Îmi vreau votul înapoi!

Domnule Antonescu,

V-am votat. Nu fiindcă reprezentaţi cea mai bună opţiune, ci fiindcă păreaţi a fi răul cel mai mic (să-mi fie cu iertare, dar cine şi-ar mai putea pune azi încrederea în politicieni?). Am văzut cum au guvernat liberalii, deci nu avea rost să-mi fac iluzii că aţi fi unul dintre eroii salvatori care să scoată ţara din haos.

V-am votat pentru că nu votez cu stânga (din motive ideologice dar și morale). O stângă criptocomunistă aflată, în continuare, sub oblăduirea nefastă a clicii lui Iliescu. Oricum, după cum arată în Occident, nici nu voi vota vreodată cu stânga.

V-am votat pentru că PNŢ-ul a sucombat şi eraţi singurul reprezentant de dreapta cu oarece şanse la accederea în turul doi.

V-am votat pentru că nişte oameni decenţi şi respectabili (Neagu Djuvara, Zoe Petre, Emil Constantinescu) vă dădeau credit şi vă susţineau. Şi mi-am spus că vor fi ştiind ei mai mult decât ştiu eu.

Dar îmi vreau votul înapoi.

Votul meu nu este tranzacţionabil. Nu vi l-am dat ca să i-l duceţi lui Geoană şi să aveţi cu ce negocia.Citește mai mult »

Anunțuri

Ţara te vrea bou, boule!

Copiii sunt nişte animale folositoare pe lângă casa românului. Fiţi pe pace că nu îi pun pe toţi compatrioţii în aceeaşi oală. Mă explic mintenaş.

Iaca faptă de preşedinte. Pumni în gură la odraslele sărace ale tranziţiei. Dacă-i băga şi un picior în coaste, o scatoalcă după ceafă şi în final un upercut la ficaţi am fi asistat la o scenă demnă de Quentin Tarantino.

Revenim însă la obsesia noastră. O fi adevărat? N-o fi? Aceasta-i întrebarea! Cu care ţara îşi inflamează circumvoluţiunile şi buricele degetelor. Cum şi eu sunt parte din „ţară”, iată-mă în pragul congestiei capilare.

Chiar nu contează dacă s-a întâmplat ori ba. Contează că a ieşit la suprafaţă. După 5 (cinci!) ani. Vă daţi seama cât de greu i-a fost lui Patriciu în tot acest răstimp. Să poarte în sufleţelul dumisale sensibil asemenea povară. Să nu poată să spuie nimănui. Să simtă în gură pumnul cenzurii. Abia dacă a şuşotit printre prieteni – confidenţial – această îngrozitoare scenă. Ca să poată dormi nopţile.Citește mai mult »

Cărți proaspete (2)

De multă vreme n-am mai zis nimic despre cărțile nou apărute. Asta nu înseamnă că n-am jinduit la câte unele. Dar pur și simplu nu prea mi-am găsit răgaz să scriu și, poate, de când cu anticariatul, îmi vine mai greu să mă uit la cărțile noi și din pricina prețurilor.

Semnalez pentru început două edituri cu site-uri noi: Univers Enciclopedic și RAO. Încep cu prima, fiindcă tocmai am aflat despre noua ediție a DEX-lui, revizuită și adăugită. E vorba despre o variantă în care s-au operat schimbările impuse prin DOOM 2 și, din câte se pare, a fost îmbunătățită cu o serie de termeni de specialitate. Prețul n-a crescut foarte mult față de ediția anterioară – doar cu 10 lei. Tot aici aș mai remarca și Dicționarul Larousse de Psihanaliză.

Nu știu cum se face, dar a reapărut în oferta IRI (+Univers Enciclopedic) cam toată colecția de filosofie. La fel și cărțile de psihologie sau seria de Opere fundamentale ale literaturii române. Veste bună pentru cei interesați și frustrați de absența cărților respective de pe piață. Sper doar să nu fie o mare păcăleală și, de fapt, când omul comandă să afle că stocurile sunt epuizate.

Cât despre RAO… numai prostii. Micul prinț, benzi desenate – încă de pe copertă se vede cât de hâde sunt desenele. Micul prinț aduce mai mult cu Dee Dee. Citește mai mult »

Orbeții și țeapa sau victoria simbolică a comunismului

Trecură și alegerile. Fără surprize în ce privește candidații. Dar cu surprize oferite de politicieni. Mă interesează două dintre ele. Amândouă mi se par grotești.

1. Pe când televiziunile filmau sediul de campanie al PDL am zărit – și nu mi-a venit să cred – niște steaguri galbene agitate de susținători. Nu erau ale PNL, ci ale… PNȚ-CD. Trist, dizgrațios, inimaginabil. Orice ar fi făcut Băsescu bine, nu mă duce capul să pricep cum pot oamenii din PNȚ să se umilească susținându-l tocmai pe cel care le-a semnat condamnarea politică. E mai mult decât un gest de slugărnicie politică, mi se pur și simplu imoral.

În orice caz, dacă asta e posibil, atunci chiar că nu văd să mai existe vreo limită a decenței politice. Poate că spiritul creștinesc i-o fi motivat pe cei din PNȚ să cadă la pace tocmai cu Băsescu. Oare ce le-o fi oferit în schimb? Pe ce s-au lăsat cumpărați? Sau, ca să fiu mai puțin mercantil: ce idealuri au descoperit deodată că întruchipează marele Traian?

Se pare că însemnul electoral nu le-a fost de mare ajutor, fiindcă ochiul le-a rămas închis.

2. A doua situație grotescă – pentru mine desigur – e cea a unui Crin Antonescu dispus să îi dea voturi lui Geoană. Mulți dintre votanții lui Antonescu nu sunt mari cunoscători ai doctrinei liberale. Dar votul lor era în mod clar anti-fsn, anti-Iliescu. Acum însă, candidatul dreptei este dispus să negocieze tocmai cu cei care-i snopeau înaintașii în ’90 prin Piața Universității și prin sediile partidului.Citește mai mult »

100 de ani de la nașterea lui Eugéne Ionesco

Se aniversează astăzi 100 de ani de la naşterea lui Eugéne Ionescu. Promotorul „teatrului nou” – aşa cum se declară – s-a născut din tată român şi mamă franţuzoaică (unele voci spun că ar fi fost evreică). După divorţul părinţilor, a rămas în custodia tatălui, iar debutul literar şi l-a făcut în Bucureştiul interbelic.

Ulterior, a plecat în Franţa cu o bursă doctorală care nu s-a mai concretizat niciodată într-o teză. E, de altfel, oarecum firesc să fie aşa. Dar s-a „revanșat” devenind membru al Academiei Franceze, în 1970. Piesele Cântăreaţa cheală, Lecţia şi Scaunele au marcat, în 1951-1952, descoperirea de către public a unui nou curent în literatura dramatică, cunoscut sub diverse nume: teatrul absurdului,  teatrul deriziunii ori teatrul de avangardă.

Cu acest prilej aniversar am postat pe Scriptorie o recenzie a unei cărţi de altă factură: Căutarea intermitentă. E vorba de aventura unui octogenar în căutarea lui Dumnezeu. Epitaful său – și totodată ultimele cuvinte ale cărții recenzate – stă mărturie că această preocupare n-a fost doar o găselniță literară:Citește mai mult »

Nu mai ştiu ce vreau

Când auzi de reducerea numărului de parlamentari îţi vine să zici din reflex un „da” puternic şi hotărât. Cum să nu vrei să scadă numărul unor indivizi care, în marea lor majoritate, au făcut averi, comit tot felul de mici sau mari fraude tolerate, se comportă arogant şi egoist, îşi legiferează privilegii pe viaţă etc. etc. etc.?

Dacă stai însă câteva minute sau ore (că în câteva secunde nu se stinge fervoarea şi satisfacţia de a-i vedea ameninţaţi) parcă altfel arată lucrurile. Dacă mai şi citeşti despre alte plaiuri unde, aşa cum e, politicul valorează totuşi ceva din cauză că vorbim despre sistem reprezentativ şi vocea naţiunii, parcă se duce elanul iniţial. Când mai auzi şi că în ograda naţională proprie există voci care grăiesc cu scepticism (CTP, de pildă), deja mai că baţi în retragere.

Iar apoi te poţi întoarce fără fierbinţeală să priveşti cam cum stă treaba de fapt. Diminuarea numărului de parlamentari înseamnă, logic, că vor accede mai puţini politicieni (şi independenţi) în Parlament. Adicătelea, accesul va fi mai dificil. Un independent va avea nevoie de mai multe voturi decât în trecut. Totodată bătaia pentru locurile eligibile va fi mai aprigă în interiorul partidelor.Citește mai mult »

Vorbe goale: „Gândește liber”

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu dimpreună cu prietenii din copilărie, când voiam să evidenţiem o carenţă intelectuală sau o sărăcie cu duhul a cuiva, ziceam că „îi lipseşte o doagă”. Nu era neapărat frumos din partea noastră, nici creştineşte. Nici nu vă spui asta acum cu emfază şi plin de mândrie limbistică. Mi-e necesară însă expresia ca să fac introducerea în subiect. Fiindcă aici vreau să ajung, la doagele care par să se rarefieze pe zi ce trece.

Tema are fire nenumărate de la care poate fi depănată. Am ales televizorul şi am decis să mă opresc la brava televiziune care ne îndeamnă să ne dezbărăm de vechile deprinderi mentale, să ne emancipăm, să transgresăm propriile limite sau limitele contextului către o nouă… chestie (deocamdată rămâie nedefinită). Cel puţin aşa înţeleg eu îndemnul: „Gândeşte liber!”.

Și mă gândesc că, din moment ce face din acest slogan o permanenţă, o recurenţă peste ani, luminata televiziune trebuie să dovedească şi cu fapta ceea ce spune cu vorba. Să gândească, adicătelea, mai liber decât oricare dintre suratele ei încuiate şi să ne arate şi nouă, ăştilalţilor încuiaţi, cum se face gândirea asta.Citește mai mult »

Criza de oameni (2) – Caracterul

Măsura unui caracter este dată mai puţin de felul în care omul respectă un set de legi şi mult mai mult de felul în care individul respectiv se comportă în absenţa oricăror constrângeri exterioare. Contrar realităţii falsificate a zilelor noastre, integritatea are de-a face în primul rând cu folosirea pozitivă a libertăţii, nu cu obedienţa faţă de nişte interdicţii. Capacitatea persoanei de a se supune unor restricţii poate fi pur şi simplu o moralitate de cod penal, fără să necesite caracter, în adevăratul sens al cuvântului.

În ultima vreme, politicienii ne tot repetă (ca la tâmpiţi) că tabăra adversă (Băsescu, PNL-ul, PSD-ul, PDL-ul etc.) nu respectă Constituţia sau mai ştiu eu care lege. Vine apoi un reprezentat al taberei învinuite şi demonstrează fără echivoc că, dimpotrivă, gruparea pe care o reprezintă şi apără a respectat legea. Culmea e că se prea poate ca atât pârâţii cât şi pârâşii să aibă simultan dreptate. De unde se vede calitatea legilor făcute – surpriză? – tot de dumnealor. Dar nu ne interesează asta acum.

Ce se observă foarte bine în această situaţie este caracterul ignobil al participanţilor la aceste dispute interminabile. Deoarece Constituţia nenorocită a lui Iliescu le permite să facă aproape orice, ei fac aproape orice. Fără jenă, fără scrupule, în dispreţul unei ţări întregi. Fiindcă putea să introducă moţiune de cenzură, PNL s-a aliat cu PSD şi a picat guvernul PDL. De ce? De ce nu, dacă tot se poate? De parcă mai apucau ăştia să fure mare lucru într-o lună de zile. Grosul s-a dus – dacă s-a dus – pe când PDS-ul stătea încă, bine mersi, cu dinţii-n fleică alături de PDL.Citește mai mult »

Viitorul nostru va fi corect politic sau nu va fi deloc

După cum probabil că cei mai mulţi ştiţi, profesiile a căror denumire englezească cuprindea odiosul cuvânt „man” au fost cosmetizate în ton cu tendinţele corecte politic. Astfel s-a ajuns, de pildă, la „policewoman”, care, ne explică Webster Online, înseamnă „a woman policeman”. Ironică explicaţie. Se preferă, de asemenea, exprimările neutre gen „policeperson” sau „businessperson”. E mai trendy şi mai în ton cu moda cea corectă să foloseşti astfel de termeni.

Dar pun pariu că în cazul în care creierele luminate – unele intermitent şi cam în regim de avarie – ale stângii luptătoare pentru terminologie s-ar screme suficient, ar realiza cât de catastrofală este găselniţa lor actuală. „Person” este, nici mai mult nici mai puţin, noţiunea care se aplică în creştinism ipostasurilor Sfintei Treimi. Oricând spui „persoană” (ca să folosesc termenul tradus), te referi în mod involuntar la creştinism. Ce poate fi mai îngrozitor pentru un stângist militant? E ca şi cum ai spune deodată: pro-viaţă, rugăciune şi icoane în şcoli, Dumnezeu există etc… De-a dreptul scandalos! Sperăm să-şi dea seama de această gravă eroare şi s-o remedieze.

Iată câteva sugestii. Ar putea încerca să folosească termenul „people”. Ar suna mai în acord cu spiritul colectivist al socialismului: „policepeople”. Deşi nu ştiu dacă îndură gramatica asemenea născocire. Avantajele ar fi însă colosale. În fiecare profesie ne-am simţi cu toţi reprezentaţi. Am putea lărgi ideea de „family” la scară planetară. Cu siguranţă, folosind cuvinte cu atâta greutate, inevitabil ne-am iubi mult mai mult, am deveni mai umani, mai general umani, până la dispariţia definitivă a diferenţelor care în mod abuziv ne separă de atâtea milenii. Am renunţa la toate barierele inter-umane. Mai întâi am lepăda hainele, apoi trupurile şi mai pe urmă ne-am amesteca spiritele şi karmele în marele-tot-atoatecuprinzător.Citește mai mult »