Sfântul Nicolae

Fiindcă azi e ziua Sfântului Nicolae, fac un lucru pe care trebuia să-l fac de mai multă vreme. Atrag atenţia – deşi cei mai mulţi probabil aţi aflat de pe blogul d-lui Dănuț Mănăstireanu – că există un proiect Sfântul Nicolae, care a produs între timp şi o carte. Ideea proiectului e să fie adunate la un loc scurte biografii ale unor creştini – reprezentând toate cele 3 mari tradiţii: ortodoxă, catolică şi protestantă – care s-au angajat activ în viaţa cetăţii.

Chiar dacă se adresează cu precădere adolescenţilor, acest tip de demers mi se pare foarte util pentru oricine doreşte să vadă cum, în fiecare dintre marile tradiţii creştine, s-au găsit oameni care au lăsat urme similare în istorie, deşi porneau de la convingeri dogmatice diferite, uneori (aparent) ireconciliabile.

Aceşti oameni sunt repere ale întregii creştinătăţi şi e bine că au fost adunaţi laolaltă. Mi-ar veni foarte greu să spun însă că ei reprezintă „exemple demne de urmat” – cum se zice. Nici vorbă! Pentru asta e nevoie de o vocaţie similară cu a lor, altfel îţi frângi gâtul şi poate mai târăşti şi pe alţii. Sfântul Nicolae e doar unul, la fel şi Sf. Francisc din Assisi. Nici Desmond Tutu n-au existat mai mulţi, iar Sfânta Anastasia e şi ea la fel de unică. Deşi seamănă de la distanţă, priviţi cu atenţie, aceştia sunt de o fascinantă diversitate. Ce-i uneşte e dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni care i-a determinat să renunţe la ei înşişi – creştinismul o numeşte lepădare de sine.

Excepţionalitatea lor statuează însă raporturi juste între ceea ce produce generaţia noastră şi „performanţele” spirituale de care erau ei capabili. O lectură a biografiilor lor restabileşte nişte centre de autoritate într-o vreme care nu agreează în mod deosebit autorităţile incontestabile.

Orice idealuri sau scopuri individuale pot fi ulterior stabilite cu conştiinţa că standardele sunt foarte înalte şi cu umilitatea pe care o dă înţelegerea propriei… anverguri spirituale şi a propriilor limite. E foarte greu să mai fii ca Sfântul Antonie în secolul XXI, în plină criză economică. Ceea ce nu înseamnă însă că modelul trebuie abolit. Mai degrabă, viaţa trăitorului din mileniul III se cere ajustată ca să se înscrie pe traiectoria acestor modele, chiar dacă – pentru majoritatea aceasta e realitatea – nu le va atinge niciodată.

Contagiunea cu atitudinea şi valorile la care au aderat sfinţii de odinioară poate contracara agresiunea standardelor pe care contemporaneitatea le impune (explicit sau implicit) umanităţii. E un fel de antidot, care – aşa e cu leacurile – musai folosit cu… dreaptă socotinţă.

Ceea ce conduce la următorul fapt: creştinul contemporan care ia seama la marii lui înaintaşii lui va trăi sfâşiat. De o parte stă filosofia acestor sfinţi, de cealaltă stă neputinţa omului viu (cu toate necazurile lui zilnice) şi filosofia veacului – în care se scaldă vrând-nevrând. Dar această sfâşiere pare să fie condiţia contactului cu realitatea, cu adevărul. Ignorarea flagrantă a propriilor limite poate fi deosebit de distructivă (exemple sunt nenumărate), iar indiferenţa la antecesori poate cauza inflamaţii patologice ale sinelui.

Anunțuri

2 gânduri despre “Sfântul Nicolae

  1. „Ceea ce conduce la următorul fapt: creştinul contemporan care ia seama la marii lui înaintaşii lui va trăi sfâşiat. ”
    Este exact pe dos. Crestinul contemporan care ia seama la marii lui inaintasi va trai intarit. Si cu rugaciunile lor poate chiar sa-i intreaca. Sunt oameni, poate la fel de mari, si in zilele noastre, si nu doar in manastiri. Caci Dumnezeu este credincios promisiunii sale.
    Nu e necesar sa publicati acest comentariu.

    • #Andreea,

      Nu mă deranjează să fiu muștruluit. Dar în acest caz cred că vorbim fie de lucruri diferite, fie din perspective diferite. E clar că sfinții sunt o încurajare pentru contemporani. Dar și ei au trăit sfâșiați. Totul începe de la Cristos, care a trebuit (și e singurul care a reușit pe deplin) să împace fără cusuri natura umană cu cea divină. Scânteia divină din noi ne-ar trage în sus, dar firea umană atârnă greu, plumb nu alta. Iar când condițiile sunt atât de nefavorabile ca în prezent, nu cred că sfâșierea poate fi evitată. Dacă vi se pare mult spus „sfâșiere”, puteți propune un termen mai blând.
      Am publica comentariul din cauză că ceea ce spuneți este valid în sine.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s