Cine-i ăsta, bă? se auzi, din spatele copacilor.
Cine-i ăsta, bă? străbătu ecoul străzile oraşelor.
Dar tu ce treabă ai? Ce vrei să zici?
De ce insişti? şi de unde strigi?
Trebuia să întreb, vezi? Nu prea ştiu eu de ce.
Dar trebuia.
Cine-i ăsta, bă? îmi sună în urechi când am pus piciorul în casă.
Cine-i ăsta, bă? veni spre mine un zvon prin pereţi.
Am scos buletinul şi l-am arătat în toate direcţiile
Cu înfrigurare, cu nepricepere (era prima dată când făceam asta).
Mi-am urlat numele cu voce tare.
Să mă fi cotropit străinii?
Cine-i ăsta, bă? îmi ţiuia urechea către miezul nopţii.
Cine-i ăsta, bă? îi răspundea creierul pe jumătate adormit.
Am dat muzica mai tare ca să nu-mi aud gândurile,
Am bulucit toate traumele copilăriei la uşa memoriei,
Doar-doar voi scăpa.
Cine-i ăsta, bă? îmi pulsa monoton prin vine.
Cine-i ăsta, bă? simţeam şi în stomac.
Uite, îmi zic, m-au invadat curioşii ăştia,
Curiosul ăla, cinele ăla care s-a luat de mine.
Ieşi afară!
Cine-i ăsta, bă? m-am trezit scăpând printre lacrimi.
Cine-i ăsta, bă? se încăpăţâna limba să fredoneze
Fără vrerea mea, fără ajutorul meu.
Eram la capătul puterilor.
Cine-i ăsta, băăăăăăă? m-am alăturat şi eu corului de nedumeriţi,
Am dus gura la pământ şi am strigat într-o crăpătură
Ca să se audă până în rărunchii lui fierbinţi;
Mi-am făcut mâinile pâlnie şi am urlat către toate constelaţiile
Reci şi impasibile.
Măcar să fie informate cu toatele.
Cine-i ăsta, băăă…? se târa ecoul îndepărtându-se.
Iar apoi înfricoşata aşteptare…
În linişte, ca la Ziua de Apoi.
Cu drezina 
Suna ca un cosmar in si din care nu esti sigur daca vrei sa te trezesti
Un amestec de vis urat din copilarie, urlet neputincios de adult si film fantastic tridimensional
Fain. Merge cred si un clip.
sam, mereu mi sa părut interesant ce feedback stârnesc astfel de texe în cei care mi le citesc. Niciodată n-am reușit să anticipez.
Dacă tu zici că merge și un clip, primesc. Vii și cu o propunere? 😉
pentru asta trebuie sa platesti
Sa dezvalui care a fost contextul (fie chiar si fizic daca cel psihic e mai greu ne-descifrabil) in care ai scris textul.
Sunt doar un de-gustator in domeniul literaturii dar imi place sa cred ca stiu sa separ naturalul de poza intr-un mesaj
sam, nu prea îmi vine să povestesc eu multe. Poate că și din pricină că a devenit o adevărată modă în Occident să spui cum a fost produsă scremătura mai mult sau mai puțin artistică. Dar poate, la o bere, cândva…
Ce pot zice totuși e ca erau ceasurile către zori și eu nu îmi găsisem somnul (cum se cuvine).
Scena cu buletinul, şi nu numai ea, are o atmosferă kafkiană – deşi nu apare nici un funcţionar care să ţi-l reţină sine die. Dar de fapt, se leagă cu ultima strofă, pentru că atunci, după linişte, unii se vor auzi strigaţi pe nume. Dar nu-mi pot imagina un Ghişeu de Apoi…
agnusstick, nu m-a dus nici pe mine gândul chiar la un ghișeu de apoi. Dar de Kafka nu prea poți scăpa… Mi-aduc aminte de, să zicem, În fața legii… ce mai poveste, ce mai morală…
La o bere virtuala oricand desi cea reala nu-mi place. Imi place cafeaua si vinul alb in aceasta ordine.
Dar daca e musai poate fi si bere numa sa fie 🙂
Intrebarea e unde?
sam, dacă agnusstick are dreptate și va trebui să emigrăm… atunci poate că pe terenul tău, pe undeva. Dacă nu, nu știu încă. Dar nu se știe niciodată. 😉
Mie-mi aduce mai degraba aminte de Bacovia, cu repetitia insistenta a expresiei, un fel de picatura chinezeasca. Intrebare catre artisti. Avui de curand o „discutie” (haideti sa-i spunem asa) cu o colega in privinta motivului pentru care un artist creaza. Ideea ei era ca o face pentru ca vrea sa transmita ceva. Ideea mea era ca o are in cap si daca nu o asterne pe hartie il omoara. As putea primi un raspuns din partea profesionistilor? Multumesc anticipat, raman dator cu un cappuccino.
soare dragă,
Problema pe care o ridici tu este una cu multe laturi. Ar merita o discuție mai serioasă și mai amplă. La cappuccino-ul cela de care pomenești. Totuși, ca să nu las cu totul pentru o viitoare și imprecisă întâlnire, zic două vorbe. Cred că există acel gen de artist – pe care, personal, sunt tentat să îl admir cu prioritate – din care „curge” sau „explodează” ideea, creația. Dar trebuie ținut cont și de domeniul în care se manifestă creativitatea.
E mult mai simplu pentru un poet să lase o poezie să „țâșnească” sau pentru un compozitor ori chiar și pentru un pictor. Dar gândește-te la un sculptor sau la un arhitect, unde mult mai importantă devine cosecvența cu ideea, iar aici intervine în chip mai evident și nevoia de a transmite ceva. Am simplificat nepermis, cred. Dar poate mai discutăm.
Mulțumim de complemente, dar nu prea ne simțim profesioniști p-aici.
Probabil ca gandesc asa pentru ca citisem o marturisire de-a lui Kafka. Spunea (aproximativ) ca are lumi in capul lui pe care vrea sa le scrie. In momentul in care le asterne pe foaie simte ca le rupe, le murdareste, le subtiaza. Pe scurt, le strica. Dar prefera sa le scrie si sa rupa din ele decat sa moara cu ele in cap. Nu stiu altii cum sunt, dar mie totdeauna mi se pare mai buna ideea inainte de a o scrie.
Scuzati greseala: gandesc asa pentru ca am citit.
Kafka e un soi de creator cum nu erau prea mulți. E greu să-l iei ca reper. Dar există ceva ce se regăsește și la alții, cu siguranță.
Probabil că se poate discuta ce pondere are necesitatea interioară de a scrie/crea și care este ponderea necesităților exterioare. Dar sunt greu de delimitat și măsurat. Dostoievski, de pildă, a scris un roman la comandă și fiindcă nu avea de ales…
Si inca ce roman…