Postat de: Teofil Stanciu | 21/09/2009

Virtuţile curative ale turmei

În urmă cu vreun an de zile primeam acest clip la care, din când în când, sunt nevoit să mă întorc. A rămas un punct de referinţă. De atunci, nu mai pot vorbi cu dispreţ despre turmă, am grijă ce numesc animalic. Pe bune, nu-i doar o retorică de blog, ca să dau mai deştept pe monitoarele cititorilor. Dimpotrivă, s-ar putea ca pentru unii să dau de prost când spun asta.

Două sunt chestiile care mă determină să îmi amintesc periodic acest filmuleţ: comportamentul turmei şi atitudinea faţă de violenţa îndreptată spre cel slab.

Prezentul nostru destupat la minte vituperează de câte ori are ocazia împotriva turmei şi a comportamentelor de turmă. Profeţii contemporaneităţii ne zoresc să ieşim din turmă şi să ne afirmăm sinele. Să dăm frâu liber vieţii încătuşate în… habar n-am unde, de fapt. Ideea ar fi că trebuie să fii tu însuţi. Nu prea îţi spune nimeni cum, iar cei care îţi spun te trimit, vai, la un set de modele preexistente. Fii tu însuţi/însăţi când îţi faci un tatuaj mişto (că tot aşa mai au vreo câteva zeci de mii din ţara asta). Fii tu însuţi/însăţi şi cumpără cel mai tare gadget de pe piaţă (oricum e făcut în serie). În orice caz, îndemnul de a te lepăda de blestemata turmă e un nonsens în sine. Nu poţi să te afirmi dacă nu e cine să te privească. E ca şi cum ai încerca să arunci un avion de hârtie într-o cameră vidată.

Un creştin cât de cât umblat pe la biserică n-ar trebui să se înspăimânte însă chiar atât de tare de ideea turmei. La urma urmei, însuşi Christos se declară păstorul cel bun. Nu voi insista foarte mult pe detaliile – importante de altfel – acestei chestiuni. Prefer doar să reamintesc faptul că turma nu este lipsită de virtuţi. Chiar dacă nu mai e la modă, chiar dacă pare oleacă ridicol şi desuet, a fi în turmă are anumite avantaje certe. Turma te poate pune în valoare, fiindcă până şi turmele animalelor sunt organizate după anumite criterii. Abia în turmă, călcat pe picioare, terfelit uneori, întărâtat sau tolerat alteori, îşi poate individul arăta şi forma caracterul, virtuţile, calităţile individuale. Aici se şlefuieşte şi se afirmă cu adevărat personalitatea. Nu orice exemplar individual poate face parte din orice turmă. Există afinităţi de sânge şi ierarhii. Iar „rebelii” sunt adesea expulzaţi.

Mai nou, se discută chiar şi despre o posibilă „moralitate” animală. N-o fi faptul cu totul dovedit, dar anumite „gesturi” de „bunăvoinţă” au existat şi continuă să ne surprindă. Din păcate, părem mai atraşi de atitudinile belicoase ce se manifestă în cadrul unei specii decât de „generozitatea” ce trangresează uneori limitele dintre regnuri.

Pentru regnul uman existau cândva nişte coduri, nişte norme nescrise, nişte valori subînţelese şi unanim acceptate de societatea occidentală. Toate acestea se coagulau în jurul a ceea ce se chema onoare. Un om de onoare era curajos, responsabil, demn, onest. Cavalerii şi spiritul cavaleresc, care le-a supravieţuit multă vreme, întruchipau, pentru mentalul colectiv, aceste calităţi admirate şi admirabile. Aceşti oameni erau cei care ieşeau din turmă tocmai pentru că reprezentau ceea ce avea turma mai bun, mai de calitate, mai excepţional. O ieşire, aşadar, de deasupra, o afirmare care valorifică pozitiv aspiraţiile celor mulţi. Dintre făcătorii de bine se recrutau eroii: feţi-frumoşi, haiduci, prinţi, viteji etc.

Dar între timp am evoluat. Nu ne mai interesează aceste valori decrepite. Avem alte ţeluri, alte mijloace. Ieşirea din turmă acum se face prin diferenţiere negativă, prin exces, prin violenţă, prin şmecherie. Ierarhiile stau invers, cu spurcăciunea umană la vedere. Cei mai bine situaţi şi mai bine cotaţi sunt codoşii, derbedeii, parveniţii, perverşii, proştii descurcăreţi, viclenii etc. Deşi reprezintă scursura morală a valorilor societăţii, ei sunt „diferiţi”, atrag atenţia şi chiar admiraţia. A lor sunt televiziunile, filmele şi divertismemtul aproape în exclusivitate.

Viţelul ăla slab şi în necaz – din film – nu mai e salvat de corpul social uman, ci sacrificat fără reţineri şi fără procese de conştiinţă. Toată lumea profită de pe urma celui credul, lipsit de experienţă, slab (în toate sensurile) sau binevoitor. Exemplarele care fac deliciul turmei sunt crocodilii ce pândesc fără scrupule din împuţita baltă a existenţei, carnivorii care se gândesc cum să-şi burduşească pântecele pentru încă o vară, o viaţă sau pur şi simplu să-l burduşească fiindcă nu ştiu altceva, nu au alt ideal. Unde „a burduşi” presupune: casă maaaare, maşină scuuuumpă, vacanţe exotice, lux ostentativ şi de un prost gust exacerbat şi ubicuu.

Nu, domnilor, nu vreau să ies din turmă. Prefer să rămân un ilustru anonim acolo, la grămadă cu ceilalţi decât să mă „emancipez” pe coordonatele descrise mai sus. Nu din orgoliu spun asta, dar mă tem că degradarea ce se livrează la pachet cu afirmarea de sine este ireversibilă. Mă tem că o trezire tardivă la realitate este aproape inutilă din cauză că revenirea la normalitate s-ar dovedi fie prea costisitoare, fie imposibilă.

Desigur, există şansa şi ca turma să-şi schimbe complet năravurile. Cred destul de mult în capacitatea omului de a se îndobitoci încât să iau şi asta în calcul. Dar asta de deja altă temă, altă poveste, alt subiect de măcinat creierul.


Responses

  1. […] drezina.wordpress.com […]

  2. Senzaţional filmul! Mai mult decât turma în sine, m-au impresionat liderii ei, fără de care, poate, tendinţa de împrăştiere şi abandon ar fi primat. Păcat că nu se vede cum s-a produs gruparea iniţială pentru ripostă, cum s-a trecut de la fugă dezordonată la solidaritate. Comparaţia cu gloatele şi turmele umane e dureroasă mai ales când cei lăsaţi baltă sunt chiar liderii, nu viţeluşii…

    • Agnusstick, aici liderii sunt cei care se detașează firesc din turmă, care o reprezintă. În alte părți, ei sunt impuși, infiltrați, autodeclarați, impostori etc.😉 D-aia se întâmplă unora să rămână singuri, să fie părăsiți de turmă. Din nefericire, uneori ponoasele le trag – cum altfel – lideri onești, sufletiști, talentați, interesați. Fiindcă turma se satură de profitori și îi repudiază pe toți laolaltă…

  3. Vreau să fiu bivol! (Dar sunt Săgetător…)

    • Agnusstick, ia ce citesc în Graham Green: „Speranța e un instinct pe care doar raționala minte omenească îl poate ucide. Animalul nu cunoaște niciodată disperarea.”
      S-ar putea spune că vrei un lucru bun?

  4. Precis, mai ales că vreau câteodată să fiu şi câine, pentru că dragostea de câine face chiar mai mult decât speranţa, şi uneori pare o dragoste disperată, la bine şi la rău – de care orice om până la urmă oboseşte puţin.

    • Îmi amintești de Solomon care ne trimitea la furnică și la alte animale să învățăm câte ceva. Sau Christos ne trimitea la vrăbii. Ridiculizata „comuniune om-natură”, atât de banalizată din cauza școlii, nu-i chiar o prostie.

  5. http://agnusstick.wordpress.com/2009/09/24/despre-bou/

  6. http://agnusstick.wordpress.com/2009/08/31/dumnezeu-si-cainii/

  7. Frate-miu,

    Eu cred ca idealizezi.

    „Turma” societatii umane, ca sa fie in stare sa ouna doua paie cruce trebuie sa aiba intelepciunea sa asculte de pastori.

    Si sa aiba pastori. Nu ma refer la ceea ce protestantii denumesc pastori.

    Altfel nu e turma, in sens biblic, e gloata, in sens de „Michael, nu pleca !”.

    E gloata care pe vremea lui Moise si-au facut idoli din nou. Si nici pe vremea „cavalerismului” occidental nu era mai breaza. De fapt, mi se pare mie ca asa zisul cavalerism aducea mai mult a spirit de gloata decat a spiritualitate crestina.

    In ce priveste afirmarea de sine, bun nu asta e scopul. Dar pe de alta parte, fiecare om cu talentul lui, fiecare cu chemarea lui. Daca te multumesti sa dispari in turma, de unde stii ca nu ti-ai ingropat talentul ?

    Toate cu masura.

  8. Normal, frate-miu😉
    Îmi dau seama că eram oleacă dezechilibrat în partea dinspre turmă când vorbeam, dar încercam să scot în evidență ideea că turma nu e o chestie de repudiat și de aruncat la haznaua istoriei. Iar că ceea ce ni se propune ca ieșire din turmă nu e decât un șablon mai rău decât apartenența conștientă la turmă.

    Dacă ar fi să pledez pentru un model concis ar suna cam așa: apartenență conștientă și critică la turmă. Cu o distanță sănătoasă și o identificare voluntară.

    Luată în ansamblu, cred că societatea medievală avea un simț al sacrului mai puternic dezvoltat (oricâte deformări va fi având) decât avem noi.

    Și la orice societate ne-am raporta, mereu au existat impostori, au existat parveniți, dar ei erau percepuți ca atare (chiar dacă temuți sau venerați) însă astăzi impostorii și parveniții sunt cei care stabilesc criteriile de evaluare. Asta nu cred să se mai fi întâmplat la aceeași scară și cu aceeași intensitate. Bine-ar fi să mă înșel.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: