Ruşinea naţională

Îmi aduc foarte clar aminte că, în urmă cu 10 ani sau chiar mai bine, s-a difuzat un film sau documentar, care nu mai ştiu dacă era făcut de români sau străini, în care se vorbea despre strategia adoptată de cripto-comunişti în fostele ţări de sub Cortina de Fier. Da, e adevărat că-i cam vagă şi datarea şi natura materialului urmărit, dar ideea nu mi-e deloc vagă în liniile ei principale.

Lucrurile, potrivit acelui film, trebuiau să se desfăşoarea cam după următorul scenariu. După ce în fostele state comuniste ajungea în sfârşit opoziţia la putere (în cele mai multe cazuri în urma unor ani când neocomuniştii deţinuseră frâiele), opoziţia formată din partide cu adevărat anticomuniste, funcţionarii din eşaloanele 2 şi 3, care nu puteau fi înlocuiţi într-un sistem încă teribil de centralizat, aveau misiunea să împiedice sistematic orice tentativă de reformă socială, economică, instituţională. Orice ar fi încercat noile forţe democratice să facă bine, trebuia boicotat şi zădărnicit, denaturat şi stigmatizat.

Impresia care ajungea însă la populaţie e că nu se întâmplă nimic. Pe de altă parte, date fiind aşteptările foarte mari, plus promisiunile făcute (în mod naiv) de către oameni altfel foarte bine intenţionaţi, dezamăgirile populare e clar că urmau să fie foarte mari. De asemenea, reformele pe care urmau să le implementeze guvernele ne-comuniste ajunse la putere aveau să fie dureroase, în bună măsură fiindcă trecerea către piaţa liberă fusese blocată aproape complet până atunci.Citește mai mult »