Tot mai des în ultimele zile dinaintea votului şi, aproape surprinzător, în cele de după, s-a acreditat ideea – de către ambele tabere de beligeranţi – că votul ar fi o chestie de inteligenţă. Ca să vezi! Şi eu care credeam că e chestie de coordonare locomotorie.
Ni se sugerează discret, dar insistent, că, dacă te duce „bila”, nu poţi vota cu Geoană/Băsescu. Un om cu IQ decent n-are cum vota un criptocomunist, pui de iliescu, paiaţă, marionetă etc. Un individ mobilat intelectual nu are cum vota un marinar vulgar, un scandalagiu, un intolerant ș.a.m.d.
Pute ţara de deştepţi înseamnă. Fiindcă jumătate nu l-au votat pe Geoană, jumătate nu l-au votat pe Băsescu. De unde se vede că în sfârşit inteligenţa a înmugurit şi ne-a ţâşnit prin ţeastă. Suntem atât de isteţi încât am ajuns la echilibru desăvârşit. Urmează să ne înălţăm în nirvana, ca să dobândim şi calmul perfect.
Enervant e că oameni realmente inteligenţi se dedau la observaţii şi discursuri care fac din vot o chestie de IQ. Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci nu mai discutăm despre democraţie, ci despre noocraţie. De care mă rog să ne ferească Dumnezeu. Ce v-aţi face cu un nou Sartre mare vătaf? Intelectualii, părerea mea, sunt mult mai pricepuţi la critică decât la conduceri politice.
Heidegger sigur avea o inteligenţă mult peste medie, ceea ce nu l-a împiedicat să susţină un monstru ca Hitler. Şi România are exemplele ei nefericite, dintre care cel mai important este poate Nae Ionescu. Nu puţini scriitori sud-americani au o aplecare către regimurile autoritariste, chiar dictatoriale. Şi exemplele pot continua.
Pentru orice om onest e limpede că inteligenţa nu are treabă cu votul. Îl influenţează, fără discuţie, dar votul deşteptului nu e neapărat superior calitativ votului dat de un prostănac – fără aluzii la cineva. E pur şi simplu un vot mai informat, mai argumentat, mai conştient.
Când am spus că „pentru orice om onest” tocmai am introdus în discuţie celălalt criteriu care uneori provoacă istericale: criteriul etic. Votul ar fi, aşadar, o chestie de morală. E imoral să… şi e mult mai moral să… Adică unul dintre candidaţi este mai dezirabil sau calificat sub raportul conduitei morale decât celălalt.
Se merge mai departe, sugerându-se că deliberarea între moralităţile aleşilor are ca bază moralitatea alegătorului. E artificiul la care am recurs mai sus în mod voit, ca exerciţiu demonstrativ. În esenţă, metehnele candidatului contestat sunt suprapuse peste caracterul omului care a votat. „D-aia l-ai ales pe Geoană/Băsescu, fiindcă şi tu…” – acesta este mesajul care ni se transmite implicit sau explicit.
În această logică, curvele, hoţii neprinşi, trişiorii nedemascaţi, toţi rău-făcătorii fără dosar penal, toţi păcătoşii, în ultimă instanţă, n-au dreptul moral să voteze decât asumându-şi oprobriul consecutiv demascării publice a preferinţei lor pentru un tip sau altul de imoralitate. Atunci cine o să voteze? Numai cei care se simt imaculaţi? Ori ni se vor cere garanţii semnate de duhovnici?
Propensiunea pentru un candidat sau altul nu poate fi chestionată etic în situaţia dată, pentru că niciunul dintre cei doi prezidenţiabili nu prezentau un CV impecabil. Exagerând de dragul impresiei retorice, e ca şi cum ar trebui să alegi între Hitler şi Stalin.
Reprezentanţii bisericeşti care, în mod public, au încercat să-şi argumenteze moral propria preferinţă pentru un candidat au făcut mai degrabă un deserviciu enoriaşilor, pentru că au introdus puternice elemente de confuzie în câmpul unei decizii oricum foarte dificile. Ca să nu mai vorbim despre culpabilizările inutile induse credincioşilor care au avut tupeul să nu se conformeze modelului etic înfăţişat. Nu-mi rămâne decât să sper că aceste situaţii au constituit mai degrabă nişte excepţii.
Se desprinde astfel o concluzie inevitabilă. Aceste stratageme sunt veritabile tehnici de manipulare. Cine e dispus să se considere retardat? Cine e dispus să lase să planeze asupra sa suspiciunea unor fapte reprobabile moral? Normal că metodele nu funcţionează la toată lumea. Odată demascate şi recunoscute ca atare, ele devin inutile. De altă parte, există destui indivizi care nu se sinchisesc de acest gen de poliloghie vicleană şi votează exact cum îi taie capul. Nu că asta ar fi o virtute în sine…
Mi-aş dori ca votul să ajungă o chestie mai raţională, mai responsabilă, mai competentă. Dar nu se întâmplă şi nu se va întâmpla atâtat vreme cât avem acest tip de democraţie şi refuzăm educaţia politică – nu ca indivizi, ci ca societate. Oricum, chiar dacă mâine ar începe educaţia politico-civică în şcoală, rezultatele s-ar vedea abia peste vreo 10 ani, cel mai devreme.
Oricum, nu cred că lucrurile se pot schimba fundamental vizavi de vot, ci doar în atitudinea faţă de acest gest democratic. S-ar putea diminua reacţiile adverse foarte agresive, dar în esenţă oamenii votează tot iraţional. Nu fac excepţie nici cei care se simt mai deştepţi şi mai morali decât toată prostimea.
Cei mai inteligenţi şi cei mai imaculaţi n-au cum să invoce argumente copleşitoare în favoarea deciziei lor. E chestie de stomac, fiere, meteo şi alte d-astea. Care apoi este raţionalizată şi livrată ca decizie lucidă. De lehamite, eu i-am votat pe amândoi deodată. Asta înseamnă că-s foarte deştept sau că am atins desăvârşirea morală. Sau amândouă. Nu?
Superb articolul! Chiar dacă de multe ori m-am oprit să verific dacă nu cumva mă sfredeliţi şi pe mine cu coada mausului, citind apoi mai departe îngrijorat şi sperând într-un final blând şi vindecător (fără aluzii). Păi sigur că m-aţi nimerit cu ambele trasoare, între care ţopăiam încercând fără succes să scap. M-am mai liniştit gândind că nici un geniu nu poate avea toate informaţiile din spatele cortinei, şi nici un sfânt nu poate vedea ce este în sufletul omului, aşa că toată lumea are şanse (in)egale de a greşi votul, ca şi combinaţia câştigătoare la 6/49.
Cu ultimul paragraf nu sunt chiar de acord (nu că asta ar avea importanţă). Cred că pe ambele planuri, raţional şi moral, există şi funcţionează intuiţia, dar are la fel de puţin sens s-o argumentezi lucid. Rămân ferm contra polarizării agresive şi a culpabilizării maselor largi de votanţi (şi nu e un citat din domnul Iliescu!).
Felicitări, din nou – dacă aţi avea vizibilitatea CTP-ului cred că aţi apărea şi la TV. (emoticon zâmbăreţ)
#Agnusstick,
Parțial, textul meu e și o reacție la comentariul dvs. Nu în sensul de replică, ci mai degrabă comentariul m-a determinat să-mi pun oleacă de oridine în idei și mi-a sugerat un punct de plecare.
Paragrafele de genul celui cu care nu sunteți de acord fac ca eu să nu am vizibilitatea lui CTP (emoticon (auto)ironic, dacă se poate).
Rezerva din tonul dumneavoastră mă îngrijorează şi mai mult, pentru că nu pot afla dacă v-am supărat şi în ce fel, lucru care pentru mine contează.
În privinţa paragrafului respectiv, aş fi vrut să mă explic (tot pentru mine contează). Cu prima frază sunt 100% de acord. Dar nu sunt convins că e NUMAI chestie de stomac, fiere, meteo etc. Aşa cum spuneam, aş adăuga intuiţia pe listă, la loc vizibil înainte de „etc.”. Apoi, fraza următoare face proces de intenţie celor care raţionalizează şi livrează oarecum pervers idei autojustificatoare. Nu cred că e totdeauna cazul, altminteri situaţia naturii umane ar fi de-a dreptul fără speranţă. În consecinţă, aş păstra argumentele raţionale alături de lista fenomenelor, organelor şi simţurilor, dar fără a le da altă pondere decât merită.
#Agnusstick,
Pentru liniștea dvs: nu e vorba de supărare, ci de faptul că acel comentariu mi-a prilejuit un fel de ordonare a gândurilor și m-a determinat să mă sistematizez oleacă încât să scriu acest text (pe care intenționam să-l „produc” la un moment dat). Dar nu e chestie de reacții emoționale negative, nici gând. Tocmai de aceea pot părea rezervat, că nu e nicio patimă la mijloc, ci doar am primit un stimul util.
Da, sunt de acord că intuiția joacă un rol important și că merita adăugată în listă. Observația mea e puțin ironică, dar nu la adresa motivațiilor, cât la adresa celor care încearcă să le eludeze. Iar partea cu raționalizarea nu e de la mine. Mă bazez pe afirmațiile unor autori precum C.S. Lewis sau Paul Tournier care au curajul să afirme că nu luăm deciziile rațional, ci le argumentăm rațional ulterior. Desigur că acest proces poate adesea să scape din sfera lucrurilor conștiente, dar deciziile se pare că se iau intuitivi, irațional, instinctiv… Și cred că e vorba de decizii majore, nu de cele banale. Nu e bine sau rău, e un fapt până la urmă.
Mulţumesc pentru calmant, chiar îl aşteptam.
Referitor la autorii menţionaţi, nici gând să îi contrazic, dimpotrivă – tocmai de aceea insistam cu intuiţia. Dar nuanţa importantă aici este tocmai ceea ce atacaţi: intenţionalitatea culpabilă de a masca teluricul prin serafic.