Când spuneam că am făcut corectura cărții Tânjirea după Dumnezeu, n-am furnizat o informație chiar completă. Capitolul despre George Herbert conține și niște poezii ale protestantului englez pe care m-am încumetat să le… traduc. Timp nu am avut prea mult, dar, chiar și așa, le-am cam lăsat pe ultimul moment. Mi-am găsit foarte greu dispoziția, însă și curajul să mă înham la asemenea datorie.
Vin deci acum cu aceste „realizări” la judecata domniilor voastre. Cer mai ales celor cu studii de engleză să evalueze și să dea… notă. Desigur că nu mă interesează o evaluare pe scala 1-10, ci comentariile și observațiile pe care le aveți. Am mai primit niște reacții – pentru care le mulțumesc celor care mi le-au oferit cu promptitudine –, dar curiozitatea mă împinge să vreau și alte opinii. E clar că nu mai pot schimba nimic acum, din moment ce cartea este publicată, dar tot aș vrea să îmi pun în discuție „trădările”.
În total, a fost vorba de șase texte plus o strofă folosită ca motto al capitolului. Vi le supun atenției în două reprize, în ordinea în care le-am lucrat eu.
The Altar
A broken A L T A R, Lord thy servant rears,
Made of a heart, and cemented with tears:
Whose parts are as thy hand did frame;
No workman’s tool hath touched the same.
A heart alone
Is such a stone
As nothing but
Thy power doth cut
Wherefore each part
O f my hard heart
M eets in this frame,
To praise thy name.
That if I chance to hold my peace
These stones to praise thee may not cease.
Oh let thy blessed sacrifice be mine,
And sanctify this A L T A R to be thine.Altarul
Altarul năruit argatul îl durează,
Dintr-a inimi țandări nădite-n lacrimi grele,
Iar mâna Ta de meșter lăsat-a urmă-n ele
Cum cel mai falnic faur pe lume nu cutează.
O piatră așa
Cum inima mea
Puterea Ta
O va sfărâma
Ici cioburi, iacă,
De piatră seacă
Pristol să-Ți fie
Spre slavă, Ție.
Iar de muțenia de-acum o să mă ție,
Nu, pietrele n-or conteni să Te mărească.
Dumnezeiasca jertfă în mine locuiască,
Sfințește altarul ca al Tău să fie.Am aranjat astfel poezia ca să se observe cât de cât forma gândită de autor (redată foarte exact în cartea tradusă).
––––––––––––––––––––
The British Church
I joy, dear Mother, when I view
Thy perfect lineaments, and hue
Both sweet and bright.Beauty in thee takes up her place,
And dates her letters from thy face,
When she doth write.A fine aspect in fit array,
Neither too mean, nor yet too gay,
Shows who is best.Biserica britanică
Când boiul tău fără cusur întrezăresc,
Preascumpă Mamă, eu mă-nveselesc,
Ce curcubeu iubit și luminat.Și frumusețea-n tine-și găsi plaiul
Din chipul tău ea își adună graiul
Când prinde-a glăsui.Chipul tău oacheș, straiul cumpătat,
Nici prea sărac, nici prea împăunat,
Ca tine alta nu-i.
––––––––––––––––––––
The Holy Scriptures (II)
Oh that I knew how all thy lights combine,
And the configurations of their glory!
Seeing not only how each verse doth shine,
But all the constellations of the story.This verse marks that, and both do make a motion
Unto a third, that ten leaves off doth lie:
Then as dispersed herbs do watch a potion,
These three make up some Christian’s destiny.Such are thy secrets, which my life makes good,
And comments on thee: for in ev’ry thing
Thy words do find me out, and parallels bring,
And in another make me understood.Stars are poor books, and oftentimes do miss:
This book of stars lights to eternal bliss.Sfintele Scripturi (II)
O, dac-aș ști cum împletești lumini
Și care-i taina lor cea minunată!
Să văd nu doar cuvinte ce-nsenini,
Ci toată bolta lor străluminată.Acest cuvânt și-acela se-nfrățesc,
Apoi cu un al treilea se-mpreună
Și un destin creștin pecetluiesc,
Ca fel de fel de ierbi ce-n leac s-adună.Așa-Ți sunt tainele, ce-mi umplu viața,
Și vorba despre Tine; căci oriunde
Cuvântul Tău mă caută și mă-nvață,
Când spusa Ta cu alta își răspunde.Înțelepciunea stelelor e amăgire
Pe lâng-a stelelor Scripturii strălucire.
Cu drezina 
Traducerea e fidela si flexibila, dupa toate cerintele. Poti sa treci de la corectura de carte la traducere. Literatura romana inca asteapta noua versiune a lui Hamlet. 🙂
Mult succes, te descurci de minune!
#Ivy Woods,
Mulțumesc. Mă intrigă totuși „discreția” numelui tău. Mă gândeam că poate voi ști și eu cine îmi dă notă. Dar nu-i nimic. Nu întotdeauna îți cunoști „comisia” de examinare. 🙂
Cât despre Hamlet (chiar dacă socot că e o glumă), din partea mea ar putea să mai aștepte mult și bine…
Numai unul pe care il iubeste Cuvantul putea talmaci asa…
#Estera
Poate e cam mult spus totuși. Depinde ce înseamnă aici „Cuvântul”, iar dacă se referă la Cel de Sus, atunci cred că pe toți ne iubește. Într-alt sens, sper să ai măcar în parte dreptate.
Acum am inceput sa il privesc intr-o alta lumina (mult mai favorabila) pe George Herbert.
Apreciez talentul de a manui cuvintele.
#timeia
Dacă ăsta a fost efectul, mă declar mulțumit.
În română, câteva observaţii:
– Dintr-a inimi țandări – inimii!
– Apoi cu un al treilea se-mpreună – dacă cititorul pune accentul pe i din „al treilea”, deci îl pronunţă în hiat, nu ca diftong (aşa mi s-a întâmplat mie), atunci ar trebui, din motive de ritm, „se împreună”.
– Ca fel de fel de ierbi ce-n leac s-adună. – e corect, dar destul de „preţios”. Repetiţia „fel de fel de ierbi” poate fi deranjantă. „Felurite ierbi” ar fi o variantă. În fine, aici e la latitudinea traducătorului. „Fel de fel de” va fi semnalata ca figura de stil, evident, într-un demers critic.
#A.Dama
În sfârșit se și ia cineva de mine. Într-adevăr, i-ul ăla era lipsă, dar în carte, grație și contribuției editorului, nu apare eronat.
Nu știam că „treilea” se pronunță și în hiat. Eu am mers pe diftong ca de la sine înțeles.
Prețiozitatea pe care o remarci în versul respectiv este, într-o bună măsură, căutată. Sper că nu deplasată.
Mulțumesc de observații!
Frate-miu ,sa ma iau eu de tine.
Nivelul traducerii imi pare la genunchiul broastei.
Sper ca traducerea a aparut ca nota de subsol, nu pusa in pagina. ma rog, asa mi s-ar parea normal avand in vedere ca cetitorul caruia astfel de carti i se adreseaza se pricepe la engleza. Ma rog, la observatia asta as putea da cu bata in balta.
Ca sa te consolezi, originalul era prost, to begin with =)) Un fel de Ienachita Vacarescu de-al englejilor (ma rog, pastrand proportiile si decalajele intre cele doua culturi.
Acu comentariu la obiect: The British Church, o poezea proletcultista din car e vad ca ai reprodus doar un extras, nu merita nici un comentariu nici in original. Has sa ne umflam in pene despre biserica anglicana si sa dam un „jab” la aia catolica. Totul intrun stil penibil, chiar si poentru perioada in care au fost scrise versurile. S-avem pardon. In shcimb traducerea romaneasca suna de-a dreptul a festival cantarea romaniei (pardon, cantarea anglicanismului) :
si un destin crestin pecetluiesc
Parca-l vad pe Albulescu declamand cu patosul caracteristic (Sau poate Cozorici).
La prima poezie. Alegerea cuvantului argat e dubioasa, estetic si filologic. Rima „Dureaza/Cuteaza” putea fi inlocutia cu „cladeste/indrazneste” care suna mult mai firesc in limba romana.
Ok, ai luat o gramada de libertati de traducere care pierd multe sensuri ale originalului si o paralela intre sensurile recpetate de cititorul traducerii si sensurile versurilor originale e cam fortata. par exemplu „chance to hold my piece mutenia de-acum o sa ma tie” sau „Stars are poor books, and oftentimes do miss: / This book of stars lights to eternal bliss. Înțelepciunea stelelor e amăgire: /
Pe lâng-a stelelor Scripturii strălucire.”
Oricum, avand in vedere ca originalul e literatura de mana a doua, greselile traducatorului sunt scuzabile
#costin
Ținând cont de perioada în care scrie Herbert, refuz să-l evaluez după criterii moderne. În plină Renaștere, cred că e greu de vorbit despre lirica inițiată practic odată cu simbolismul. Nu, în acest sens, Herbert nu prea scria poezie. Dar dacă evaluarea se face din perspectiva tehnicilor vremii sale, a manierismelor și jocurilor de cuvinte sau de metafore specifice, atunci Herbert nu e un nimeni. Nicio istorie a literaturii engleze nu îl poate ocoli (alături de John Donne, cel puțin).
Accept însă critica făcută traducătorului. Atâta doar că te-aș ruga, dacă e posibil, să-mi indici care crezi că ar fi fost sensul adevărat pe care l-am rătăcit printre cuvinte.
În ce privește observațiile făcute.
1. Perioada istorică respectivă cred că merită oleacă de atenție. În plus, Herbert era un cleric anglican care se bucura de ceea ce avea. Admirația lui pentru biserică poate părea desuetă, dar mie îmi place tocmai pentru asta. Însă mă opresc la a aprecia admirația. Dacă asta conduce la contestarea și anatemizarea altora găsesc că e într-adevăr condamnabil.
2. Eu am preferat durează și cutează în virtutea patosului poeziei. Cred că anumite cuvinte merită restaurate, folosite în alte contexte decât cele care le-au perimat. Nu le-aș folosi, nici vorbă, într-un text obișnuit pe blog (decât pentru a da o coloratură ironică) însă o poezie din acea vreme cred că se preta anumitor cuvinte mai… consistente.
Lecturat şi separat, şi în paralel. Nici vorbă ca textul original să fie uşor, nici prost. E extrem de poetic şi provocator. E provocator chiar şi la nivel de înţelegere.
Ai păstrat ideile bine, le-ai rotunjit pe unde a cerut limba, iar în română sună bine. E o treabă dificilă asta, oricum.
Ce aş avea de observat.
La „Altarul”, poate aş prefera prezentă specificarea din original la versurile
„Puterea Ta
O va sfărâma”,
accentul pe exclusivitatea puterii Lui:
„…nothing but..” pentru că ridică puterea Lui la rangul de unică.
Şi la „Sfintele Scripturi”, la ultimele două versuri e din nou accentul pe strălucirea eternă („eternal bliss”). Acela e aspectul care lipseşte din viaţa stelelor şi care face diferenţa în cazul stelelor Scripturii.
All the best,
în rest
merge bine
versul pe drezine!
😛
Camix,
Am avut multe și complicate tentative de a înțelege sensul. Știu bine că sunt șanse să fi ratat uneori sensul arhaismelor folosite. Sper că nu s-a întâmplat însă decât ca excepție, iar nu ca regulă.
Am luat aminte la sublinierile tale. Da, cam așa ar fi fost, însă se cam ieșea din măsură, ritm…
O să revin și cu continuarea. Să vedem dacă merge la fel de bine 😉
TeofilS, evident că şi eu verific multe lucruri prin dicţionare şi îndreptare… Eu pronunţam cu hiat dintr-un reflex şi din auzite. Şi ziceam că e accentuat „i”, ca silabă de sine stătătoare.
Am verificat în DOOM. Eu am înţeles că la „al doilea” merg ambele variante: doi-lea şi do-i-lea, dar la „al treilea”, e tre-i-lea.
Dacă te gândeşti că suntem la poezie, toate normele astea pălesc în faţa licenţelor. Deci, plecăm de unde am ajuns. Şi invers.
Iar cât despre a traduce poeziile dintr-o carte, în fond, e un job. Traduci o carte, traduci şi inserţiile poetice. Oare chiar trebuie discutat dacă poetul X merită sau nu tradus?
A.Dama, e interesant ce zici. Și ai dreptate. Interesant mi se pare din pricină că niciodată n-aș fi perceput ca hiat respectivul grup de vocale. Auzul e înșelător (sau reflexul). Din fericire, mă salvează poezia cu valențele ei agramaticale (sper că nu și agramate, în cazul de față!).
Dacă am avea un volum de sine stătător, probabil că atunci s-ar impune discuția despre valoare. Altfel… e o chestiune marginală, care are doar un punct de plecare în tema curentă, însă e un exercițiu ce depășește limitele ei. N-am refuzat o asemenea dezbatere pentru că mă interesează și acest aspect vizavi de Herbert.
Foarte indrazneata incercarea ta, si citind cele trei traduceri e limpede ca ai talentul necesar pentru a traduce poeziile. Asadar felicitarile mele!
Tin sa fac insa cateva precizari, care iti vor fi poate de folos, si de care, daca vei vrea, vei tine cont:
1. cea mai buna dintre traduceri mi se pare cea de-a doua: pastrezi si ritmul si rima si reusesti sa prinzi sensul intr-o buna masura..
2. in cazul primelor 4 versuri ale primei poezii ar mai fi totusi ceva de lucru..mai intai pentru ca ar merita pastrata, pe cat cu putinta rima originala. (o observatie: corect ar fi dintr-ale inimi tandari); in cazul urmatoarelor 4 versuri ai pierdut din vedere pe „alone”, care nu mai apare tradus, ca si pe „nothing but”; sigur, versul fiind foarte scurt, dificultatea de a pastra toate „caracteristicile” versurilor e foarte mare, dar aici mai curand merita schimbata rima, pentru a se pastra sensul complet al versurilor..
3. in cazul ultimei poezii, exista unele redari exceptionale, insa sunt cateva probleme la ultimele doua versuri, unde ai ales iarasi sa pastrezi rima si sa rescrii, in jurul unui continut, ideea versului..cred ca ar trebui refacute..mi-am permis, cu voia ta, sa incerc o traducere a ultimelor doua versuri, care sa tina seama de metrica si rima, si sa prinda cat mai mult din „miez” (asta ca sa pot fi si eu criticat:):
„Sarace carti sunt stelele, si-ades gresesc
Scripturile sunt stele ce vesnic stralucesc”
Paul,
Mulțumesc de intervenție! Sunt binevenite precizările tale. Nu pot să mai țin cont de ele în sensul că textele au fost deja publicate, dar am luat aminte și îți dau dreptate.
Să știi că mi-am tot bătut capul cum să redau, cât să redau, ce să „retez” din versurile foarte scurte. Un imperativ era să păstrez forma de altar (în carte chiar arată ca atare). E clar că am sacrificat câte ceva și că, poate, cu mai mult efort aș fi reușit o treabă mai bună.
Probabil că la al treilea poem ți-aș fi cerut îngăduința să folosesc versurile pe care le-ai tradus. În cazul unei viitoare ediții (revizuite), may I? 😉 Deci chiar îmi place cum ai redat distihul final. Regret că nu te critic, cum anticipai…
Sigur, daca vei vrea sa folosesti cele doua versuri, poti sa o faci..fiind insa numai doua, eram totusi oarecum la adapost de critici:)..Succes in proiectele tale si spor la munca..Eu ma intorc, la randu-mi, la o traducere..adica sper sa ma intorc ca de ceva vreme am cam risipit timpul..
Faptul că sunt numai 2 versuri nu le diminuează totuși preciziunea și calitatea. Dar, într-adevăr, ai riscat mai puțin.
Să ai spor și, dacă n-o fi confindețial, să anunți ce traduci, să am prilejul să te critic și eu 😉 .
e vorba de o traducere din germana a unei carti de Edith Stein..dar pana o sa apara o sa mai treaca mai bine de un an, asa ca…mai trebuie sa astepti un pic:)..
Cred că pe blogul tău văzusem ceva legat de germană, fiindcă atunci când ai zis că traduci, m-am gândit de-a dreptul la limba lui Goethe.
De așteptat, aștept fără probleme… numai să-mi iau „revanșa” 😉
[…] Mai există câteva și în Tânjirea după Dumnezeu, Oradea, Ed. Casa Cărții, 2009 sau aici și aici aceleași […]
Cu riscul de a posta la spartul targului, cand topicul s-a rasuflat (observ ca s-a scris demult aici), imi dau si eu cu parerea.
Un demers laudabil, aveti talent la traducerea de poezii (il puteti rafina cu ceva teorii de traducere a poeziei).
Cateva observatii strict traductologice. Sacrificarea sensului in favoarea formei este o optiune traductologica in materie de poezie (unde accentul cade pe valoarea estetica a formularii), dar in cazul de fata mi se pare ca nu e cea mai potrivita in urmatoarele aspecte.
Altarul: Sunt cateva idei pe care le-ati pierdut in traducere:
– pietrele altarului sunt bucati din inima unui slujitor al lui Dumnezeu, asezate de Dumnezeu dupa o logica proprie si cimentate cu lacrimile autorului; as opposed to „a lasa urma in ele” (cu sensul de a imprima) – pietrele au fost „framed” de Domnul, nu doar imprimate de el.
– din nou ideea introdusa de „alone” si de „nothing but”, mentionata de alti comentatori, care este esentiala in text – inima sacrificata pe altar nu a fost un sacrificiu facil, a fost sfaramata de Dumnezeu si doar de El (indicand rezistenta autorului);
– autorul nu se afla intr-o stare de mutenie care este posibil sa il mai tina, ci inima lui a fost sfaramata si facuta la loc astfel incat sa il mareasca pe Domnul (ceea ce si face: „every part of my hard heart meets….”), iar daca se va intampla cumva ca el sa taca pe viitor, inima lui (insusi altarul) nu va inceta sa-l mareasca pe Domnul (slavirea lui Dumnezeu la nivelul inimii, chiar in dificultati);
– ultimele versuri transmit ideea unui schimb de sacrificii intre Domnul si autorul poeziei (ideea de posesie – autorul isi insuseste sacrificiul Domnului, iar Domnul pe cel al autorului dupa ce il sfinteste); locuirea autorului de catre sacrificiul Domnului arata posesia dar in sens invers.
In rest, estetic poezia suna splendid!
Biserica britanica: Imi place mult cum ati tradus-o, atat la nivelul ideilor, cat si la nivel estetic. Obiectii as avea fata de „boiu” si „curcubeu”, dar nu as putea sugera altceva. O traducere reusita.
Sfintele Scripturi: Din nou, strofele sunt laudabile, au forta si expresivitate. Remarca mea vizeaza distihul final, care e uimitor de slab (ca forta), dogmatic parca, fata de restul. Citind poezia, impresia mea este ca finalul ar trebui sa fie mai apoteotic, mai declamator, asa cum sugereaza propunerea lui paulgsandu. Totusi, ideea ultimului vers, dupa cum inteleg eu poezia asta, este, vorbind foarte nepoetic, ca Scriptura este o carte cu stele (asemenea unui cer cu stele; cerul nu e stele, ci are stele, daca ma intelegeti) care lumineaza (drumul, viata, destinul cuiva) inspre „eternal bliss” (binecuvantare eterna). Ideea imi pare a fi mai mult de binecuvantare, nu de stralucire eterna, si este o idee esentiala – o lumina, stralucire cu un scop extrem de important.
Nu stiu daca mai ajuta la ceva comentariile mele si imi cer iertare ca nu sunt foarte bine articulate, dar pentru ca am discutat indelung cu cineva despre traducerile dvs., m-am gandit sa si redau cateva din ideile la care am ajuns.
Mult succes in continuare!
Da, vă mulțumesc de feedback. E oricând binevenit. Faza cu poeziile astea e că nu prea am avut decât un timp foarte scurt să încerc să le dau o formă mai… poetică. Mi-am dat seama și eu la unele că se putea mai bine. Era o situație de urgență și necesita o soluție de urgență.
După cum îi și spuneam lui Paul, aș fi introdus bucuros varianta propusă de el în textul cu pricina.
Reiterez ideea din răspunsurile date lui: o să țin cont de toate aceste sugestii la o eventuală republicare a textelor (cartea are prea puțină căutare, deci șansele unei noi ediții sunt foarte mici).