedintele lor. A, că nu le convine, înţeleg, dar chiar e inutilă perpetuarea acestei dezbinări naţionale. Fiindcă nici partizanii lui Băsescu n-au motive de sărbătoare. E o victorie la limită, o victorie suspectă. Dacă e furată, e o infracţiune.
Repet în speranţa că voi deveni enervant. Suntem în situaţia în care toţi am pierdut. Politicienii au reuşit din nou să deturneze în folosul lor semnificaţia acestui gest democratic. Dacă diferenţa dintre candidaţi era de 1 milion de voturi, pe nimeni nu mai preocupa frauda. Lucrurile s-au petrecut în aşa fel încât să aflăm cum arată etica politicienilor. Şi arată hidos. Se știa – s-a confirmat.
În momentul în care s-a declarat învingător, Geoană putea să vorbească despre fraudă. Autocarele fuseseră deja filmate (dacă e să dăm crezare afirmaţiilor pesediştilor). Dar n-a făcut-o, semn că nu-l interesa la acea vreme. Când ierarhia s-a răsturnat, PSD-ul şi-a amintit că parcă ştia ceva despre nişte matrapazlâcuri. Miza, aşadar, nu e corectitudinea votului, ci procentele candidatului. Asta e îngrijorător! De asta am pierdut cu toţii. Din nou. Am văzut că nu legea, ci interesul primează. Iar.
Cu drezina 